De vorba cu Vasilica Croitor la un an de zile de la lansarea cartii “Rascumpararea Memoriei” (II)

În cele ce urmeazã redau partea a doua a interviului cu pastorul Vasilicã Croitor, realizat cu ocazia aniversãrii unui an de la lansarea cãrții “Rãscumpãrarea Memoriei”.

M.C.: Pe lângã opoziția înverșunatã, cartea a fost susținutã cu entuziasm de multe persoane. Cine au fost cei care au susținut și încurajat acest proiect dupã lansarea cãrții?

C.V.: Lista este foarte lungã. I-aș menționa în primul rând pe cei care au scris un cuvânt de recomandare la începutul cãrții. Apoi, se cuvine sã îi menționez pe cei care au participat la lansarea cãrții, sala de la IICCMER umplându-se pânã la refuz, cei mai mulți venind din provincie pentru a participa la eveniment. Colegii de slujire din Comunitatea Constanța, precum și cei cu care slujesc în Medgidia și Constanța m-au încurajat în multe feluri. Sprijinul moral pe care l-am primit, inclusiv din partea unor necunoscuți este imposibil de cuantificat. Am sã vã dau un exemplu. Când am fost amenințat cã voi fi dat în judecatã și se zvonea cã Nicky Pop și Ceuțã tocmeau avocați, am primit un telefon de la cineva cu care nu mai vorbisem de câțiva ani și care abia auzise de carte. Omul era pur și simplu revoltat de amenințãrile acestora și mi-a spus direct: „Dacã ei au nerușinarea sã te dea în judecatã, sã știi cã nu vei fi singur. Au ei avocați, au și bani, dar sã știi cã și eu am.” Fãrã sã i-o cer, el aranjase deja o întâlnire cu un avocat foarte cunoscut în România, solicitându-i opinia. Nici mãcar nu am participat la întâlnire, fiindcã știam cã tot ce am scris se baza pe documente veridice, așa cã s-a dus singur. Dumnezeu a îngrijit ca de fiecare datã sã primesc încurajare în momente cheie.

M.C.: Aș vrea sã aducem în discuție câteva reacții publice la apariția cãrții. A fost inițial mesajul transmis de Dia Pop…

C.V.: Reacția fiicei lui Nicky Pop era ușor de anticipat, o reacție emoționalã îndreptatã împotriva mesagerului. Îmi pare rãu pentru rudele celor menționați și am spus și cu altã ocazie cã nu trebuie copiii sã sufere pentru greșelile înaintașilor lor.

M.C.: Un alt contestatar al tãu este pastorul Ceuțã…

C.V.: Aici vorbim de cu totul altceva. Ioan Ceuțã a fost un privilegiat al perioadei comuniste, cãlãtorind liber în strãinãtate, pregãtindu-se pentru a prelua conducerea cultului. Dacã nu avea loc Revoluția, la 15 ianuarie 1990 mai mult ca sigur el ar fi devenit președintele cultului. Dupã cum a declarat el însuși, dosarul sãu a ars, dar, atenție, nu în totalitate, ci au rãmas câteva file. Nu reușesc sã îmi imaginez cum poate arde un dosar în mod selectiv, însã, dupã cum spunea cineva, și Diavolul face minuni.

Nu am rãspuns deloc atacurilor suburbane ale lui Ceuțã. Ce sã rãspund baladelor și pamfletelor copilãrești pe care le-au alcãtuit el și alții ca el? Ce sã-i spun unuia care pune în dreptul numelui sãu titlul de doctor, dar folosește o grãmadã de porecle pentru a-și batjocori interlocutorul? Sau cum trebuia sã reacționez atunci când el miza pe înrãutãțirea sãnãtãții pastorului Lazãr Gog?

M.C.: La ce anume te referi?

C.V.: În timp ce pastorul Gog era internat în spital, într-o stare foarte gravã, Ceuțã îl numea o „victimã a Rãscumpãrãrii memoriei”. Din fericire, Lazãr Gog este din nou sãnãtos și de insinuãrile lui Ceuțã s-a ales praful. De fapt, Ceuțã a recidivat, jubilând la moartea maestrului Ion Zubașcu, prevestind nenorociri peste autorul cãrții și susținãtorii sãi. Nu îmi pot imagina un nivel mai coborât al dialogului decât cel promovat de Ceuțã.

M.C.: Am înțeles cã ai mai fost interpelat ºi de pastorul Beraru.

C.V.: Nu cred cã este dumnealui în spatele blogului, cel puțin nu în totalitate. Dar el și-a asumat blogul și asta conteazã. Beraru și Ceuțã au tot anunțat apariția unei cãrți, dar ea întârzie sã aparã. Eu o aștept cu mare interes. Vreau sã spun foarte apãsat: acești oameni nu au argumente valide cu care sã contracareze concluziile cãrții „Rãscumpãrarea memoriei”. Dacã le-ar fi avut, în anul care s-a scurs de la publicarea ei le-ar fi fãcut publice. Ceuțã s-a acreditat pentru cercetare, Beraru se laudã cã are în posesie multe documente. Așadar, ca unii care au trãit aceastã istorie, ar fi trebuit sã facã dovada necolaborãrii. Asta ar fi cu adevãrat senzațional.

M.C.: În urma acestor reacții virulente, a acuzațiilor și a ‘proorocirii’ de rãu împotriva ta, te simțiți amenințat?

C.V.: Am primit o serie de amenințãri, despre unele ai cunoștințã fiindcã mi-au fost transmise chiar pe blogul meu. Dar viața mea nu este în mâna vreunui om. Dacã Dumnezeu îngãduie ca mâine sã se încheie slujirea sau viața mea, ce aș putea face eu? Iar dacã Dumnezeu va rândui sã mã ținã în slujire încã mulți ani de acum înainte, ce ar putea face oponenții mei?

M.C.: Ai luat în serios ameninþãrile respective?

C.V.: Înainte de a mã apuca de cercetare, Dumnezeu mi-a vorbit într-un mod foarte clar și mi-a fãgãduit protecția și ajutorul Sãu. Nu în multe ocazii din viațã am avut atât de clar o confirmare din partea Domnului. Așadar, nu m-am temut de amenințãri, dar am acordat atenție tuturor mesajelor care mi-au parvenit. Tot ceea ce nu era plãcut am cãutat sã duc la picioarele Domnului.

M.C.: Sã revenim la conducerea Cultului. Ai avut câteva întâlniri cu liderii denominațiunii… cum a fost?

C.V.: Este adevãrat, însã acele întâlniri, cu excepția celei din urmã, au fost puternic viciate. Practic nu a existat nicio intenție de a dialoga, ci doar aceea de a dezamorsa efectele cãrții. La ultima întâlnire am putut sã prezentãm mult mai bine argumentele noastre, însã ne-au promis un rãspuns scris, rãspuns care s-a încadrat în aceeași notã superficialã. Le-am atras atenția conducãtorilor cultului cã ei fac istoria, eu doar am consemnat-o. Ei au cunoscut realitatea, dar au decis sã o ignore. Reacția lor din anul 2010 pare sã repunã în scenã celebra poveste scrisã de Andersen: Împãratul este gol, dar se simte așa de bine când mulțimea îi laudã hainele inexistente!

M.C.: Au fost lansate multe teorii despre carte, mi se pare cã o adevãratã mașinãrie pusã în slujba dezinformãrii și intoxicãrii opiniei publice a fost pusã în mișcare. Cum analizezi retrospectiv situaþia?

C.V.: Nu am fost deloc pregãtit pentru zvonurile, dezinformãrile și opiniile halucinante care s-au lansat în blogosferã în aceastã perioadã. Unii cãutând sã mã denigreze s-au trezit lãudând calitatea cercetãrii, cum a fost cazul celor care spuneau cã este prea bine scrisã pentru a fi opera unui nespecialist. Oamenii cu scaun la cap s-au amuzat de acele teorii, fãrã a le da importanțã. Iatã cã a trecut un an, perioadã care a demonstrat falsitatea scenariilor alarmiste ale celor care prevedeau ruperea cultului, plecarea din bisericã a celor dezamãgiți de aflarea adevãrului, denigrarea penticostalilor de cãtre biserica majoritarã sau în presã. Am încredere cã „Rãscumpãrarea memoriei” va trece cu succes testul timpului, iar manipulãrile slujbașilor vechii mentalitãți se vor risipi.

M.C.: Ai afirmat cã au fost încercãri de a ți se împiedica accesul la CNSAS…

C.V.: La ºedinþa de la Brașov, președintele cultului a dat citire unui rãspuns primit de la CNSAS, în care i se spunea cã este ilegalã îngrãdirea accesului cercetãtorilor neagreați de cult la documentele despre biserica penticostalã. Evident, anterior el fãcuse o solicitare oficialã în acest sens. În același timp, pe care neoficialã am fost împiedicat și hãrțuit de persoane din cadrul CNSAS care, în opinia mea, sunt acolo pentru a împiedica accesul la dosare. Ei îi pun la adãpost pe colaboratori, le comunicã date despre vizitele mele la CNSAS, îi informeazã ce dosare studiez, oferindu-le copii ale unor documente cu mult înainte de a le vedea eu. Conducerea instituției însã mi-a oferit sprijin pentru a putea continua cercetarea.

M.C.: Acum, la momentul bilanțului, consideri cã a meritat tot efortul?

C.V.: Cei care au suferit în perioada comunistã ar trebui sã ne spunã dacã se meritã sã cãutãm adevãrul, nu informatorii sau cei care nu au avut curajul sã ținã capul sus. Recent m-a sunat un frate din Ardeal care plângând mi-a mulțumit pentru cã i s-a fãcut dreptate. Numele lui nici nu apãrea în carte, dar mi-a explicat cã liderii care fãcuserã jocul statului îl acuzaserã de erezie și l-au exclus pentru cã a încercat sã plece din țarã. A fost numit de conducãtorii bisericii un trãdãtor. A crezut cã toatã viața va purta stigmatul acela și cã nimeni nu va spune povestea celor care au avut tãria sã spunã altceva decât dicta sistemul.

M.C.: Totuși, îmi imaginez cã atunci când ai inițiat acest demers, ai sperat cã el va avea un anume impact. Dacã ar fi sã corelezi rezultatul cu așteptãrile inițiale, care ar fi obiectivul care (încã) nu a fost atins? Și aș vrea sã știu dacã existã și rezultate surprizã, pe care nu le-ai anticipat…

C.V.: De bunã seamã cã am scris cu așteptãri, dar nu cele imaginate de criticii mei. Principala așteptare a fost aceea de a genera un dialog care pânã la apariția cãrții nu fusese posibil. Acest obiectiv a fost atins și cred cã este un câștig important. Aș menționa aici și faptul cã o serie de pãstori și lideri de opinie și-au deschis bloguri, au început sã interacționeze cu alții cum nu s-a mai întâmplat pânã acum. Dacã este sã mã refer la rezultatele spirituale, decizia de a ne asuma istoria și a ne pocãi în mod colectiv, acestea depind de cei așezați în funcțiile de autoritate. Eu am fost un mesager, nimic mai mult. Îmi pare rãu sã vãd cã liderii au ratat șansa de a chema biserica la pocãințã, dupã modelul biblic. Cred însã, cu toatã convingerea, cã va veni o zi în care biserica își va asuma istoria cu bune și cu mai puțin bune. Întrebarea este dacã o vor face liderii de astãzi, sau Dumnezeu va ridica o altã generație pentru aceasta.

M.C.: Dacã ar fi posibil sã o iei de la zero cu acest demers, ai proceda la fel? Existã ceva ce ai face diferit a doua oarã? Ai ceva sã îți reproșezi?

C.V.: Arhivele pe care le-am studiat conțin încã multe informații care trebuie exploatate și pe care m-am strãduit sã le dau atunci la o parte, pentru a mã concentra doar pe tema propusã. Mi-ar fi plãcut sã lucrez cu o echipã de cercetãtori sau sã am mãcar un asistent de cercetare. Astfel aș fi putut lansa concomitent sau la scurt timp mai multe resurse pentru înțelegerea istoriei din perioada comunistã.

De asemenea, sunt câteva retușuri care trebuie fãcute în dreptul unor persoane. De exemplu, pe pastorul Țunea Ioachim care a fost îndepãrtat din slujire de comuniști l-am confundat cu un alt Țunea Ioachim, pastor baptist care a colaborat intens cu Securitatea. Într-o ediție nouã voi avea grijã sã îndrept astfel de erori care s-au strecurat.

M.C.: O ultimã întrebare, vei continua cercetarea?

C.V.: Da. Nu consider cã aceasta este principala mea chemare, ci rãmân în continuare dedicat slujirii pastorale și misionare din sudul țãrii. Însã istoria noastrã poate oferi lecții de viațã și inspirație pentru noua generație de lucrãtori, de aceea voi continua sã studiez trecutul bisericii penticostale sub comunism. Vreau sã acord mai mutã atenție și proiectului In Memoriam, prin care sã adunãm mãrturiile eroilor credinței. Mai am și alte proiecte publicistice în derulare, dar despre acestea voi vorbi la momentul potrivit.

M.C.: Mii de mulțumiri pentru amabilitatea de a purta aceastã discuție și mult succes în continuare!

C.V.: Și eu îți mulțumesc pentru interesul arãtat acestui demers!