Referendumul pentru familie: Da, Nu sau Nu mă (re)prezint(ă)?

Societatea românească e sfâșiată în prezent de problema pusă de Referendumul pentru familie. De o bună perioadă de timp asist la un adevărat dialog al surzilor, în care, de ambele părți s-a făcut uz și abuz de lovituri sub centură. Lucru care-mi dă un gust amar. Ființele superioare își rezolvă diferendele prin dialog, negociere și cedări calculate. Restul caută rezolvare prin metoda lui Cain, împroșcând pe celălalt cu pietre până moare. Sau până ce cauza acestuia este îngropată sub mormanul de roci. Acesta a fost spectacolul lugubru al acestei campanii electorale pro familie. În care, prin mijloacele utilizate, marea majoritate a fraților mei creștini nu s-au vădit superiori prin nimic celorlalți. Ba dimpotrivă!

Mă simt dator să-mi precizez de la început propriile mele premise. Sunt creștin evanghelic, adept și practicant al familiei formate dintr-un bărbat și o femeie, nu am nici măcar un prieten apropiat (declarat) homosexual, ba chiar am avut cândva un incident neplăcut cu o persoană din această categorie. Mai mult, am crescut cu o repulsie aproape animalică față de homosexuali, sentiment cu care mă lupt din greu spre a-l reprima, conștient că nu e normal să simt așa ceva. Când văd o scenă gay în vreun film, sunt slab de înger și schimb imediat canalul, ca să nu mi se facă realmente greață. În mod natural nu aș avea niciun motiv să fac concesii grupării LGBT.

Cu toate acestea, de când a fost lansată tema referendumului, am simțit că era ceva în neregulă cu ea. Deși îmi părea atractivă ideea „securizării” definiției familiei, o neliniște interioară nu-mi dădea pace. Văzând bâlbele dese și multe ale promotorilor referendumului, alianțele nefericite, mesajele radical extremiste promovate din greu și spiritul intolerant și homofob care transpira din toți porii campaniei, am devenit din ce în ce mai convins că acesta nu este un demers în regulă. Deși pornită sub o intenție nobilă, am remarcat că această cruciadă modernă a scos la iveală ce era mai rău în cei mai mulți creștini, nu ce era mai bun. Și, conform unuia dintre bloggerii pe care îi respect cel mai mult, Dionis Bodiu, care a declarat că va vota DA la referendum „această inițiativă pleacă de la o eroare strategică, bazată pe iluzia că vom putea «sigila» în texte de lege ce a unit Dumnezeu”. Senzația mea este că acest referendum nu doar că a plecat de la o eroare, cum spune Dyo, însă a mers din eroare în eroare, până la capăt.

Există adesea momente în care nu poți lua de unul singur o decizie. Am avut și eu momentele mele de „analysis paralysis” cum spun anglo-saxonii, în care argumentele vehiculate mă împiedicau să fiu 100% sigur de o anumită poziție. Referendumul fiind o chestiune de interes național, de regulă sunt foarte sensibil, în asemenea situații, la modul cum se poziționează intelighenția acestui popor. Știu că, printre ei sunt unii „progresiști”, alții „sexo-marxiști”, dar, nu-i așa, avem în neamul nostru o sumedenie de oameni cu scaun la cap, înțelepți, cu o vastă cultură, care au păreri foarte ferme despre lume și viață, mulți dintre ei creștini declarați sau măcar atașați valorilor iudeo-creștine. Nu știu dacă are vreo valoare pentru cei care împing această mașinărie a referendumului, dar majoritatea covârșitoare a intelighenției, cu mare parte afirmând fidelitate pentru familia naturală, nu agreează cu acest demers. Exceptându-i pe Adrian Papahagi și Mihai Neamțu, două trâmbițe cam dezacordate, nu găsim niciun nume sonor, lucru care ar trebui să ne dea serios de gândit.

Totuși, în calitate de creștin, nu pot da credit 100% nici măcar intelighenției națiunii, deși părerea lor trage la cântar. Mai presus de orice este, sau trebuie să fie, lentila biblică. Istoria ne învață că atât biserica, cât și creștinii, pornind de la idei nobile și de la valori ale Cuvântului, printr-o implementare proastă au făcut deseori abuzuri de nedescris. Nu vreau să intru în detalii aici. Nu doresc nici să fac exercițiii exegetice și hermeneutice asupra unor pasaje disparate din Scriptură. Arunc doar o privire de ansamblu și mă proptesc în temelia credinței mele, așa cum am primit-o. Cu un Dumnezeu care este Suveran în istorie, pe care o controlează de la un capăt al acesteia la celălalt. Un Dumnezeu care are ca scop mântuirea păcătoșilor și ne vrea, pe noi, copiii Săi, implicați activ în acest proces. Un Dumnezeu care i-a lăsat deliberat pe păcătoși „pradă minții lor blestemate” și care refuză să separe acum neghina din grâu, făcând să plouă și peste cei buni și peste cei răi. Un Dumnezeu care nu normează felul de viețuire al păgânilor și păcătoșilor, dar normează extrem de precis felul de viețuire al creștinilor. Un Dumnezeu care ne-a dăruit o singură paradigmă existențială, cea de „străin și călător”, conform căreia rolul nostru nu este acela de a „securiza” viitorul nostru și al copiilor noștri, ci acela de a-i fi martori, inclusiv de a suferi martirajul, de dragul Său. Care ne cheamă să ne pierdem viața pentru El, nu să ne-o câștigăm. Un Dumnezeu atât de counter-culture, încât ne cere să ne iubim, sacrificial, vrăjmașii, practicând întoarcerea obrazului. Răul va progresa în această lume atât cât va îngădui Dumnezeu. Acesta nu are nevoie de cârja unui referendum, motivat de fricile noastre, ci de o întrupare a compasiunii creștine, de un mesaj plin de har și lipsit de judecată, la adresa celor nemântuiți, inclusiv din categoria LGBT. Singura modalitate de a frâna răul este aceea de a câștiga pe cât mai mulți de partea lui Dumnezeu. Antagonizarea unei părți impresionante a poporului nostru, în numele lui Dumnezeu, al Bibliei și al Bisericii, nu este nicidecum în armonie cu planul lui Dumnezeu pentru această lume. Nu în felul în care citesc eu Biblia. Personal, cred cu toată convingerea că acest referendum, în ciuda bunei credințe a multor promotori, nu este un demers după voia suverană a lui Dumnezeu.

De aceea, răspunsul meu ferm și neclintit este că acest referendum nu mă reprezintă.

P.S. Aseară am fost notificat de Cătălin Vasile, de la CpF, cu privire la o dezbatere live, la Cluj-Napoca, cu participarea lui Mihail Neamțu, Adrian Papahagi, judecătorul Cristi Danileț și Claudiu Turcuș, lector la UBB. Numele moderatoarei nu-l știu, fiindcă nu am prins începutul dezbaterii. Dânsa a fost total depășită de rol, alegerea sa fiind complet neinspirată. Totul a avut un iz de încropeală neprofesionistă, participanții necunoscând regulile și nerespectându-le nici când au fost reiterate, sabotând fățiș dialogul. La un moment dat, doar un microfon mai funcționa iar dialogul a pendulat între mediocru și medieval. A fost jenant să-i vezi pe avocații referendumului, evoluând precum niște juni miștocari, ca la Jay Leno Show, spre deliciul sălii, nu ca la o dezbatere onestă, pe marginea unui subiect important, de actualitate. Neamțu, în mod clar nu are vocația dialogului, pozând în războinicul luminii. Papahagi era cățărat permanent într-un turn de fildeș, intangibil, singur deținător al adevărului absolut. Mai curățel și logic mi s-a părut judecătorul Cristi Danileț, despre care nu aveam o părere prea grozavă până acum. Claudiu Turcuș mi-a părut nepregătit pentru dezbatere, căzând prea ușor în plasele întinse de oponenți.

La modul real, referendumul nu va schimba nimic. Un homosexual poate adopta și azi copii în România, neexistând vreo interdicție de gen. Hoardele de homosexuali care să fure copiii românilor, această temă parșivă a taberei CpF, după cum a demonstrat Danileț, nu există. Asistăm cum puterea politică, parșivă, dă unei tabere o schimbare mică în Constituție și celeilalte, cât de curând, legea parteneriatului civil. Propaganda LGBT va continua nestingherit, ba chiar amplificată, după referendum. Libertatea cuvântului și libertatea opiniei nu sunt stingherite de acest demers, iar mesajele homofobe ale creștinilor nu vor putea ține piept persuasiunilor promovate pe scară largă de Hollywood și Social Media. Cu și fără referendum, copiii creștinilor vor fi la fel de vulnerabili. Singura noastră speranță este reîntoarcerea la paradigma „străin și călător”, prin asumarea rolului de martori plini de har și adevăr, cu disponibilitatea de a ne cheltui viața pentru El, renunțând la visul de a construi, aici și acum, un colț de rai pentru noi și copiii noștri. Păcat doar că ne va fi mult mai greu să fim credibili, după mizeriile revărsate cu ocazia acestui Referendum.

Așa să ne ajute Dumnezeu!