Gary Chapman la Bookfest: The good, the BAD and the ugly (II)

Istoria asta cu ducerea lui Gary Chapman la Bookfest mi-a revelat o realitate pe care n-o credeam a fi așa de rea. Am fost dar la salonul de carte în recunoaștere, joi 26 mai, apoi toatã dupã amiaza și seara de vineri 27 mai, cu ocazia conferinței de presã și a lansãrii de carte și m-am întors la locul “delictului” sâmbãtã 28 mai, dimineața, pentru a-mi cimenta oarecum concluziile. Categoric, Bookfest a fost o rãscruce de cuvinte.

La rãscruce de cuvinte

Am fost cumva intrigat și de faptul cã lumea este încã interesatã de carte, de cartea bunã, iar pavilioanele respective de la Romexpo erau înțesate de academicieni, critici, scriitori, editori, publiciști, dar și de oameni simpli de toate vârstele. La unele evenimente era greu sã te apropii de locul delictului, chiar și pentru a face o fotografie.

 

Lansare de carte la Humanitas

Prima persoanã care m-a întâmpinat la ușa pavilionului C2 în seara de joi a fost un misionar mormon care împãrțea pliante. A fost ca un prim duș rece. Am încercat sã trec mai departe peste acest episod, sã nu mã las prea tare influențat de el. Doar cã au venit altele, în avalanșã.

 

evanghelia dupã satana

Pe lângã sumedenie de cãrți bune din toate domeniile, pe tarabe puteai întâlni tot felul de gunoaie, cum ar fi așa numita evanghelie dupã satana. Editura Adevãr Divin avea sumedenie de titluri de genul Calea șamanicã pentru vindecare iar Editura Shambala vinde operele lui Gregorian Bivolaru și ale acoliților sãi. Descrierea acestei edituri în catalogul Bookfest este sublimã:

Editura Shambala — cãrți pentru minte, trup și suflet – lumina dumnezeiascã a adevãratei cunoașteri este din preaplin oferitã tuturor acelora care sunt capabili sã o primeascã, pentru renașterea conștiinței și trezirea sufletului.

No comment!

 

Interes pentru Coran

 

Coranul era de gãsit pe la mai multe standuri dar n-am vãzut pe nicãieri vreo Biblie. În schimb Coranul pare destul de atractiv pentru tineri, cum se vede și din poza de mai sus. Believe me or not, poza e pe bune, nu este trucatã.

Poate cã mi-a scãpat mie standul cu Biblii… totuși mã întreb cum de Coranul nu mi-a scãpat :) Chiar așa: salon de carte fãrã Cartea Cãrților! Și nici cãrți inspirate din aceasta nu prea am vãzut.

 

Editura Islamul Azi

În schimb, un stand impresionant prin amploare gãseai la Editura Islamul Azi. Dacã le vizitezi situl ( www.islamulazi.ro ) poți înțelege de ce lui Alin Cristea îi cãșunã pe siturile cultelor evanghelice autohtone. Ar trebui sã ne trimitem liderii cultelor în schimb de experiențã la musulmani. Ar avea ceva de învãțat, dar mã îndoiesc cã mai sunt învãțabili. :(

 

Cãrți islamice pe tarabã la Bookfest

Un pachet generos de cãrți islamice, tipãrituri de calitate maximã, doar 35 de lei. Bonus un Coran gratuit! Știați cã originea cuvântului chilipir este turceascã sau arabã? :-) Vreun chilipir cu Biblii nu știți cumva? Sigur, nu la Bookfest!

Asta a fost “the bad part of it”. Urmeazã “the ugly”

One Reply to “Gary Chapman la Bookfest: The good, the BAD and the ugly (II)”

  1. CHIAR N-A FOST NIMENI CU O BIBLIE?
    EDITURI CRESTINE MAI DEMNE DE REMARCAT?

Lasati un comentariu:

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.