Istoria lui Rushbrooke din 1915

Datorită unor indivizi care nici usturoi n-au mâncat, nici gura nu le miroase, dar care au acționat #cahoțiinoaptea :) nu am reușit să semnalez și altora un demers de punere în lumină a unui pasaj dintr-o carte apărută în urmă cu 102 ani, al cărei editor a fost liderul baptist J. H. Rushbrooke (1870-1947), un mare prieten al României. Autorul demersului traducerii și publicării este un inimos iubitor al istoriei baptiste, pastorul Vasile Bel.

„Neșansa” noastră este că acel fragment fost scris de C. T. Byford, cel care a slujit între 1910-1914 în funcția de Comisar European al Alianței Mondiale Baptiste, un om deosebit, dar fără prea mare acribie în abordarea informațiilor istorice. Informații pe care le-a cules călătorind prin Europa și vizitând lucrările baptiste din diferite țări, mandatat de BWA pentru „a afla de la prima mână nevoile, dificultățile și oportunitățile” baptiștilor continentali. În paralel, el a pus și întrebări despre istoricul lucrărilor, informații pe care le-a predat lui Rushbrooke în 1914. Un an mai târziu, acesta le-a publicat la Londra, în volumul The Baptist movement in the continent of Europe: a contribution to modern history, în care mai sunt incluse capitole scrise și de alți autori.

La București, Byford s-a întâlnit cu Benjamin Schlipf, sosit relativ recent (în vara anului 1910) din America, fiind chemat să preia pastorația bisericii germane din Capitală. Cu siguranță că Schlipf nu era un cunoscător în detaliu al istoricului lucrării, așa că Byford are circumstanțe atenuante. În altă ordine de idei, dacă mai consolează pe cineva, pasajul despre baptiștii bulgari conține și mai multe informații eronate! Nici cel despre cei maghiari nu este lipsit de probleme, Mihai Cornea fiind prezentat drept campionul misiunii printre ruteni (ucraineni), dintre care a botezat peste 6.000…

Precizând că pasajul despre care vorbim se referă strict la Vechiul Regat, se cuvine să amendăm și să comentăm câteva lucruri:

1. Lucrarea din București nu a fost începută de Weigel în 1862, chiar dacă el a adus o contribuție importantă la dezvoltarea ei. Se pare că Weigel a sosit la București în 1864, la opt ani după ce Carl și Augusta Scharschmidt au venit aici de la Budapesta, începându-și misiunea.
2. Johann Hammerschmidt a fost botezat în 1883 și a devenit asistentul lui Daniel Schwegler în 1891, cu titulatura de evanghelist. Abia în 1899 el a devenit prima vioară, cu titlul de misionar, câțiva ani mai târziu devenind oficial pastor. Și nu, el nu a fost colportor al „Societății Biblice Germane”.
3. O informație interesantă este aceea că în primii ani ai secolului XX au existat mai multe biserici rusești în România, formate din credincioși exilați din Rusia. Știm că au existat credincioși ruși refugiați la Tulcea, deși nu așa s-a format biserica, din păcate nu am întâlnit încă informații concrete despre alte biserici care au funcționat vremelnic pe teritoriul României, formate exclusiv din refugiați de etnie rusă.
4. Tot așa, mare păcat că Byford nu a dat mai multe relații despre biserica baptistă maghiară din București, păstorită de G. Guist, cvasi-ignorată de istoriile baptiste scrise până acum.

Iată și textul din cartea lui Rushbrooke:

Originea baptiștilor din România poate fi urmărită prin două surse distincte, independente una de cealaltă, cu toate că își au punctul de plecare cam în aceeași perioadă de timp, cu 50 de ani în urmă sau aproximativ atât. În acea perioadă au fost înființate biserici germane de către meșteșugarii germani imigranți, bărbați care erau influențați de J. G. Oncken, și care au fost timp de mulți ani susținuți în mod constant de Uniunea Baptistă Germană. Cea de a doua sursă a apariției baptiștilor pe pământ românesc vine de pe meleaguri rusești, de această dată, şi anume, prin fondarea bisericilor de către confrați din Rusia, care au fost exilați din propriile lor case doar pentru că erau fideli Domnului Isus Cristos…

Urmând acest link puteți citi restul textului, pe blogul Istorie Baptistă.

Citește și Baptiștii din România: Pionierii