Funeralii ºi funeralii

În timpul vieþii, Teoctist a avut parte de destule voci care l-au contestat cu vehemenþã. I s-au reproºat multe, de la simpatiile legionare, la compromisurile fãcute cu comuniºtii, demolarea bisericilor, perpetuarea nedreptãþilor împotriva greco-catolicilor, ºamd.

Interesant cã acum, mai toatã lumea se întrece a-i aduce osanale, mai mult în virtutea funcþiei ºi nu a meritelor personale. Este ridicolã reactivarea unor obiceiuri proletcultiste pe care le-am crezut dispãrute, de a da felurite comunicate în urma morþii dumnealui. Partidul democrat îi deplânge trecerea în nefiinþã, ministerul de externe dã ºi el un comunicat (mã gândesc oare de ce nu dã unul ºi ministerul de interne, sã deplângã moartea unui colaborator atât de fidel…), ba culmea grozãviei, Banca Naþionalã, despre care aveam impresia cã este o instituþie serioasã, judecând dupã guvernatorul ei, se apucã ºi dã ºi ea un comunicat pe marginea morþii patriarhului.

Dupã reacþiile de genul acesta, ai zice cã a trecut la cele veºnice Mesia din Balcani, “cel mai – cel mai” de dupã cel mai iubit fiu al poporului. ªi preºedintele care pare a-ºi fi pierdut ceva din calitãþile lui native, a intrat în joc, decorându-l pe defunct iar guvernul, ca sã nu se lase mai prejos a declarat pentru ziua înmormântãrii zi de doliu naþional.

Oricât de mult ar încerca unii ºi alþii sã rebrãnduiascã imaginea lui Teoctist, nu au nici o ºansã în faþa judecþii istoriei. ªi istoria oferã chiar de pe acum un feedback corect. În primul rând, mass media internaþionalã redã un portret extrem de realist al celui care astãzi este redat þãrânei. Exagerãrile ºi mistificãrile din media dâmboviþeanã nu îi afecteazã pe jurnaliºtii profesioniºti, nici opinia publicã internaþionalã.

Al doilea lucru important: de pe hotnews aflu cã au început funeraliile patriarhului. Acest eveniment ultra mediatizat a atras doar cca 5000 de oameni la Bucureºti. ªtiind cã forþele de ordine mobilizate pentru desfºurarea acestui eveniment se ridicã la 1200 de persoane, înseamnã cã nici 4000 de oameni nu s-au deranjat pentru a aduce un ultim omagiu lui Teoctist. Dacã am mai scãdea numãrul celor care participã din obligaþie, fãcând parte din aparatul BOR, rezultatul devine de-a dretul surprinzãtor. Sincer, nu cred cã au mai existat funeralii naþionale organizate pentru cineva în România, care sã atragã aºa de puþinã lume. Este clar cã în ciuda mediatizãrii intense, funeraliile lui Teoctist nu au stârnit interesul, decât ca subiect de bârfã, privind succesiunea.

Nu pot sã nu le compar cu funeraliile Seniorului Coposu. Pentru el nu s-a declarat doliu naþional. Nu s-au oprit emisiunile de divertisment ºi nu s-a arborat drapelul în bernã. Da, dar în ziua înmormântrii Seniorului, Bucureºtiul a fost paralizat. Sute de mii de oameni au gãsit de cuviinþã sã dea onorul celui plecat dintre noi, în acel trist noiembrie.

Teoctist ºi Coposu au fost contemporani, s-au nãscut în aceleaºi vremuri, doar la un an diferenþã, dar au trãit total diferit vremurile. Sincer, mi-e tare dor de Coposu, dar de Teoctist, nu pot sã spun altceva, decât în stilul ortodox caracteristic: “Sã-i fie þãrâna uºoarã!”