Epidemie de sinucideri

Mihai C. - 6 June 2007 - existentiale /

Ultima vreme a adus în atentia opiniei publice un subiect deja hipervânturat în mass media: sinuciderile. Un elev îndragostit de profesoara lui, o tânara de etnie rroma pe care parintii nu vroiau sa o mai lase la scoala si, mai nou, doua tinere de 24 de ani, gemene, din familie buna, cu casa, masa, firma particulara, bine pregatite profesional, care au ales sa sfârseasca viata asa cum au început-o, împreuna, dar atârnate de creanga unui copac.

Se lanseaza foarte usor tot felul de ipoteze privind sinuciderile, cum ar fi caderile nervoase, incapacitatea de a accepta un refuz in dragoste, aflarea unor vesti proaste, ca de pilda constientizarea unei boali incurabile, samd. Totusi cazul celor doua fete pare sa puna in încurcatura pâna si pe cei care se dau experti în domeniu. Profitând de situate, televiziunea noastra cea de toate zilele îsi gaseste o placere bolnavicioasa în a creea tot felul de scenarii, lansând felurite ipoteze.

Nu putem sti care este motivatia celor care se sinucid. Dar exista cu siguranta un scurtcircuit care ii determina sa-si doreasca un sfârsit brusc al vietii. Probabil ca acest scurcircuit are mai multe cauze posibile, însa cert este ca el se produce pe fondul lipsei unei credinte personale în Dumnezeu.

Un om care si-a pus încrederea în Dumnezeu, indiferent de încercarile prin care trece, este constient ca are un sprijin neconditionat de sus. Este stiut ca scriitorii biblici l-au definit pe Dumnezeu ca fiind o stânca de sprijin. În mod practic, atunci când Dumnezeu este stânca ta de sprijin, indiferent daca ai primit un refuz în dragoste, vreo veste proasta sau daca ai aflat ca esti pe moarte, te încrezi în el si încrederea pe care ti-o pui în el este atât pentru viata ta cât si pentru moartea ta, fiindca stii ca mai urmeaza ceva.

Tragic este ca atunci când nu-l ai pe Dumnezeu ca stânca, în momentul în care lucrurile nu merg cum ai vrea, risti un scurtcircuit care poate genera decizii pe care ‘la rece’ nu le-ai mai repeta.

Desi Pavel afirma categoric corintenilor:

Daca numai pentru viata aceasta ne-am pus nadejdea în Hristos, atunci sîntem cei mai nenorocii dintre toti oamenii! (1 Cor.15:19)

eu îmi permit sa îl contrazic un pic si sa afirm ca mai nenorociti sunt totusi cei care nu si-au pus nadejdea în Hristos nici macar pentru viata aceasta.

Comments

  1. dap… cred ca ai dreptate. cand omul se agata disperat de o persoana, un sentiment, starea de sanatate, o slujba buna sau orice altceva, atunci cand se cutremura temeliile, firul se rupe si vrea sa-si puna capat zilelor. Buna comparatia cu stanca. Felicitari pentru blog.

Lasati un comentariu:

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: