francofonia sau criza de identitate a româniei

Mare agitatie zilele acestea la Bucuresti, generata de întâlnirea francofoniei. Una din gogosile postrevolutionare este aceea ca România ar fi o tara francofona. Poate ca pe vremea lui nenea Iancu, fiecare copil de vita aleasa primea educatie în limba franceza dar moda aceasta a apus odata cu tancurile armatei rosii ‘eliberatoare’ si, în ziua de azi, ‘geaba încearca unii sa înnoade acest fir, vadit putred. De fapt, problema noastra este ca traversam o criza de identitate si încercam sa ne aciuim pe undeva, batând la toate usile, poate, poate, pica ceva. Partea proasta este ca procedând astfel dam dovada unui infantilism politic cras si, prin tot ceea ce întreprindem, mai degraba ne aducem prejudicii pe termen lung. La ora actuala România este doritoare sa fie acceptata în Europa, viseaza o axa privilegiata Bucuresti – Londra – Washington, se agata disperata de ramasitele de sorginte francofona, (asta desi mereu am fost perdanti, mergând pe aliante cu Franta, marele nostru prieten, care întotdeauna ne-a întors spatele în momentele cheie) si îsi da aere de lider zonal în bazinul Marii Negre. A merge pe toate aceste piste în paralel este sinucidere curata. E o babilonie care ne aduce deservicii si care induce în eroare pe acei parteneri seriosi care ar vrea probabil sa ne sustina. Pentru a pune capat acestei crize de identitate ar trebui sa facem o analiza coerenta, identificând care sunt cu adevarat valorile noastre si, apoi, sa privim în jur si sa vedem cine mai împartaseste aceste valori, încercând sa intram si noi în clubul lor, oricare ar fi acesta. Daca persistam în a face compromisuri de tot felul, adoptând o mina slugarnica, într-un cadru de festivism demagogic si pagubos, în încercarea de a fi pe placul tuturor, nu obtinem altceva decât dispret si desconsiderare. În loc de parteneri de încredere vom avea mereu aliati de conjunctura, care ne vor fi aproape doar când interesele le vor dicta aceasta pozitie. Sa nu mai irosim dar oportunitatile pe care le avem de a intra în lumea buna, caracterizata nu neaparat de bani ci de un set de valori care merita a fi îmbratisate si traite.