Vameșul sau Fariseul?

Campania electoralã s-a încheiat în aceastã searã. A fost poate cea mai murdarã și cea mai tristã dintre cele trãite pânã acum. Se dovedește încã o datã cã politica este o curvã, atât de parșivã încât seamãnã diviziune între oameni care au cu mult mai multe împreunã decât o apreciere electoralã vis-a-vis de unul dintre candidați.

S-a încercat în aceastã perioadã demonizarea lui Geoanã drept reprezentant al comunismului și spiritualizarea lui Bãsescu de parcã ar fi un cruciat care apãrã Europa de pãgâni sau Sfântu Gheorghe în luptã cu balaurul. La mulți oameni a prins acest discurs și sunt de-a dreptul stupefiat câți creștini îl îmbrãțișeazã. Chiar mã gândeam dacã nu cumva mi-am pierdut busola și, în loc sã mã înțelepțesc cu trecerea anilor, devin mai imatur :-) Cine știe? Orice este posibil…

Varianta mea cu privire la cei doi candidați este cu totul alta. Românii sunt chemați sã aleagã duminicã între un vameș – Mircea Geoanã și un fariseu – Traian Bãsescu.

Lui Geoanã îi atârnã ca o piatrã de moarã de picioare Ion Iliescu și moștenirea adusã de acesta în psd. Deși spre deosebire de Bãsescu el nu a fost activist de partid și nici mãcar membru al fsn, duce cu sine o etichetã urât mirositoare, fiind identificat cu ce se aflã în spate: Iliescu, Hrebenciuc, etc. Deși nu-mi place de psd și am aversiune fațã de rolul jucat de bunicuța Iliescu în istoria României, admir la Geoanã faptul cã nu se dezice de ai sãi. Are verticalitatea lui elegantã și în cloaca acestei campanii electorale nu s-a coborât la vocabularul celorlalți. Sunt convins cã este conștient de handicapul pe care îl dã bagajul pe care îl duce dar și l-a asumat și o face cu prestanțã. Deși este un vameș nu m-ar deranja sã fiu vecin de scarã de bloc cu el, ipotetic vorbind, fiindcã nu vreau sã mai stau la bloc vreodatã!

De cealaltã parte a baricadei, așa cum am descris în articolul în care îmi justific refuzul de a vota pentru Traian Bãsescu, avem de-a face cu un fariseu și un traseist politic. Și-a schimbat culoarea de la roșu comunist la roșu fesenist, apoi a virat spre orange, ca acum sã încerce ceva pigmenți albaștri. Se declarã anticomunist și om de dreapta, dar evident cã este doar un rol de moment și nu o chemare sau o vocație autenticã. Este un al doilea vadim, cu un spirit de orientare mai bun, nu degeaba a fost marinar. Scandalagiu, schimbãtor, arivist, un om pe care nu te poți baza într-o înțelegere, Bãsescu nu e genul de persoanã cu care aș vrea sã fiu vecin. Cu atât mai puțin nu este omul care aș vrea sã-mi fie președinte.

Partitura dupã care cântã cei doi este extrem de diferitã. Vameșul își dã seama cã singur nu poate face nimic și, în ton cu vremurile, este adeptul lucrului în echipã. În ciuda bagajului negativ pe care îl carã dupã el, a reușit sã coalizeze în jurul sãu cam tot ceea ce se putea coaliza dpdv politic în România de azi. Este o performanțã pentru care îmi scot pãlãria înaintea lui. Oamenii sunt sãtui de dezbinare și de trãdãrile lui Bãsescu și vor sã gãseascã împreunã o soluție de echilibru. Va fi un compromis dar la ora aceasta nu avem în fațã decât posibile compromisuri, așa cum face și Bãsescu când trâmbițeazã cã va face un guvern cu PNL, pe principiul Lãpușneanului: dacã voi nu mã vreți, vã vreau eu!

Bãsescu, în contrast cu Geoanã, continuã cu operațiunea de divizare naționalã pe care a început-o demult. I-a mers pânã acum principiul divide et impera și crede cã îi va merge și în continuare. N-aș fi chiar așa de sigur. Pentru cei care au ochi de vãzut și urechi de auzit, Bãsescu nu mai are secrete: a fost în aceeași barcã cu comandantul suprem, a fost cu Ion Iliescu, a fost cu Petre Roman, a fost cu Convenția Democratã, a fost cu Tãriceanu, a fost și cu Geoanã – pe toți i-a aruncat peste bord. Se declarã campion al luptei anticomuniste și al reformãrii statului român. Și ce dacã? Și ceaușescu se declara campion al drepturilor omului. Cine îl credea? Cine mai e dispus sã-l creadã pe Bãsescu?

În spectacolul acesta grotesc, vãd totuși câteva semnale clare care mã fac sã cred cã totuși opțiunea mea anti-Bãsescu este una justã la ora actualã. Cum vã explicați cã liderii marcanți ai dizidenței anticomuniste interne și din exil îl susțin in corpore pe Mircea Geoanã? Doina Cornea, Mircea Dinescu, Ion Diaconescu, Radu Câmpeanu, M.I.Quintus și alții asemenea lor… Cum se face cã cei mai respectați și iubiți primari din România, mã refer la Gheorghe Ciuhandu și Klaus Johannis, oameni verticali, cãrora nu li se poate imputa nimic, fac front comun în spatele lui Geoanã? Sã se fi transformat toți aceștia în niște marionete ale mogulilor Patriciu, Vântu și Voiculescu? Nu cred. Cred însã cã, în mod pragmatic, pentru binele acestei țãri pentru care și-au riscat viețile în vremurile de tristã amintire, au înțeles cã nu avem niciun viitor cu fariseul și au ales sã-l susținã pe vameș.

Ceea ce este mai trist este incapacitatea românilor de a-și urma liderii și simbolurile. Mulțimile îi neagã furioși acum pe cei de care erau mândri pânã mai ieri. Timișorenii îl reneagã pe Ciuhandu, votanții își cer voturile înapoi de la Antonescu, jurnaliștii scriu articole de protest fațã de Doina Cornea… Asta mã face sã cred cã ne meritãm soarta. Totuși îndrãznesc a mã ruga în continuare: Dã Doamne, românului, mintea de pe urmã!