Unde dai si unde crapa

Mihai C. - 1 January 2011 - d'ale crestinismului /

Ziceam în postul anterior cã o bilã neagrã în 2010 este datã de, citez: “Consolidarea bârfei, atacului la persoanã, a denigrãrilor ºi a jocurilor murdare de politicã bisericeascã, ridicate în bloc la rangul de virtuþi creºtine, pe blogurile de facturã sau de inspiraþie pãtrãþoasã”.

În alta ordine de idei, ceea ce mã surprinde pe mine este modul în care evolueazã lucrurile în blogosfera evanghelicã. Ai fi zis cã e un domeniu în care Dumnezeu pare a-ºi fi pierdut controlul, dar mã pocãiesc de acest gând netrebnic… se pare cã nu este aºa! Au fost toate bune ºi frumoase pânã a început Pãtrãþosu sã dea în stânga ºi în dreapta… toþi sunt greºiþi, toþi sunt rãu intenþionaþi, toþi sunt rãtãciþi, toþi sunt pãtaþi, you know… evident numai cercurile emanueliste fiind fãrã de patã. Niciodatã, dar niciodatã, nimeni din acele cercuri nu a intrat în colimatorul sãu nemilos. De parcã acolo ar fi fost locul ales de Dumnezeu Tatãl pentru relocarea Sfintei Sfintelor. Pânã ºi la comuniºti critica ºi autocritica erau mai judicios repartizate, ideologic vorbind, dacã îmi mai aduc aminte bine de la cursurile de socialism ºtiinþific pe care le-am îndurat.

Dupa ce treaba asta a fãcut ravagii câþiva ani buni, cu scandalurile deja arhicunoscute, acum vine efectul de bumerang pe care pãtrãþoºii sunt sigur cã nu l-au anticipat… ºi încet, încet, oamenii au cãpãtat curaj sã iºi povesteascã public experienþele avute la Meca baptiºtilor români. Alin Cristea a fost primul cred, care a început sã sancþioneze gunoiul acoperit sub preº… apoi Dãnuþ Mãnãstireanu a fost cel care n-a mai rãbdat. Ei au fost pionierii, ca sã zic aºa. Interesant este cã cei doi vin de foarte aproape, amândoi au fost prieteni foarte buni, ba uneori par cã ar fi ºi în ziua de azi cu Marius Cruceru. Sunt doi oameni care îl cunosc ca pe o mãnuºã. Dãnuþ i-a fost cândva chiar mentor, sigur, nu în pãtrãþoºisme. De aceea, chiar dacã nu toþi putem fi de acord cu stilul lui Alin de exemplu, demersul lui nu trebuie ignorat.

Probabil cã au fost ºi alte ieºiri în scenã, mãrturisesc cã nu prea am timp sã urmãresc îndeaproape ce se mai publicã, dar gãsesc cã sunt extraordinare confesiunile publicate în ultima vreme de Alexandru Nãdãban ºi Claudiu Dobra, care cred cã au generat insomnii în anumite zone. Cel puþin consider cã ar fi trebuit sã genereze insomnii, dacã nu coºmare, asta dacã în acele zone mai existã ºi vreun dram de conºtiinþã.

De aici Marius Cruceru ºi cei din spatele lui ar trebui sã înveþe o lecþie simplã, din cuvintele Mântuitorului:

“Nu judecaþi ca sã nu fiþi judecaþi!”

“Cine e fãrã de pãcat sã ia primul piatra…”

Altfel zis, din toatã mizeria asta mediaticã, deplorabilã, pânã la urmã s-ar putea sã iasã ceva bun ºi, dacã ºi alþii vor avea curajul sã îºi publice confesiunile ºi experienþele personale, s-ar putea sã vedem preºuri scuturate ºi gunoiul mãturat, încet cu încet…

Fiindcã tot îmi aduc aminte de un post al Pãtrãþosului care încerca sã anticipeze cine mai urmeazã sã îºi facã apariþia în blogosfera evanghelicã, încerc sã îmi imaginez ce ar fi dacã Radu Gheorghiþã, Emil Bartoº, Iosif Þon ºi alþii ar începe sã depene confesiuni într-un blog…

Doamne Ajutã!

Comments

  1. Daca ar fi fost dupa Alin Cristea memoriile mele nu ar fi trebui sa inceapa acum 3 ani ci acum 10, imediat dupa incidentele cu caseta. Insa, eu am refuzat atunci oferta deoarece inca lucrurile nu-mi erau foarte clare. Nu as putea spune ca azi detin toate informatiile necesare, insa pe alocuri am reusit sa fac diferentele intre interesele personale ale unor persoane din IBEO/ UEO si interesele venite din cauza functiei.

    1. Well, s-ar putea ca atunci sa fi fost prematura publicarea lor. Eu cred ca au venit la momentul cel mai potrivit cu putinta si nu pot decat sa te felicit pentru asta!

  2. Nu uitati ca cele relatate de Danut Manastireanu, Alin Cristea, Claudiu Dobra, Alexandru Nadaban etc. reprezinta numai una dintre perspectiva, nu neaparat cea corecta (nu ca cealalta ar fi “limpede ca cristalul”, dar nu neaparat incorecta). Nu? “Audiatur et altera pars” zice un proverb nu de ieri-alaltaieri.

    1. Eu nu am spus ca opinia mea este adevarul curat. Mai mult, pozitia mea este chiar diferita de a maselor, care afirma ca colegii mei au fost dati afara ca au ascultat Holograf. Eu nu sustin asta. Pe de alta parte, amintirile mele au venit sa corecteze, pe cat este posibil, mitul cazului Holograf aducand in discutie mai multe evenimente anterioare, care inevitabil au influentat mult acest eveniment.
      Unul dintre motivele pentru care am amanat sa discut evenimentele de la IBEO a fost si dorinta mea de a intelege in ce mod noi am gresit.
      Cei care am fost implicati in intreaga poveste – ma refer aici la circa 7-8 persoane – pe o perioada de 3 ani am recunoscut intotdeauna partea noastra de vina. Nu am pus niciodata vina pe conducere pentru ceea ce s-a intamplat.
      Sper ca relatarea acestor amintiri va mai reduce din miturile existente deja in lumea evanghelica cu privire la acei ani si acele evenimente. NU doresc ca cineva sa ne considere eroi sau martiri – asa cum se spunea la ora aceea despre unii dintre noi – pe altarul baptist, pentru ca aceasta ar fi o dezinformare totala.
      La fel, NU vreau sa induc ideea ca grupa din care faceam noi parte a fost campul de bataie intre Rector si Decan. Poate ca ceva adevar se ascunde in aceste zvonuri, insa eu nu detin astfel de informatii si de aceea nu doresc sa ma lansez in interpretari degeaba.
      Cand voi termina cu amintirile puteti concluziona singuri in ce masura fiecare dintre noi a procedat corect. Poate cu toti am exagerat putin in comportamentul si in deciziile noastre. Va lasam pe voi sa decideti, cu rugamintea sa nu fiti partizanii nici unei parti.

    2. Shifu – tu de care parte a adevarului te tii? :) Nu de alta, dar in putinul meu timp alocat blogurlor, am vazut ca esti extrem de activ in ultima vreme cam peste tot unde sunt subiectele fierbinti tangente Oradiei si nu prea pari a fi echidistant… :-) Nu stiu cum se face ca mai toti cei care iau apararea patratosilor o fac sub pseudonim… Nu-ti spune nimic treaba asta? Eu scriu sub numele meu real, asa o face si Alin, si Danut si Claudiu Dobra si Alexandru Nadaban… ca sa ma refer doar la cei din cadrul discutiei noastre. De ce oare au nevoie patratoshii de ajutoare deghizate?

      Fain citatul latinesc, ma intreb daca cei pe care ii aperi au catadicsit sa il audieze pe Iosif Ton de exemplu… sau pe toate celelalte “altera pars” inainte de a porni contra lor linsajul mediatic sau organizational, de la caz la caz? Stii bine raspunsul… In alta ordine de idei, am incercat din rasputeri in cateva randuri, pe blogul lui Marius Cruceru, sa fac apel la cumpatare si echilibru… si stiu ca si Danut Manastireanu a facut-o, stiu ca si Alin a incercat treaba asta si mai stiu ca si altii au incercat… dar nu merge… nimeni nu a avut sorti de izbanda. Parerea lui este ca noi doi avem perspective total diferite. Parerea mea este cu totul alta asupra problemei, dar ma abtin sa o emit in spatiul public. Mai ales cand nu stiu cu cine stau de vorba. (Mama m-a invatat sa fiu atent cand vorbesc cu necunoscutii :) )

      Shifule, sa-ti spun totusi ceva, o profetie daca vrei… Dictatura dintr-un spatiu eclesial are aceeasi finalitate cu cea din spatiul politic. Totul pare de beton pana nedreptatea ajunge atat de evidenta incat oamenii capata curaj sa vorbeasca, indiferent de consecinte. In randul evanghelicilor romani bate la ora actuala un vant de “glasnosti” si de “perestroika”, daca stii si rusa pe langa latina :) N-ai idee cat potential de schimbare are acest vant. Doamne Ajuta!

  3. Vreau eu sa-l vad pe ala care e echidistant ca la carte… Eu nu sunt. Nu pot fi. Incerc sa fiu neutru, dar nici asta nu pot fi. Da, sunt foarte activ de cand cu Ton; in rest, nu prea ma intereseaza. Chiar ma gandeam sa mai las tastatura ca nu-mi face bine la timp. Pierd vremea de cateva saptamani incoace, dar de vreme ce toata lumea ia hotarari ce se vor intelepte la inceput de an, o sa ma hotarasc si eu – cat mai rapid, sper – sa iau o pauza in privinta blogurilor… Referitor la intrebarile mele despre UEO, eram curios ce si cum; de aceea v-am intrebat. Iar in privinta vantului cu potential de perestroika, eu sunt mai pesimist… Nu cred ca se vor schimba multe. Unele chiar nu vad de ce-ar trebui sa se schimbe. In rest, numai de bine!

    1. Cred ca esti constient ca lasi fara raspuns cele mai importante chestiuni, nu?… De fapt si asta e un raspuns…

  4. Ton nu trebuia audiat. A spus ce-a avut de spus in public; ceilalti au facut ce-au avut de facut, tot in public… Daca Ton mergea la ei si le spunea: “Mai, eu vreau sa predic asta si asta, asa ca puneti-va centurile!”, atunci da, trebuia sa-l audieze si ei. dar asa, nu vad de ce. E ca si cand l-ai filma pe unul pe strada ca se cearta cu altii si-i injura ca-n codru, ajunge video-ul la TV si-l vede o tara-ntreaga. Nu-l chemi la o stare de vorba ca sa-i zici sa se controleze. Chestia e publica, actionezi in consecinta… Exemplul e cam tampitzel, dar la ora asta numai de atata sunt in stare.

  5. Gresesti… Ton nu a facut decat o declaratie in public, referitor la aderarea lui la Miscarea Strajerilor. N-a atacat pe nimeni, n-a dat cu bata in nimeni, n-a excomunicat pe nimeni… Nu s-a legat de Marius Cruceru, de UEO, sau de altcineva. Ton nici macar nu era membru al vreunei biserici din Romania, deci nu era sub jurisdictia Uniunii. Sanctiunea lor e lovita de nulitate juridica atata vreme cat el nu e membru al vreunei biserici dn Romania. Dar daca ei aveau vreo problema cu aderarea lui, biblic era sa il cheme sa stea de vorba cu el. Si daca erau convinsi ca este gresit, trebuiau sa incerce sa il corijeze. Procedand asa cum au procedat, au actionat de parca ar fi PSD sau PRM nu Biserica lui Hristos. Nu uita ca Ton nu este un nimeni… nu trebuiau sa considere ca il pot zvarli ca pe o masea stricata. Eu nu vorbesc aici de doctrina, dar singurul care s-a purtat crestineste in aceasta afacere este tocmai Ton. Raspunsul lui dat Uniunii este magistral. Le da o adevarata lectie, pacat ca ei sunt repetenti si nu o mai pot asimila.

    Exemplul tau nu e tampitzel…. scuze, e tampit de-a dreptul si n-are nici o legatura cu aceasta situatie. Sa zicem ca ora tarzie e de vina :)

  6. De-i buna Ruta
    Sau de-i gRea
    Vedeti Deruta-n
    Vestea Rea

    Ea degradeaza
    In secret
    Si defaimeaza-n
    Internet

    Cand Te-ologeste
    Relaxat
    Si prinde peste
    Pe uscat…

    Doar Adevarul
    Rastignit
    Patrunde marul
    Inghitit !…

  7. Fiecare cu parerea lui. Nu stiu cat de bine il cunoasteti pe Tson, dar eu l-am vazut “la lucru”, unde una a spus si alta a facut, una a promis si alta a zis. Mult succes in a-l apara pe Ton si tabara lui. Cred ca ma inregimentez si eu cu aceasta ocazie… desigur, in cealalta tabara. Ton stie bine ce face; nu e membru nicaieri tocmai pentru a fi intangibil jurisdictional. Rusinica la faza asta. Ar trebui sa treaca la penticostali (pe bune, nu glumesc si n-o zic la zeflemea), asta ca sa fie in ton cu declaratiile sale din ultima vreme. In rest, numai de bine.

    1. Shifu, aici nu e vorba de evaluarea lui Iosif Ton, cat de parolist este sau cum isi tine promisiunile… Se pot spune multe despre multi la capitolul acesta. Aici este vorba de niste manarii de politica bisericeasca declansate in sfera UEO contra unui om cu bunele si cu relele lui, dar care merita tratat cu decenta. Daca tacem din gura astazi, maine se va repeta situatia in cazul altora si asta este inacceptabil. De aceea vom vorbi pana cand glasul contestatarilor acestor metode barbare va fi luat in consideratie. Vorba lui Popeye: I can stand no more….

      Cat despre tine, amice, esti deja inregimentat pana in maduva oaselor… doar ca nu ai onestitatea sa iti dezvalui identitatea. Asta spune multe despre cei care sustin tabara voastra. Se pare ca va este si voua rusine cu lupta pe care o duceti. Aici se potriveste bine chestia cu rusinica… Ton, cel pe care il desconsideri, nu umbla cu cioara vopsita ca tine, spune deschis si public ceea ce crede, fara sa se ascunda in spatele unei identitati anonime… Asa ca nu te ridici la nivelul lui sa poti indrazni sa-i judeci deciziile.

      Si, tot legat de Ton, eu ma rog sa NU treaca la penticostali. Nu ca as avea ceva cu penticostalii, Doamne fereste! Doar ca imi place la nebunie ideea sa stea in coasta baptistilor fundamentalisti, sa fie tzepusul lor… Doamne Ajuta!

  8. Nu duc nici o lupta, iar daca as duce nu mi-ar fi rusine. Pur si simplu, imi dau cu parerea. Pe bloguri, ca domnia ta. De ce nu-mi dau numele? Ca nu vreau. Eu unul dorm la fel de bine si cu Ton baptist si cu Ton penticostal. Aveti dreptate: nu ma ridic la nivelul lui Ton in multe privinte. In cateva, nici nu vreau sa ma ridic la nivelul lui pentru ca s-ar putea sa fie o miscare in sens invers… Va salut, dar nu va urez nimic in lupta pe care va inchipuiti c-o duceti. Sa nu uit: referitor la manariile de politica bisericeasca despre care spuneti c-ar fi fost declansate in sfera UEO, ma bucur ca aveti atata incredere in UEO si mai cu seama asupra influentei pe care o exercita asupra celor din Bucuresti. Consiliul Uniunii, Talpos si mai stiu e cine, toti – influentati de UEO (!!!) – au votat impotriva lui Ton. Asta-i buna! Excelenta, de fapt! UEO rulzzz… Ati fost cumva student acolo? Ati discutat cu cei care lucreaza acolo? Nu doar cu Negrut sau Cruceru? Nu-mi raspundeti, ca nu-s curios. Or fi ei vai de capul lor de nesimtiti, dar si dumneavoastra va pricepeti sa aruncati cu noroi… drept la tinta… in UEO. Va urez, totusi, mult succes in exterminarea acestei sperietori baptiste care e UEO, nu de alta dar pare a fi radacina tuturor relelor in cultul baptist.

  9. Pe cine incerci sa aburesti aici? Nu e lupta ta… dar nu-ti poti da numele… e si asta o stare de fatarnicie virtuala… Rafinamentul difera, cum zicea pe vremuri PN.

    Nu stiu de ce te deranjeaza conexiunile cu UEO?… Cand toate scandalurile majore din ultimii ani au tashnit din pana nebunatica a decanului UEO, cu sau fara cravata, cand povestea cu Ton este instrumentata diabolic as putea zice tot din aceasta directie, cand ani de zile au fost folositi trepadushi de la UEO sau dintre absolventi care sa-i cante in struna si sa prinda din zbor subiectele pe care le tot arunca cu “generozitate”, cum ar putea UEO sa nu fie implicata in povestea asta? Mai ales cand Ton are si el o istorie la UEO, nu e chiar un neica nimeni aici. Ipotetic vorbind, daca Madam Clinton si-ar varsa mucii in fasolea lui Putin, nu crezi ca blamul ar veni asupra Departamentului de Stat? De ce atunci crezi ca mucii lui Cruceru nu sclivisesc fatada UEO? Doar asta este subiectul postului meu: Unde dai si unde crapa…

  10. Va simtiti mai bine daca ma faceti fatarnic? In alta ordine de idei, nu aburesc pe nimeni, insa mi se pare curios ca numai cei de la Emanuel sunt de vina pentru toate relele din Cult, iar toti ceilalti sunt curati ca lacrima. O fi avand Cruceru vina lui, dar mie mie se pare aiurea sa-l acuzati numai pe Cruceru (si evident pe Negrut) de decizia impotriva lui Ton. A semnat-o si Talpos, nu? Cu el n-aveti nimic? Sau poate o fi cazut si dumnealui sub influenta malefica a celor de la UEO.

  11. Nimeni nu zice ca ceilalti sunt curati ca lacrima… Doar ca de ani de zile “focul”este aprins in cercurile emanueliste. De pilda focul cu Ton… A fost incins de Cruceru, apoi vine PN si da un Comunicat in numele sectorului de care e responsabil macar formal in Cult, ceea ce este o aberatie… comunicatele ori se dau de Cult ori nu se dau de loc… dar asa se practica lucrurile lanoi si el a fortat mana… asa ca cei din Consiliu aveau de ales intre a porni un razboi fratricid sau a merge pe mana Oradei in aceasta problema… o cale de mijloc nu a fost lasata. Si ca sa fie lucrurile si mai simple, si in Consiliu sunt destui care ii poarta sambetele lui Ton inca de pe vremea cand el predica la Europa Libera iar ei actionau ca ambasadori ai lui Ceausescu pentru a indupleca americanii sa ne dea “clauza natiunii celei mai favorizate”. i.e. Talpos. Asa ca, in cazul lui Ton, Irod si-a dat mana cu Pilat, ca sa treaca puntea. Repet insa, jocurile au fost facute in sfera UEO, celelalte sfere doar au trebuit sa consfinteasca ce s-a pus la cale aici, asa s-a intamplat cu Consiliul, asa s-a intamplat cu RVE, asa s-a intamplat cu SMR…

  12. Țon predicã ce vrea, Negruț dã ce comunicat crede de cuviințã. S-a semnat cu funcția pe care o deține în cadrul Uniunii, nu vãd ce-i rãu în asta. Oricum, nu te poți delimita de funcție – te duci cu ea și la WC, nu-i ceva ce poți atârna în cui când își convine. Oricum, dupã cum îmi zicea cineva azi, vã doresc sã fiți emanueliști, cã doar știm cu toții ce înseamnã Emanuel și cã ne-ar plãcea sã fie Dumnezeu cu noi.

  13. Interesanta chestia asta cu delimitarea de functie… Ce-ar fi sa i-o zici si lui Cruceru, sa vezi ca el promoveaza alta teorie. :)

    Poti sa semnezi cu functia pe care o ai in cadrul unei organizatii atunci cand ai drept legal de reprezentare pt.organizatia respectiva. De exemplu, in cultul baptist, drept de reprezentare il au presedintele si secretarul general. PN are suficient de multe functiii… oare de ce s-a agatat de aceea din cadrul Uniunii? De ce macar nu le-a insirat pe toate? In cate alte situatii a mai dat PN Comunicate in calitatea pe care o are in acest mandat la Uniune?

    Eu zic ca inainte de a fi emanuelisti ar trebui sa fim crestini… asta ar trebui sa fie numitorul comun… ori felul in care a fost tratat Ton numai crestinesc nu este. Afara-i vopsit gardul…

  14. Nu-i treaba mea sa-l dadacesc pe Cruceru si nici pe Negrut. Stiu ei cum sta treaba cu functiile, sunt convins. De ce s-a agatat Negrut de functia din uniune? Pentru ca aia e cea mai de impact la nivel national, normal… Oricum, fiecare cu parerea lui; altceva nu prea am ce zice…

  15. Bun ,Iosif Ton a fost declarat ERETIC ,dar de catre cine!?
    Daca ne gandim bine pt lutherani baptistii sunt tot niste ERETICI!
    Pe cine sa credem?

    Sfanta Scriptura chiar e o piatra tare, multi si-au spart capul in ea, dovada e puzderia de secte si denominatiuni.

    Nu exista secta pretins crestina, care sa nu-si sustina erezia pe Scriptura, ideea e ca doctrina “sola scriptura” a permis oricui sa faca ce a vrut .

    Bietul Luther, chiar si ideile lui au fost reformate.

    Stim sigur ca nu i-a convenit faptul ca altii incepusera sa se joace cu ideile lui.
    Nu degeaba in anul 1535 trupele protestante s-au aliat cu trupele catolice si au trecut prin foc si sabie orasul Munster devenit reduta anabaptista. Dincolo de aspectul vadit politic, lichidarea anabaptistilor are ca motivatie modul de interpretare a Scripurii.

    Inca de la inceput, “sola scriptura” a dovedit ca e generatoare de haos, o dovedeste si astazi. Aplicand “sola scriptura” fiecare obtine ce-i convine…inclusiv ca Iosif Ton este ERETIC!

    Asa ca abureala ca… “nu conteaza denominatiunea” …e doar propaganda!

Lasati un comentariu:

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: