William Gottlieb Schauffler (1798 – 1883)
Născut la Stuttgart, în anul 1804 Schauffler a emigrat cu părinții săi în Rusia, făcând parte dintr-un grup de vreo 400 de coloniști germani stabiliți la Odesa și în împrejurimi. A îmbrățișat profesia tatălui său, care confecționa instrumente muzicale din lemn, însă în 1820 ceva i-a schimbat viața. Ascultând o predică de-a carismaticului predicator ex-catolic, Ignaz Lindl (1774-1845), care a fondat ulterior colonia basarabeană Sărata, Schauffler s-a decis să se dedice misiunii creștine. Lindl fusese trimis în acel an la Odesa, cu blagoslovirea piosului țar, Alexandru I, care nu s-a sfiit să îngenuncheze în fața lui, cerându-i binecuvântarea, fiind și el profund impresionat de predicile acestuia.
După o perioadă când a misionat în Imperiul Otoman, Schauffler a plecat în 1825 în SUA, doar cu hainele de pe el și cu un singur dolar în buzunar, singurul obiect personal fiind un flaut. S-a înscris la cea mai veche școală teologică nord-americană, Seminarul Teologic Andover din Massachussets, înființat de Biserica Congregaționalistă. La Andover a fost coleg cu Elias Riggs, pe care l-a învățat germana, și de la care a învățat greaca. Cei doi au dezvoltat o prietenie pe viață, colaborând ulterior pe câmpul de misiune. A absolvit în 1830, fiind ordinat un an mai târziu și trimis ca misionar în Turcia de ABCFM (American Board of Commissioners for Foreign Missions), la Constantinopole, cu scopul de a se focaliza în mod special asupra evreilor și armenilor. Schauffler a fost un poliglot, vorbind vreo 10 limbi străine și fiind capabil să citească în încă pe-atâtea. Între 1839-1842 a locuit la Viena, timp în care a tradus Biblia în ladino, dialectul folosit de evreii sefarzi. Ulterior, și-a continuat misiunea în Imperiul Otoman, traducând Biblia în limba turcă, o versiune care a primit multe aprecieri, fiind poate singurul om care a realizat două traduceri ale Bibliei în limbi diferite (cel puțin eu n-am știință că ar mai fi făcut cineva acest lucru). Recunoscând meritele lui academice, atât Universitatea din Halle, cât și cea din Princenton, i-au acordat grade doctorale în 1867, respectiv 1879. S-a pensionat în 1874, iar în 1877 s-a retras în SUA, unde a și murit șase ani mai târziu, la New York.
În decursul activității sale, Schauffler a fost foarte organizat, ținând cu scrupulozitate un jurnal, pe baza căruia spre sfârșitul vieții și-a alcătuit o autobiografie, publicată postmortem de către copii lui. El a făcut repetate călătorii în Odesa și Sudul Basarabiei, pentru a-și vizita familia, cumnatul său păstorind o biserică luterană din Odesa. În aceste vizite, Schauffler a petrecut foarte mult timp împreună cu distribuitorul voluntar al BFBS din Odesa, scoțianul Melville, precum și cu pastorul Johannes Bonekemper (1795-1857), responsabil de propagarea stundismului, ore devoționale în grupe de casă, „Erbauungstunde”, în care se punea accentul pe studiu biblic, rugăciune și cântări comune. Aceste Stunde au fost promovate intens de Bonekemper, în timpul pastorației sale de 24 de ani în parohia Rohrbach-Worms, situată la nord de Odesa, fiind adoptate epidemic în coloniile germane din Basarabia, în toată zona de nord a Mării Negre, până la coloniile de pe Volga. Ulterior, între 1848-1853, Bonekemper a fost pastorul luteranilor din Atmagea, Dobrogea. Mișcarea stundistă s-a răspândit de la germani la ucraineni și ruși, favorizând adoptarea de către aceștia a credinței baptiste.
Schauffler a fost și unul dintre primii contrabandiști de Biblii, aranjând ca lăzi cu Nou Testamente și literatură în limba rusă, să fie trimise de agentul BFBS de la Smirna, Benjamin Barker, către Melville, la Odesa, acesta aranjând discret distribuirea lor, interzisă de autoritățile țariste. Adesea Schauffler a luat ca bagaj personal asemenea lăzi, asumându-și riscuri foarte mari. În vizitele sale efectuate împreună cu Bonekemper, Schauffler a notat sumedenie de detalii legate de amploarea mișcării generate de acesta, precum și înviorarea spirituală adusă de el pretutindeni unde predica. Dar și detalii picante despre locurile vizitate, precum această notă de jurnal, din vara anului 1839, când a călătorit de la Odesa, prin Basarabia, unde a fost cu Bonekemper și Melville la Sărata și Beresina, plecând apoi prin Chișinău spre Cernăuți și de acolo spre Viena.
Am părăsit devreme stația de poștă, călătorind toată ziua și ajungând pe seară într-un sat moldovenesc mizerabil. Nefiind vreun han în zonă, un boier și-a dat consimțământul să ne găzduiască în casa lui. A renunțat astfel la camera lui principală, care era suficient de mare cât să ne întindem în ea, având un coș cu bucate și o ladă pe pardoseală, sau mai degrabă pe pământ, căci o pardoseală e un lux de care un asemenea nobil moldovean nici n-are habar. Se pare că sub influența religiei pe care o profesează, oamenii aceștia pot rămâne niște sălbatici până la Judecata de Apoi. Spun asta în mod deliberat, fiindcă nu am nicio îndoială că practicile și credințele unui sistem religios iluminat de Scriptură i-ar fi civilizat de multă vreme.
5 iulie 1839. Am trecut granița dintre Rusia și Austria fără prea multă dificultate. Am ajuns la Cernăuți seara, cazându-ne la un hotel decent. Partea de țară de sub stăpânirea austriacă e de departe mult mai cultivată decât cea de sub stăpânirea rusească.
Când Schauffler a vizitat Sărata în 1839, biserica din imagine era în construcție, fiind finalizată un an mai târziu. În era socialistă a sovietelor biruitoare :) clădirea a devenit o ruină, puțin lipsind să nu fie distrusă complet. După prăbușirea comunismului, supraviețuitorii din rândul germanilor născuți în Sărata, precum și urmași ai acestora, au reconstruit clădirea, aceasta primind numele de „catedrala din stepă”, având un aspect spectaculos. Întrucât nu mai există germani care să locuiască în zonă, ea a fost oferită spre folosință baptiștilor ucraineni. Din păcate nu am o imagine actuală la îndemână.
Citește și Baptiștii din România: Pionierii