Baptistii din Braila (I)

Fondatorii bisericii: Adam Sezonov  (I)

Spre sfârșitul primei decade a secolului XX, s-a stabilit la Brăila un credincios baptist din Tulcea, Adam Sezonov (1883-1951). El era fiul lui Sezon Trofimovici Vasilenco (1840-1895), un rus născut în Bugeac, la Galilești (azi Desantne, Ucraina), de unde s-a mutat mai târziu la Șagani (azi Primorske), iar din 1874, la Nicolaevca.¹ Galilești, Șagani și Nicolaevca sunt localități învecinate, pe raza a zece kilometri, aflate în sudul Basarabiei, aparținând acum raionului Ismail din regiunea Odesa, Ucraina. Merită remarcat faptul că, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, Șagani a fost una dintre localitățile basarabene în care au fost foarte activi stundiștii² ruși.³ Toate aceste sate au fost înființate după anexarea Basarabiei la Rusia, în anul 1812, prin colonizarea zonei cu cazaci. Deși în mentalul colectiv persistă ideea că fondatorii familiei Sezonov au fost ruși, mai degrabă au fost din spița cazacilor ucraineni, oameni caracterizați de un spirit de independență exacerbat, de îndrăzneală și de un curaj ieșit din comun, trăsături care au generat, mai târziu, un spirit antreprenorial pronunțat. De altfel, până în ziua de azi, aceste sate sunt locuite de o majoritate covârșitoare de ucraineni, nu de ruși.

Sezon s-a căsătorit cu Elena Stepanova Caplaușenco (1843-1918), născută în Zolocari (azi Lyman), care era un sat vecin cu Șagani, fondat și el în 1812 de cazaci. Soții Sezon și Elena au avut 10 copii, doar primul și ultimul fiind fete, ceilalți opt fiind băieți.⁴

Fiul cel mai mare, Samuel (1865-1939), povestea că, într-o zi, la ușa lor a sosit un colportor, oferindu-i tatălui său o Biblie. Neavând bani ca să o cumpere, acesta a dat la schimb o baniță de grâu.⁵ Având în vedere că Samuel s-a născut în 1865 iar Sezon s-a botezat în 1877, presupunem că evenimentul s-a petrecut undeva între 1870-1876, perioadă când Sudul Basarabiei aparținea României. La acea vreme, Societatea Biblică Britanică opera două depozite de Biblii, ambele administrate de baptiști germani, unul la București, celălalt la Iași. Cele două depozite aveau în permanență angajați câte doi până la patru colportori poligloți. Aceștia străbăteau satele și orașele, distribuind Nou Testamente și Biblii în diverse limbi, după cerere. Rapoartele Societății Biblice arată că, în 1867, colportorul Binder își avea baza la Brăila și Galați, acoperind inclusiv cele trei județe din Sudul Basarabiei.⁶ Ulterior achiziționării Bibliei, Sezon își vizita consătenii, pentru a le citi din ea. Cum a intrat în contact cu baptiștii, nu se cunoaște exact. Cert este că el a fost botezat în 1877, la Nicolaevca, unde se stabilise din 1874, botezul fiind efectuat de către Dmitri Petrovici, alias Dimitri Petroff.⁷

Petroff era un rus din rândul lipovenilor bespopovți⁸ din Tulcea, care fusese convertit de misionarul metodist american de origine germană, Frederick W. Flocken (1831-1893). Acesta a locuit în Tulcea între anii 1860-1870, unde a fondat în 1868 o micuță congregație metodistă. El l-a ucenicizat și mentorat pe Petroff, care era plin de râvnă și doritor să facă misiune printre cei din neamul său. În 1870, Petroff a fost ordinat de Flocken ca pastor al acelei biserici metodiste, formată aproape exclusiv din molocani⁹și lipoveni.¹⁰ Întrucât liderii din New York ai Misiunii metodiste au decis mutarea lui Flocken la Rușciuc (azi Ruse), trecând pe linie moartă misiunea din Tulcea, după câțiva ani, prin 1874, Petroff s-a asociat cu baptiștii tulceni, botezându-se și începând a face misiune sub umbrela acestora.¹¹ La acea oră, în Tulcea exista o mică biserică baptistă, cu membri predominant ruși, dar și câțiva germani, care fusese inițiată prin eforturile misionare ale baptiștilor germani din Cataloi,¹² demarate prin 1868-1869¹³ de Jacob Klundt (1839-1921) și Josef Edinger. De remarcat că Nicolaevca, sau Niculești cum a fost denumit satul sub administrația română, se află la mică distanță de satul Cișmea (sau Cișmele – azi Strumok, Ucraina), unde Dimitri Petroff a înființat în 1875 o biserică baptistă, cu membri convertiți din rândul molocanilor.¹⁴ Probabil că tot Petroff a botezat-o, pe 28 iunie 1879, într-un cătun alăturat, numit Novo-Nicolaevca, localitate devenită în perioada interbelică Regele Ferdinand I, pe Ahimia, fiica cea mai mare a lui Sezon, în vârstă pe-atunci de 16 sau 17 ani,¹⁵ o dovadă că familia luase în serios viața de credință.¹⁶

Întrucât Rusia a preluat la 1 octombrie 1878 sudul Basarabiei de la România, în urma tratatului de pace de la Berlin, țara noastră primind în compensație Dobrogea, Sezon Vasilenco s-a mutat la Tulcea pe 1 august 1880, cu toată familia lui. Motivația principală a fost aceea de a scăpa de persecuția religioasă din imperiul țarist, extrem de violentă cu baptiștii, mulți dintre ei fiind închiși și deportați. În scurtul timp cât a stat sub noua administrație rusească, Sezon fusese deja hăituit de jandarmi, fiind monitorizat atent, din cauza credinței sale.¹⁷

În România, el și-a luat numele de Sezon Vasilief, întâlnit și sub forma Vasiliev. Acesta este numele sub care apare în Monitorul Oficial, atunci când copiii săi au făcut succesiunea. Băieții săi și-au format inițial numele după cutuma rusească, incluzând la mijloc prenumele tatălui, cu particula „ov” la urmă, de genul Iacob Sezonov Vasilief. Undeva, în preajma primului război mondial, ei au renunțat la numele de familie Vasilief, păstrând ca nume de familie Sezonov, probabil în cinstea părintelui lor, plecat dintre ei prematur, la vârsta de 55 de ani. Din erori de transcriere notarială, câțiva au devenit Sezanov.¹⁸

Conform lui Emanuel Sezonov, ei ar fi putut să-și romanizeze numele în Vasilescu, dar fiindcă toți vecinii lor erau ruși, aceștia au fost primii care au început a-i numi Sezonov și așa au rămas. Sezon Vasilief a fost un om cu spirit antreprenorial, care a știut să se orienteze bine și să aibă inițiative care s-au dovedit productive, inspirând și pe fiii săi. În Tulcea, el a cumpărat o casă pe strada Libertății, în curtea căreia a instalat o presă de ulei și o moară țărănească, model de afaceri preluat de toți băieții săi. Aceștia însă au înălțat continuu ștacheta din punct de vedere tehnic, fiind inovativi și cu un simț deosebit pentru afaceri. În 1895, la vârsta de doar 55 de ani, Sezon a murit.¹⁹ Fiii săi au continuat să lucreze împreună pentru mai bine de 15 ani, reinvestind tot ce câștigau în afacerile familiei, până să facă succesiunea și să pornească fiecare pe cont propriu.²⁰ În urma succesiunii, cei șapte băieți Sezonov rămași, fiindcă Petro murise relativ tânăr, au înființat afaceri individuale, după modelul inspirat de tatăl lor: Alexei, în Tulcea; Samuel, la Cogealac; Andrei și Iacob, la Babadag, apoi la Brăila; Luca, la Râmnicu Sărat, iar Avram, la Tulcea și Isaccea. Cu toții au mers pe calea deja cunoscută, înființând prese și fabrici de ulei, precum și mori. Trei dintre frații Sezonov, anume Adam, Andrei (1875-1955) și Iacob (1878-1935) s-au stabilit până la urmă la Brăila.

---