O interogatie despre autoritate

Mihai C. - 9 December 2007 - uncategorized /

Negreºit, una dintre cele mai spinoase probleme din biserica creºtinã, în general, este problema autoritãþii ºi a tipului de conducere.

Vârful de lance al demersului reformat, acel ultracunoscut “Sola Scriptura” constituie principiul care a rãsturnat valorile ºi ierarhiile lumii creºtine. Nu poate fi tãgãduit faptul cã traducerea Bibliei în limba poporului, precum ºi încurajarea oamenilor sã-ºi dezvolte o relaþie personalã cu Dumnezeu, prin intermediul Scripturii, a fãcut ca miºcarea reformatã, iniþial, cât ºi cea evanghelicã ulterior, sã ia un avânt fantastic. Accesul nemijlocit la Cuvântul Viu a transformat vieþile, comunitãþile ºi naþiunile. Renunþarea la bagajul tradiþiei, a dogmelor înguste, a creat cadrul înfloririi miºcãrii evanghelice.

Pe lângã aceste lucruri care s-au vãdit a fi extrem de pozitive, nu putem sã nu fim obiectivi si sa nu semnalam partea mai putin roza a lucrurilor. Nicicând lumea creºtinã nu a fost atât de divizatã ºi fãrâmiþatã, atât din punct de vedere doctrinar, cât ºi din punct de vedere al noþiunii de autoritate ºi conducere spiritualã. Diferite puncte de vedere cu privire la Duhul Sfânt sau cu privire la sfârºitul vremurilor au sãpat ºanþuri care au condus la diviziuni ce par de netrecut. Tot aºa, teama de dictatura eclesiasticã a transformat comunitãþile creºtine de-o aºa manierã, încât liderilor creºtini li se contestã extrem de uºor autoritatea, uneori fiind doar simpli functionari, limitaþi de existenþa fiºei de post, uneori extrem de rigidã, ocupându-se prea adesea cu “administrarea nimicului”, precum bine remarca un distins compatriot. Am introdus democraþia americanã în bisericile noastre, bineînþeles pentru a contracara fenomene nedorite, dar oare am ajuns acolo unde trebuie? Nu cumva am fãcut mai mult rãu decât bine?

Articolul de faþã se vrea o interogaþie. Nicidecum nu oferã soluþii finale. Nu vreau nici sã calc în picioare principiile reformei, negând importanþa principiului “Sola Scriptura”. Dar oare acest principiu, cu adevarat necesar, este ºi suficient? Cu alte cuvinte, asigura el necesarul de autoritate din cadrul bisericii creºtine? Nu cumva existã pericolul ca la umbra acestui principiu sã fim vulnerabili la subiectivitatea celui care face actul hermeneutic? Nu cumva acest principiu a fost pentru mulþi un paravan pentru a manipula în folosul lor lucrarea creºtinã, ascunzându-se în spatele interpretãrilor permisive ale Cuvântului? Nu cumva acest principiu, lãsat de unul singur, devine o cutie a Pandorei, pe care daca o deschizi, nu mai poþi stapâni ºi controla rezultatele? Privind obiectiv la istoricul evanghelicilor, putem vedea clar, cum pe baza acestui principiu de netãgãduit, s-a creat ca efect secundar o disoluþie a autoritãþii în bisericã. Oricine, la orice moment dat, putea pretinde cã are interpretarea cea mai bunã asupra unui pasaj. Automat, acest lucru îi acorda legitimitatea pentru a crea o noua partidã, un nou curent sau o noua miºcare. Sã înþelegem oare cã acesta a fost modul în care Isus a proiectat sistemul de autoritate în Biserica Lui? Sã întelegem oare ca “preoþie universalã” înseamnã ºi “conducere universalã”?

Mã opresc aici cu aceasta interogaþie, cel puþin deocamdatã. Vreau doar sã lansez provocarea pentru meditaþie, rugãciune ºi dialog. Poate cã prin asimilarea lecþiilor trecutului, a carenþelor prezentului, împreuna am putea aduce o contribuþie la modelarea paradigmei de mâine.

Comments

  1. Nu este nimc nou sub soare…Ereziile au aparut aproape concomitent cu scrierile apostolilor , cat despre autoritate , daca privim in istoria Bisericii , vom vedea ca cea mai mare crestere a fost in perioada de mare prigoana ,adica pana prin anii 313 ad,cand Biserica nu avea timp pentru a se organiza si a stabili ierarhii,erau hartuiti ,se ascundeau in catacombe ,erau omorati cand erau prinsi…si totusi Biserica crestea.
    Atunci nu era loc pentru “caldicei”, ori erai in clocot ori te lepadai.Atunci se traia cu adevarat prin credinta.
    Incepand cu manevra diavolului de a-i obliga pe oameni sa devina crestini ,de la Constantin incoace ,a inceput coexistenta in adunare a Bisericii cu religiosii.Treptat confuzia s-a instalat si am ajuns la paradoxuri de tot felul.
    Totusi situatia este sub control Divin,si …cei din urma..
    Spunea cineva despre crestinismul de astazi(ultimii 50 ani) ca este condus de textierii melodiilor crestine si al textelor de pe tricourile noastre,iar predicile cat mai scurte si nesuparatoare caci am devenit f. sensibili……

Lasati un comentariu:

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: