Capul ºarpelui
Azi am fost sã pescuiesc în Dunãre, chiar la ieºirea din Brãila. Dupã câþiva ani în care am cochetat cu pescuitul în felurite bãlþi, mi-am zis cã adevãratul pescar este cel care prinde peºtele din Dunãre. Încurajat de oarece rãcire a vremii, datoratã ploii torenþiale de ieri, cu multã, multã grindinã, azi, la 6 a.m., eram deja cu beþele pe gârlã.
A fost un timp interesant… a debutat cu o ploaie care m-a udat ciuciulete, asta fiindcã nu aveam nimic de protecþie. Dacã tot se anunþã cea mai mare secetã în România din ’46 încoace, eu eram convins cã este imposibil sã plouã torenþial douã zile la rând. Uite cã a fost posibil! Dar har Domnului cã n-a fost ºi grindinã!
Apoi peºte n-am prins, cu excepþia unei moculiþe tare frumoase, care ar fi câºtigat sigur un concurs de ‘Miss Moaca’ dacã ar fi supravieþuit zilei de azi. N-a fost sã fie – am dus peºtele mamei mele, cadou pentru ziua ei de naºtere (tot azi), împreunã cu florile de rigoare. Vânat nu pot sã duc fiindcã nu sunt vânãtor ca Esau, un ied din turmã n-am de unde sã-i dau fiindcã am alte preocupãri decât Iacov ºi nici nu mã cheamã Becali… Ei, da, peºte – când prind – îmi place sã duc ºi mamei mele, sperând la binecuvântare! Cuvântul cheie aici, observaþi vã rog, este când! Sã nu ziceþi cã vã furnizez poveºti pescãreºti.
În fine, cred cã sunt câteva motive pentru care n-am prins mai mult peºte.
În primul rând nu am decât oarece experienþã la pescuit în bãlþi. La Dunãre e cu totul altceva. Altã mâncare de peºte. Aºa cã deocamdatã bâjbâi cu speranþa cã într-o zi voi fi expert.
Apoi apa este foarte scãzutã ºi tot scade. Se pare cã peºtele are metoda lui de a protesta la încãlzirea globalã, la diminuarea stratului de ozon ºi la scãderea dramaticã a fluviului, se retrage la adânc ºi face greva foamei. Doar moculiþa mea a jinduit la o biatã râmã…
Nu mai spun cã nici peºte nu mai e cine ºtie cât în partea noastrã de Dunãre. Atât au pescuit la ‘electric’ braconierii cã greu, greu mai picã ceva. Mã uitam prin zonã la ceva confraþi de suferinþã, pãreau mai experimentaþi ca mine în ale pescuitului, aveau unelte mai ºmechere, dar pânã am plecat eu acasã ei nu prinseserã, nu o moculiþã, nici un guvid mãcar…
În fine, mare parte din partida mea de pescuit a fost compromisã de o unitate a noii armate de profesioniºti a patriei, ce s-a jucat taman în zona mea liberã de stres, de-a exerciþiile navale, cu poc-poc, cu bum-bum, cu debarcãri, cu tot felul de ºalupe de intervenþie împotriva ‘duºmanului’… ºi cred cã bruma de peºti care mai era la subsol s-a dus la plimbare în zone mai puþin poluate sonor.
Ei, dar era sã uit tocmai ce a fost mai interesant. Pe când cãutam ºi eu un loc în care sã fie ºi peºte, am dat de un ºarpe mort, de dimensiuni destul de mari pentru o dihanie de apã. Avea capul strivit ºi o grãmadã de gândaci, viermi ºi muºte îºi fãceau veacul prin tãrtãguþa lui. Nu ºtiu cum ºi-a gãsit sfârºitul bietul ºarpe, mã îndoiesc cã o femeie i-ar fi strivit tigva… dar perspectiva viermilor ce se ospãtau din capul târâtorului decedat m-a fãcut sã mã simt bine, determinându-mã sã mã gândesc cã ºi capul celuilalt ºarpe, tatãl minciunii, este deja destinat viermilor, prin sãmânþa femeii! Aleluia! A fost un moment de adevãratã revelaþie, acolo pe malul gârlei, printre picãturi de ploaie, poc-poc ºi bum-bum… aºa cã nu am fost de loc frustrat cã m-am întors acasã cu juvelnicul gol. Pãi da, a fost prima oarã în viaþa mea când mi-a plãcut sã contemplu lucrarea unor viermi. Viermi care, în chip profetic pentru mine, se hrãneau din capul ºarpelui.
Marcu 9:44 unde viermele lor nu moare, ºi focul nu se stinge…. Viermii pe care i-ai vazut tu Mihai, vor deveni si ei tzarina! Dar toti serpii, si marele sarpe din Eden si toti viermii vor incepe intr-o buna zi sa fie mincati fara sfirsit!TDP
Aºa este Ted. Viermele lor nu moare, dar atunci când doar citeºti, nu realizezi la fel de bine ca atunci când te afli în faþa unei ‘icoane’ reale… Dacã toþi care citesc desre iad ar putea sã ºi vadã cu ochii minþii grozãvia lui, cred cã mult mai mulþi s-ar pocãi de pãcatele lor.
Daca existenta iadului si raiului ar putea fi dovedita, tot nu m-as pocai. Renuntarea, compromisurile, pentru mine astea sunt pacate. Mai degraba le-as numi greseli, nu pacate.
Daca sarpele ar simboliza pe Satan, atunci acesta nu va pieri niciodata. Doar atunci cand omul va inceta sa existe. Prefer sa fiu realist, chiar daca aceasta realitate este dura uneori.
Mie mi-e scarba de oamenii care s-au pocait in urma unor accidente, suferinte sau eu mai stiu ce. Am citit cateva carti de-ale penticostalilor, mi se par pur si simplu “violuri” ale gandirii umane. Dar.. imi pastrez parerile pentru mine…
Sunt curios ce te-ar determina pe tine sã te “pocãieºti”? Deci, dacã nici existenþa raiului ºi a iadului, aºa cum sunt prezentate de Biblie, ca destinaþie finalã, nu repreznitã o motivaþie solidã, ce anume te-ar motiva? Cu ce îl pui tu la încercare pe Dumnezeu? Cunosc oameni care s-au pus de-a curmeziºul lui Dumnezeu, negându-l sau luptând împotriva lui. Dar au avut un moment în care L-au pus la încercare. ªi, mai devreme sau mai târziu, Dumnezeu le-a rãspuns.
Trebuie sã recunoºti cã atitudinea pe care o prezinþi în acest coment nu este productivã. O fi ea teribilistã, dar în momentul în care afirmi cã nici dacã ai avea evidenþe de nezdruncinat în ce priveºte existenþa unui loc de pedeapsã veºnicã nu te-ar determina sã faci ceea ce Dumnezeu vrea sã faci… seamãnã a iresponsabilitate ºi nicidecum a raþiune.
Þi-e scârbã de oamenii care s-au pocãit în urma unor accidente… faci pe viteazul… dar dacã ai experimenta mânia lui Dumnezeu în aceastã viaþã, sunt sigur cã te-ai face mic… mic… ºi nu ai mai vorbi aºa de unii care au trecut prin momente grele.
Deºi nu crezi, Dumnezeu te iubeºte ºi cea mai mare dovadã este cã te îngãduie încã, în ciuda modului în care te raportezi la El. El are har. Întrebarea e: pânã când?
Dialogul religios il vad ca pe un dialog intercultural sau mai exact ca un dialog multicultural. Nu sustin ca ideile mele sunt mai bune, insa raiul si iadul nu reprezinta o motivatie solida pentru mine. O religie ce se instaureaza prin frica asupra unei persoane aia nu mai e religie. E orice altceva, mijloc de manipulare, orice, dar numai religie nu as numi-o. Asadar, orice doctrina, sistem filosofic, religios, ce este promovat/a prin forta, frica etc, nu este buna!
Ma intreb unde ar fi ajuns crestinismul daca nu ar fi existat satana, iadul, zmoala din iad, focurile vesnice, etc… Mesajul meu anterior a fost putin exagerat, dar am avut inainte o discutie cu niste “crestini”.. Daca Dumnezeu prefera sa fie aparat de astfel de oameni care in primul rand nu au cei sapte ani de-acasa si folosesc asemenea cuvinte, atunci… pacat. Imi cer scuze, ma indepartez si de la topic… Cateodata mai exagerez, insa sunt alergic la prostie. E vorba in general, nu m-am referit la acest blog. Aici chiar imi place, pot sa discut liber, pe alt site crestin am primit “bane” (accesul la site mi-a fost interzis). Se pare ca i-a deranjat prezenta mea acolo.
Nu inteleg care este logica in argumentatia ta…. de fapt care argumentatie??? Arunci niste afirmatii fara nici un temei… ba chiar lasi impresia ca ai fi mai tare decat stiinta sec 21. Nu cumva te crezi Dumnezeu? Ma faci sa cred ca ai fost pana la capatul universului si ai cunostinta de tot ce exista in lumea aceasta. Asta imi da dovada de o foarte mare ignoranta. Pai daca pana si cercetatorii atei ajung sa se minuneze de acest sistem care functioneaza mai ceva ca ceasurile elvetiene, atunci e clar ca tu te inscri pe linia versului lui Arghezi: “Tare sunt singur, Doamne, si piezis” adica un fel de gigi contra.
In spatele a tot ce am auzit iesind din gura ta nu vad decat o supapa de refulare a unor sentimente ignorate in trecut care au evoluat deja in complexe de inferioritate.
Ideea este sa faci bine indiferent daca exista rai sau iad. In mod logic si rational ar trebui sa existe, dar fie ca credem sau nu in iad sau rai, nu putem construi o societate decat pe valori crestine, facand bine si raspunzand cu binele. Deci, chiar si pentru atei, binele este un…rau necesar :-p
MARIUS,UITE ,Isus e o prezenta minunata.
Eu nu am venit la El ca mi-a fost frica de iad.
Nu.
Mi-a fost drag Dumnezeu.
Si acum ,cind scriu,e aici,e viu.
HRISTOS,NUMAI el…