Pelerinaj de suflet: Cataloi

Am început săptămâna trecută să scriu câte ceva din impresiile de pe urma unui scurt pelerinaj spiritual efectuat pe ruta Brăila – Tulcea în ziua de 21 noiembrie. Azi revin cu partea a doua legată de satul Cataloi, sat care a jucat un rol semnificativ în istoria baptismului de pe aceste meleaguri, fiind de altfel singurul loc din regiune plasat oficial pe harta baptismului european până la 1882.  

Colonia germană din Cataloi a fost fondată de un grup de germani basarabeni, niște pietiști și chiliaști, mulți dintre ei veniți de copii cu părinții lor din Germania cu celebrele cutii din Ulm pe Dunăre. Eșuaseră să-și facă o viață bună în Basarabia și acum naufragiaseră aici, existența lor fiind stigmatizată de faliment pe toate planurile. Cu zece ani înainte de vizita lui Oncken, călătorul german Wilhelm Ritter von Hamm i-a găsit trăind ca animalele, bordeiele lor îngropate în pământ fiind asemenea unor cocine. O casă sau două erau mai răsărite, fiind văruite și dotate cu ferestre. În centrul satului se afla o cârciumă ținută de un francez, a cărui nevastă stătea tolănită toată ziua pe o sofa adusă de la Paris. Absolut tot ce câștigau, nemții beau la crâșmă, loc unde-și petreceau timpul liber, inclusiv duminicile. Fără a intra în detalii, pastorul luteran din Atmagea spunea că în mijlocul coloniștilor din Cataloi s-au petrecut lucruri bestiale [viehische Dinge – lb.ger.orig.] Sosirea a cinci baptiști germani, expulzați din Rusia în toamna anului 1864, a schimbat radical colonia. Oamenii s-au convertit pe capete, deși cei cinci erau niște oameni simpli, recent botezați, care nu știau cum să organizeze o biserică. Singurul baptist de care auziseră aceștia era predicatorul Spurgeon, ale cărui predici erau traduse și multiplicate, fiind citite de la amvon în bisericile protestante din Rusia, care majoritatea nu aveau pastor. Cinci ani mai târziu, Oncken vedea cu ochii săi beneficiile protestantismului. Dar să nu vă faceți o imagine greșită. Era o diferență între cele câteva sate germane, și cele românești, bulgărești sau turcești. Dar în primăvara acelui an, 1869, de la Hamburg s-au abătut pe aici doi tineri baptiști care-și căutau propria menire. Aceștia se aflau în drum spre Neu-Danzig, în Ucraina. Unul era Johann Pritzkau, viitorul pastor din Neu-Danzig, de fapt primul pastor baptist din Ucraina. Celălalt era Heinrich Meyer, cel care ulterior a fost pionierul mișcării baptiste din Ungaria și Transilvania. Cei doi au fost primiți de August Liebig. Acesta fusese liderul de tineret al bisericii din Hamburg și a acceptat în 1863 să plece la București ca pastor misionar la o biserică care nu avea nici zece membri pe atunci. În afară de binecuvântarea lui Oncken și a bisericii sale, Liebig nu avea nimic mai mult. Pâinea trebuia să și-o câștige din sudoarea frunții, practicând meseria de lăcătuș. După mai puțin de patru ani la București, Liebig a acceptat chemarea bisericii din Cataloi de a o sluji ca pastor. Când Meyer a văzut în ce casă modestă locuia Liebig în Cataloi, a cărui cameră era sub nivelul străzii, a mărturisit că acesta „a crescut cu câțiva metri în ochii mei”. Ce l-a putut determina pe unul dintre cei mai destoinici ucenici ai lui Oncken să vină să locuiască la Cataloi? Treceam cu mașina prin Cataloiul anului 2019 și vedeam unele case al căror nivel era sub cel al străzii. Am închis ochii și-mi venea parcă să plâng la gândul că acei bărbați destoinici, eroi ai credinței, care trăiau pentru Evanghelie, auto-exilați la marginea civilizației, nu mai sunt printre noi. Există însă un nou început dătător de speranță.

Liebig avea stofă de lider și mult mai multă maturitate spirituală decât puteai să-i dai după vârstă. S-a născut pe 14 februarie 1836 la Bernstein, în Pomerania [Pełczyce, Polonia],  fiind al patrulea dintre cei opt copii ai unei familii luterane. Rămas orfan de tată la șapte ani și de mamă la șaptesprezece, August Liebig a fost crescut de fratele său mai mare, Friedrich Wilhelm Liebig (1828-1916). Acesta a devenit în 1855 membru în filiala din Reetz [Recz, Polonia] a bisericii baptiste din Stettin [Szczecin, Polonia]. În răstimp de un an, August Liebig și aproape toți frații săi i-au urmat exemplul.  De meserie lăcătuș, împreună cu frații săi Ludwig și Helmut  (1842-1920), August Liebig l-a asistat în lucrare pe pastorul misionar Kemnitz, al bisericii din Templin, în Brandenburg.  Oameni de calitate, cinci dintre frații Liebig, anume August, Friedrich, Helmut, Hermann și Ludwig au devenit pastori și misionari. În 1859,  August Liebig s-a mutat la Hamburg, unde i-a atras atenția lui Oncken. După o perioadă de pregătire și ordinare, acesta l-a trimis la București pentru a-l ajuta pe Scharschmidt. Oncken apela tot mai mult la trimiterea pe câmpul de misiune a unor Handwerker, meseriași care își puteau deschide un mic atelier din care să se întrețină. Liebig era și el un „făuritor de corturi”, câștigându-și pâinea ca lăcătuș. Penuria de lucrători l-a determinat pe Oncken să-l trimită pe Liebig chiar fără a-l trece mai întâi prin cursurile Școlii Biblice, lucru pe care acesta îl va recupera ulterior, în 1865. Oncken nădăjduia că va primi suport financiar, după cum scria în februarie 1864:

„În Rusia, Polonia, Austria, Ungaria, Valahia, Franța și Elveția, Domnul ne-a deschis deja drumul și, dacă El ne va da și resursele necesare prin ucenicii Săi, nu vom ezita să facem mai mult decât am putut face până în prezent. Acestea fiind spuse, credem că frații noștri din America vor continua să ne ajute la potențialul lor maxim.”

Acesta era modul „nemțesc” prin care el îi invita pe americani să-și desfacă băierile pungii. Se înțelege că doar lipsa resurselor îi împiedica să trimită mai mulți misionari, apelând în multe cazuri, cum era și în cazul României, la trimiterea de „făuritori de corturi”. Devotamentul acestora era admirabil dar eficiența lor era scăzută, irosind mult timp pentru câștigarea celor necesare traiului. Cert este că Liebig nu a fost o soluție de compromis pentru Oncken. El nu a trimis la București o persoană de mâna a doua, ci pe unul dintre cei mai de încredere colaboratori tineri ai săi. Înainte de plecare Liebig a fost președintele Organizației Tinerilor Baptiști din Hamburg.

Acesta a fost unul dintre secretele succesului misionar al lucrării europene a lui Oncken: trimiterea în misiune a celor mai înzestrați și promițători lucrători. Aceeași paradigmă a folosit-o și Heinrich Meyer în misiunea din Ungaria, Slovacia și Transilvania. Impotența misionară a bisericilor contemporane se datorează tocmai faptului că cei mai înzestrați lucrători și cele mai valoroase resurse sunt blocate acum în biserica mamă, misiunea beneficiind doar de ce mai rămâne, dacă mai rămâne ceva după alocarea oamenilor și resurselor. Un pelerinaj prin istoria baptistă nu este un exercițiu hagiografic ci o șansă valoroasă de a redescoperi principii sănătoase de lucrare care, au fost înăbușite în lungile perioade de dictatură.

Va urma