Baptistii din Braila: Adam Sezonov (II)

Aceasta este continuarea epopeii fondatorilor, preluată din cartea «Baptiștii din Brăila: un veac de mărturie 1918-2018», recent apărută la Editura Risoprint, pentru a marca Centenarul baptiștilor brăileni. Prima parte poate fi citită aici.

Cel mai mic dintre băieții lui Sezon Vasilief a fost Adam, singurul dintre ei născut la Tulcea, pe 17 martie 1883.¹ A frecventat de mic copil biserica baptistă, unde a și fost botezat de pastorul Vasile Pavlov (1854-1924), pe 29 august 1897.² Figură proeminentă a baptiștilor ruși, Pavlov și-a făcut ucenicia la Hamburg, sub directa supraveghere a patriarhului baptiștilor continentali, Johann Gerhard Oncken (1800-1884). Întors în Rusia, s-a implicat în misiune, motiv pentru care a fost deportat pentru opt ani, la Orenburg. Între anii 1895-1901, Pavlov s-a refugiat în Dobrogea, lucrând ca pastor la Tulcea. El a lăsat o impresie puternică asupra tânărului Adam, cei doi păstrând multă vreme legătura, după ce pastorul s-a înapoiat în Rusia. O notă din jurnalul său, datând din 6 mai 1910, pe când locuia în Odesa, menționa că a primit în vizită pe „fratele Adam Sezinov din Tulcea, cu soția lui”.³ Ulterior, Pavlov a ajuns președintele Uniunii Baptiste din Rusia.

Băieților Sezonov le-a fost groază de efectuarea serviciului militar în armata română, probabil și din cauză că limba lor maternă era limba rusă, iar armata română oferea un prilej nesfârșit de umilințe. Din acest motiv, doi dintre ei au fugit în Basarabia pentru mulți ani, ca să îl evite. Spre deosebire de frații săi mai mari, Adam a slujit o perioadă dublă, o dată pentru el și o dată în locul fratelui său, Iacob, lucru care era posibil la acea vreme. Cu siguranță, cele două stagii l-au călit și l-au învățat cu greutățile. Revenit acasă în anul 1908, el a dorit să se însoare, dar nicio fată cunoscută nu se ridica la înălțimea așteptărilor sale. Biserica din Tulcea nu-i oferea prea multe opțiuni la acea oră, traversând o perioadă deloc fastă și un declin acut al membralității.⁴

În Dobrogea activa pe atunci un misionar evanghelic independent, de origine armeană, Sembat Casparian Bagdasarianz (1860-1940). Acesta era ginerele pastorului baptist din Tiflis (azi Tbilisi, Georgia), Martin Kalweit (1833-1918). Fiind un credincios profund, dedicat vestirii Evangheliei, Bagdasarianz a fost unul dintre însoțitorii cunoscutului evanghelist Friedrich Wilhelm Baedeker⁵ (1823-1906), în călătoriile sale misionare din Rusia. Din cauza activității sale evanghelistice, în 1891 Bagdasarianz a fost deportat în Siberia, de autoritățile țariste. Cinci ani mai târziu, în 1896, a fugit cu familia în România, inițial la Tulcea, apoi la Constanța. După câțiva ani, el s-a mutat în Elveția. Anual, până la sfârșitul vieții sale, Bagdasarianz a călătorit extensiv în Dobrogea, ca evanghelist independent. Aici a lucrat cu armenii, cu germanii și cu rușii, vorbind fluent aceste limbi.⁶ Deși nu era baptist, asemenea lui Baedecker, Bagdasarianz era primit cu bucurie în bisericile baptiste dobrogene, atât la germani cât și la ruși, fiind un obișnuit al amvoanelor acestora. Aflat în vizită la Tulcea, Bagdasarianz i-a povestit lui Adam despre o fată deosebită din Constanța, Lydia Rösner (1878-1947). Aceasta se născuse la Măxineni, în județul Brăila, unde părinții ei, originari din colonia germană Plotzk⁷ din Basarabia, încercaseră alături de alte familii să-și facă un rost. Nereușind, s-au întors în Basarabia, ca după alți câțiva ani, în 1890, să se stabilească în Dobrogea, la Cobadin. Lydia și-a petrecut adolescența în orașul Constanța, activând ca organistă a bisericii luterane. În 1904, sora și cumnatul ei au murit, unul după celălalt, lăsând în urmă cinci copii orfani, cu vârstele între 6 și 14 ani. Imediat, Lydia și-a asumat rolul de mamă pentru nepoții ei, respingând 17 cereri în căsătorie. Pe a 18-a a acceptat-o, norocosul fiind Adam. Căsătoria lor a fost celebrată pe 24 octombrie 1908, în biserica luterană din Constanța, fiind oficiată de Bagdasarianz.⁸ Probabil această căsătorie mixtă ridică unora semne de întrebare. În Vechiul Regat, baptismul la români făcea, timid, primii pași. Biserica din Tulcea se afla într-o criză profundă fiindcă, dinainte de a pleca Pavlov în 1901, baptiștii germani s-au separat de cei ruși. Fără pastor, rușii au avut o cădere abruptă. Astfel, Adam nu a avut prea multe opțiuni. Cum Lydia a fost o femeie excepțională, un exemplu de credincioșie și devotament, înțelegem că alegerea lui a fost una, nu doar bine cumpănită ci și inspirată, iar recomandarea lui Bagdasarianz, una înțeleaptă.

Adam a fost primul baptist din Brăila, stabilindu-se în acest oraș cândva între 1909 și 1910.⁹ Aici Lydia a dat naștere în 1910 primului lor copil, Albert, micuțul murind după scurt timp. Adam s-a dedicat inițial afacerilor, fiind un antreprenor priceput, care a reușit să înființeze câteva întreprinderi profitabile. Printre acestea era o fabrică de ulei, care, la un moment dat dădea 4.5% din producția națională de ulei comestibil, 7% din producția națională de ulei tehnic de rapiță și tot 7% din producția națională de ulei de in și de cânepă.¹⁰ Comparativ cu afacerile fraților săi, anvergura afacerilor sale a fost una considerabil mai mare.

Fiind singurul baptist din oraș, într-o perioadă marcată de Războaiele Balcanice, apoi de Primul Război Mondial, nu avem date concrete că el ar fi întreprins vreun demers de amploare în domeniul spiritual. Avem însă toate motivele să credem că el se gândea serios, încă de pe atunci, la posibilitatea fondării unei biserici.

Încă din 1908, baptiștii germani din Vechiul Regat au primit vizita a doi pastori din SUA, frații Benjamin și Joseph Schlipf. Aceștia au efectuat un turneu misionar în sprijinul baptiștilor din România, care înregistrau un deficit acut de lucrători calificați. În februarie 1909, cei doi s-au întors în America, dar un an mai târziu, pe 15 iunie 1910, Benjamin Schlipf (1875-1968), soția lui Hannah și cei trei copii ai lor, s-au mutat la București, el acceptând să preia pastorația bisericii germane din Capitală, din strada Popa Rusu, pe care a slujit-o până în octombrie 1922.¹¹ Născut la Newark, într-o familie cu opt copii, din părinți care emigraseră din Germania,¹² Schlipf a studiat la Seminarul Teologic Rochester din New York, în perioada 1895-1901.¹³ Vreme de doi ani, între 1903-1906, el a slujit ca pastor în Canada, fiind cofondator al North American (German) Baptist Conference,¹⁴ după care s-a stabilit la Anamoose,¹⁵ în Dakota de Nord. Schlipf a fost primul pastor din Vechiul Regat cu pregătire teologică serioasă, de grad universitar, cât și cu o experiență de lucrare adecvată, la preluarea pastorației bisericii. Dovedindu-se a fi un lucrător matur spiritual și un bun organizator, el a acordat asistență bisericilor germane din România, ajutându-le să-și găsească lucrători și să se organizeze judicios.¹⁶ Schlipf nu a fost interesat doar de lucrarea printre germani, fiind unul dintre cei care au sprijinit demersul lui Constantin Adorian de fondare a unei biserici românești în București. De altfel, în vara anului 1911, Benjamin Schlipf a condus delegația baptiștilor din România, pe-atunci în marea lor majoritate germani, la congresul Alianței Mondiale Baptiste, care s-a desfășurat între 18-25 iunie la Philadelphia. Pe 19 iunie, el a avut un scurt mesaj, adresat plenului congresului, care revelează interesul său pentru români:

Prieteni creștini, am venit la voi, reprezentând o micuță comunitate creștin baptistă. Avem în România patru biserici cu 250 de membri. Acești baptiști trăiesc în mijlocul unei națiuni de vreo șapte milioane de suflete. Tinerii din România sunt legați în mare măsură de superstiții, aproape tot ceea ce fac este legat într-o formă sau alta de superstiții. Clasa oamenilor bogați din România este formată în general de atei, astfel că misiunea noastră este să le propovăduim Evanghelia lui Isus Hristos.[…]¹⁷

La finele anului 1911 sau începutul anului 1912, Schlipf a primit vizita lui Charles T. Byford (1872-1948), Comisar pentru Europa al Alianței Mondiale Baptiste, aflat într-un turneu de explorare a situației baptiștilor de pe continent. De la Schlipf, Byford a aflat că acesta călătorise mult prin țară, pe unde erau risipiți credincioși, prospectând posibilitatea deschiderii unor puncte de misiune în orașele mai mari, cum ar fi Ploiești, Galați, Brăila și Craiova.¹⁸ Deși nu avem informații mai specifice, e greu de crezut că Schlipf nu s-a întâlnit cu Adam Sezonov și cei doi nu și-au împărtășit aspirațiile și viziunea.

Ioan Bunaciu ne oferă un alt indiciu, care ar putea semnala intenția unei lucrări anterioare anului 1914. Este vorba despre o călătorie misterioasă, pe care Mihai Cornea (1844-1917)¹⁹ a făcut-o la Brăila, fără a se păstra detalii despre scopul și durata ei.²⁰ Dacă informația este reală, e posibil ca Adam să fi sponsorizat, undeva înainte de 1914, când Ungaria a intrat în război, o vizită misionară a lui Mihai Cornea. Debutul conflagrației mondiale și intrarea României în război, în 1916, au constituit o frână majoră pentru dezvoltarea unei lucrări, cu implicarea bătrânului misionar din Salonta, decedat în 1917.