Facebook
d'ale crestinismului

Gary Chapman la Bookfest: The good, the bad and the UGLY (III)

Chiar dacã vine dupã o pauzã de câteva zile, datoratã programului ceva mai încãrcat, partea a treia și ultima a mini-serialului meu legat de prezența lui Gary Chapman la Bookfest 2011  este focalizatã așa cum probabil anticipați asupra a ceea ce eu am considerat a fi The UGLY.

Reamintesc celor care au trecut în vitezã peste episoadele de mai sus (sau n-au trecut de loc :-) ) cã The Good s-a referit la un eveniment extraordinar dupã pãrerea mea, organizat la Bookfest din inițiativa Editurii Curtea Veche, anume aducerea lui Gary Chapman pentru o conferințã de presã, a unor interviuri dedicate cu presa de calibru, pentru lansarea unei cãrți și, evident, pentru o sesiune de autografe. Impactul a fost deosebit, interesul reprezentanților mass-media a fost peste așteptãri, prestația lui Gary a fost una de clasã, speech-ul sãu fiind gustat de cãtre jurnaliști și de publicul prezent, totul într-un cadru extrem de plãcut aranjat de gazda evenimentului, Editura Curtea Veche.

The Bad s-a referit la realitatea tristã a faptului cã ne aflãm sub asediul unui bombardament mediatic, în care sunt desfãșurate forțe ample, materiale și umane, din partea discipolilor lui Gregorian Bivolaru, ale mormonilor, ale adepților practicilor oculte, ale adepților Islamului și așa mai departe. Bookfest a fost salonul de carte unde CARTEA a fost absența notabilã!

În rândurile care urmeazã, The UGLY se referã la prezența evanghelicilor români în toatã povestea asta, sau, mai bine zis, la absența lor cu adevãrat remarcabilã.

Unul dintre motivele pentru care BIG a decis organizarea conferinței Limbajele Iubirii la București a fost tocmai acela de a permite o expunere mai bunã a acestuia, atât la publicul țintã, cât și la mass media creștinã. Nici vorbã sã ne fi gândit atunci cã Gary Chapman va fi tratat ca o vedetã de cãtre media secularã și va fi ignorat aproape cu desãvârșire de cãtre media evanghelicã, incluzând aici bloggerii bucureșteni sau de prin zonã.

Exceptând pe Cristi Țepeș și pe Anca Baloc care reprezintã TVR, respectiv Radio România, totodatã exceptând pe cei de la RVE și de la Alfa și Omega TV care au avut amabilitatea sã promoveze și sã ia pulsul live în timpul evenimentelor desfãșurate la Palatul Național al Copiilor, respectiv la Bookfest, în rest a fost o absențã de-a dreptul sublimã.

Se știe cã evanghelicii români, chiar dacã nu stau foarte bine la presa scrisã, sunt extrem de vizibili pe internet, în blogosferã și prin rețelele sociale. Canale de comunicare existã, slavã Domnului, numai cã mã întreb care este scopul cu care se comunicã de zor.

În primul rând am remarcat cã avem o comunicare de genul: “citește și dã mai departe…” – prin care, de regulã, se preiau știri publicate pe vreun blog sau pe vreun site și retransmise, chiar și fãrã a se preciza sursa uneori. Nu e rãu, atâta timp cât nu se comunicã doar așa… dar lipsa unui conținut original, lipsa unei amprente personale, fac ca acest tip de comunicare sã devinã redundant la un moment dat și ai mereu senzația de deja-vu. În rest, comunicarea se face în mare pe subiecte de scandal, întrucât scandalul atrage vizitatori și de scandaluri nu ducem lipsã în lumea evanghelicã, așa cã e o pâine ușor de câștigat de aici. Mã întreb totuși care este scopul pentru care facem ceea ce facem? Și care este produsul final cãtre care țintim?

Cu riscul de a mã repeta, unul dintre cei mai mari specialiști în domeniul familiei, dacã nu cel mai mare din lumea evanghelicã, unul dintre cei mai prolifici scriitori creștini, autorul unor titluri care au ajuns best-seller, un om bãgat în seamã de New York Times, de guverne și organizații sonore, un om a cãrui agendã a fost atât de ocupatã cã a trebuit sã așteptãm ani buni ca sã poatã planifica o conferințã pe meleagurile noastre, acest om vine în România pentru a împãrtãși din experiența lui de o viațã și media evanghelicã e prea preocupatã de echivalenții noștri ai lui Irinel, Monica, Elodia șamd ca sã-și facã timp pentru a-i acorda atenție lui Gary Chapman și mesajului sãu.

Cireașa amarã de pe tort a venit la Bookfest, un eveniment care dovedește din pãcate cã evanghelicii români s-au ghetoizat complet și, în ciuda inflației de doctorate pe la școli de prestigiu, pe plan local au pierdut contactul cu cultura românã. Acolo unde mormonii, mahomedanii și adepții religiilor rãsãritene și ai practicilor oculte sunt în tranșee, luptând la baionetã pentru a mai câștiga un metru de teren, evanghelicii lipsesc cu desãvârșire. Minoritãți de care nu a auzit nimeni, cum ar fi rutenii, au fost prezente acolo, dar în catalogul Bookfest nu a fost listatã nicio editurã evanghelicã, nu s-a fãcut nicio lansare de carte, nu a fost propus niciun autor… nimic, absolut nimic. Realitatea crudã este cã noi nu existãm decât în arena de scandal. Atât. Suntem OTV-ul spiritual al României și ne complacem în situația aceasta.

Treaba asta mi-a adus aminte de Micul Dejun cu Rugãciune de la Palatul Parlamentului, din decembrie 2010. Erau tot felul de lideri evanghelici acolo, gemând parcã sub greutatea titlurilor și sub povara responsabilitãților. La nivel de reprezentare, activitate zero. Erau și doi oameni modești, fãrã fițe, care reprezentau Biserica Adventistã (cu care eu nu simpatizez de felul meu din multe motive). Au dat tuturor participanților o mapã în care erau trei numere ale revistei lor confesionale și un CD cu colinde. Toate realizate dpdv grafic la superlativ. Mã uit la adventiști și vãd cã au post TV, au și posturi de radio, au și situri Internet extrem de bine puse la punct, au și publicații realizate în condiții excepționale… și mã apucã disperarea. De ce la ei se poate și la noi nu?

Cultele evanghelice au fost reglementate prin legea cultelor de la 1948 sã aibe doar un rol decorativ. Ne-am fi dorit ca dupã revoluție sã capete un rol reprezentativ dar tot decorativ a rãmas. Ca sã ne reprezinte, cultele acestea ar trebui sã înțeleagã cã liderii nu sunt aleși ca sã aibe cine sã meargã pe la dineuri, congrese și conferințe, mai ales în Vest dacã se poate. Ca sã ne reprezinte, oamenii aceștia trebuie sã își ia în serios mandatul și sã promoveze identitatea evanghelicã. Trebuie sã canalizeze marea majoritate a resurselor înspre mass media, sã producã publicații de calitate, sã menținã situri internet cu informații la zi, provocatoare pentru tânãra generație, sã aibe ofițer de presã, sã organizeze conferințe de presã, sã transmitã comunicate de presã, sã fie transparenți… Uniunea Baptistã de exemplu nu este chematã sã facã misiune, sã facã educație, sã facã pastoralã sau mai știu eu ce. Avem departamente al cãror singur scop este sã propteascã un scaun, adicã o funcție. Decorativã, evident. Misiunea, educația, pastorația, etc sunt efectuate de biserici și uniunea nu le poate ajuta cu nimic. Ceea ce nu pot face însã bisericile este tocmai capitolul de reprezentare, unde reprezentarea în mass-media trebuie sã fie pe primul loc. Aici este locul unde așteptãm implicarea Uniunii și o tot așteptãm de 20 de ani încoace. S-au schimbat conducerile, conducãtorii, bisericuțele, dar în practicã lucrurile au încremenit așa cum le-au visat comuniștii la 1948. Pânã când? Sper cã nu pânã când va fi deja prea târziu.

 

1 Comment

  1. “comunicarea se face în mare pe subiecte de scandal, întrucât scandalul atrage vizitatori și de scandaluri nu ducem lipsã în lumea evanghelicã, așa cã e o pâine ușor de câștigat de aici. Mã întreb totuși care este scopul pentru care facem ceea ce facem? Și care este produsul final cãtre care țintim?” BINE ZIS!!!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: