Baptists Roadmap to Bucharest (IV)

Mihai C. - 27 May 2016 - d'ale crestinismului /istoria baptiștilor /

NOTĂ: Seria aceasta de patru articole a fost scrisă cu scopul de a cinsti parcursul incredibil urmat de niște oameni simpli, care au luat la propriu deviza lui Oncken: „Fiecare baptist, un misionar!” Datorită lor, acum 160 de ani, Bucureștiul a fost pus pe harta mișcării baptiste. Nu sunt adeptul „parastaselor” și „festivismului” demagogic, dar această istorie este realmente fascinantă. În plus, ea conține rețeta și ingredientele de care avem nevoie pentru o necesară relansare a lucrării, care pare a se fi blazat după Revoluție. O eventuală relansare, ruptă de spiritul fondatorilor, datorită necunoașterii acestuia ar fi o eroare gravă. Temerea mea este că avem la îndemână repere foarte solide, pe care le ignorăm spre paguba noastră. Mă opresc cu această serie de articole aici, dar voi continua să mai pun pe blog, periodic, frânturi de informații, pentru a menține atenția asupra acestui proiect și a atrage ajutor. Așa cum am spus deja, intenționez să pun totul într-o carte, care pentru mijloacele mele modeste reprezintă un demers de foarte mare anvergură, pe care nădăjduiesc să-l finalizez cel târziu în 2017, deși visez să termin anul acesta redactarea. Dacă printre cei care citesc aceste rânduri există persoane care dețin informații inedite, necuprinse în cărțile de specialitate publicate până acum (Popovici, Bunaciu), documente, fotografii, mărturii, amintiri, articole din publicații vechi, sau din publicații străine, copii scanate ale revistelor baptiste publicate în limba română până în 1940, precum și orice altceva legat de începuturile și consolidarea credinței baptiste în România, până la anul 1940, aș aprecia enorm. Și când spun România, mă refer la teritoriile care au format România Mare, iar când spun baptiști, mă refer la bisericile germane, rusești, maghiare și românești de pe aceste teritorii, fără discriminare. Intenționez chiar să trec în revistă și răspândirea credinței baptiste în diaspora românească din SUA. Mulțumesc anticipat oricui va binevoi să mă ajute în acest demers, fiind deja foarte îndatorat și recunoscător multora care mi-au facilitat accesul la diferite informații, pe care în mod normal n-aș fi putut să le obțin. Pot fi contactat pe email la mihai [at] prologos [dot] ro și promit că voi lua în considerare orice mesaj.


Scharschmidt s-a născut la Ofen, azi parte a Budapestei, pe 17 aprilie 1820 și a fost botezat de Oncken la Hamburg pe 4 iunie 1845. Soția lui, Augusta, s-a născut pe 29 februarie 1828 la Sellin, o mică localitate din Meklenburg-Pomerania, situată pe malul Mării Baltice, numele ei de fată fiind Villwock. Augusta a fost botezată de G. W. Lehmann la Berlin, pe 2 iunie 1849. Nu știm data căsătoriei lor, cert este că în 1846, la momentul plecării în misiune la Budapesta, Scharschmidt era necăsătorit. El a cerut asistența conducerii baptiștilor germani pentru găsirea unui „ajutor potrivit”, căsătorindu-se la sugestia lor cu Augusta, cândva după botezul acesteia din iunie 1849. Mai știm că soții Scharschmidt aveau deja doi copilași pe 30 aprilie 1856, când au sosit la București, venind de la Budapesta după un drum lung și obositor, parcurs cu un car tras de boi.

Lucrând în mijlocul populației vorbitoare de germană din București, numărând cel puțin 20.000 de persoane la acea oră, Scharschmidt nu deranja cu nimic autoritățile, care erau total indiferente la religia minorităților, atâta timp cât nu contraveneau normelor și bunului simț. Plecând dintr-o Budapestă în care absolutismul habsburgic ajunsese la apogeu, drepturile și libertățile fiind amputate prin legea marțială, iar opresiunea romano-catolică ajunsese imposibil de suportat, pentru Scharschmidt Bucureștiul părea raiul pe pământ. Aici era liber să lucreze nestingherit și pe față, beneficiind de un cadru legislativ extrem de favorabil, impus în tot Imperiul Otoman, printr-un firman emis de sultan, dat sub presiunea aliaților occidentali. În timp, după obținerea Independenței de către România, situația avea să se schimbe în rău, fără a egala însă teroarea din vremea absolutismului habsburgic.

Pornind de la paradigma misionară preluată de la Oncken, unul dintre primii pași pe care i-a făcut el, împreună cu alte câteva persoane, a fost să înființeze o Societate pentru tipărirea și distribuirea de tractate creștine. În 1859, la trei ani de la sosirea în București, el îi scria lui Oncken:

Fiindcă aici în România beneficiem de libertate religioasă deplină, am folosit această oportunitate pentru a înființa o Societate pentru distribuirea tractatelor. Opt familii au contribuit financiar și am tipărit deja 3.000 de tractate. Sunt vreo 20.000 de germani aici și nimeni care să-i conducă la Hristos.

Trebuie menționat că aceste opt familii nu erau baptiste, demersul fiind mai degrabă o coalizare a celor mai dedicați protestanți care locuiau la acea vreme în București. Descriind rezultatele eforturilor sale evanghelistice, care au adus ceva rod, precum și problema pe care o avea că nu putea boteza, nefiind ordinat, el continua cu o provocare la adresa lui Oncken:

N-ar putea fi ordinat un frate care să vină aici și să fondeze o biserică, după rânduiala stabilită de Dumnezeu?

În aceeași scrisoare, el menționa că trupește o duceau bine, dar spiritual erau lipsiți de predicarea Cuvântului, fiind dependenți de „un frate drag, misionar anglican pentru evrei, care predică duminica”. Este greu de acceptat astăzi de unii care se împiedică de diferențe doctrinare mult mai mici, dar Scharschmidt a învățat de la Oncken spiritul de colaborare dincolo de barierele denominaționale. Oncken a colaborat excepțional cu lideri protestanți din diverse confesiuni: metodiști, presbiterieni, anglicani etc, fiind distribuitor pe tot timpul vieții sale al Edinburgh Bible Society. La fel, Oncken a colaborat îndeaproape cu misionari care lucrau cu evreii, angajați de variate societăți misionare protestante. Lucrul acesta nu i-a afectat fidelitatea față de principiile baptiste. Conexiunea lui Scharschmidt cu misionarul anglican a fost ușor de făcut, având în vedere că la două luni după sosirea la București, în capitala valahă a sosit tot din Budapesta, ca asistent misionar pentru lucrarea printre evrei, Dr. Alexander Iliewitz (1815-1895). Acesta era un evreu originar din Rusia, care fusese convertit în 1845 de Misiunea Scoțiană din Budapesta și a fost înrolat în primăvara anului 1856 de către London Jews’ Society ca misionar. Întrucât misionarii baptiști din Budapesta au sosit acolo la îndemnul Misiunii Scoțiene, adresat prin Hermann Philip lui Oncken, putem fi siguri că Scharschmidt și Iliewitz se cunoșteau foarte bine. Colaborarea dintre baptiști și Misiunea Scoțiană din Budapesta a fost atât de strânsă, încât în anii absolutismului habsburgic, Johann Rottmayer și cu micul său grup de credincioși, participau regulat la întrunirile bisericii reformate germane, inițiate în capitala Ungariei de către misionarii scoțieni, Rottmayer fiind adesea invitat să predice acolo.

Scoala Misiunii Anglicane, Bucuresti
Cladirea uneia dintre cele doua scoli ale Misiunii Anglicane, construita în 1907 pe amplasamentul constructiei în care a functionat înca din 1849. Cladirea a fost demolata de comunisti.

Ca o paranteză, trebuie menționat că London Jews’ Society, organizație asociată Bisericii Anglicane, a trimis un misionar care să lucreze cu evreii din București încă din 1841. Acesta n-a rămas decât câteva luni aici, însă în 1846 au fost trimiși alți doi misionari. Cei doi au pus bazele unei lucrări extrem de importante, inclusiv prin deschiderea unei școli cu caracter creștin dedicată copiilor evrei, încă din septembrie 1848. Cunoscută ulterior printre români drept Misiunea Anglicană, organizația a fost extrem de activă în România, până în februarie 1941, când, din cauza semnalelor evidente că România va intra în război de partea Axei, personalul a fost retras și misiunea dizolvată. Ultimul secretar al Misiunii a fost Richard Wurmbrand. Misionarii anglicani au colaborat excelent cu baptiștii, chiar de la sosirea lui Scharschmidt, sprijinind din răsputeri orice demers de reformă spirituală. În acest sens ei s-au remarcat ulterior prin sprijinirea fățișă a lucrării lui Tudor Popescu, căruia i-au oferit gratuit sala Misiunii din str. Olteni, în perioada de început. Tot ei au sprijinit demersul traducerii Bibliei de către Dumitru Cornilescu, recomandând Societății Biblice Britanice adoptarea acesteia ca versiune oficială a BFBS. De altfel, Misiunea Anglicană a parteneriat cu Societatea Biblică Britanică încă de la începuturi, cei mai mulți lideri ai acestei Misiuni reprezentând în mod voluntar și interesele BFBS din teritoriile românești. Acest lucru nu a fost o formalitate, ei implicându-se în eforturile de traducere a Scripturii în limba română, precum și în distribuirea Bibliilor, furnizând BFBS colportori din rândul evreilor convertiți, colportori care au făcut o lucrare de pionierat, desfășurată în condiții extrem de vitrege. Aceștia au distribuit Biblii și Nou Testamente nu doar evreilor, ci tuturor grupurilor etnice, inclusiv românilor. Acest lucru a pregătit terenul pentru răspândirea ulterioară a credinței baptiste. După ce baptismul a prins oarece cheag, o parte dintre colportorii BFBS erau evrei creștini, cealaltă parte fiind baptiști. Conlucrarea lor a fost extraordinară.

Scharschmidt a păstrat legătura cu Oncken, informându-l constant de progresele făcute. La rândul lui, acesta pomenește despre acest nou început misionar, chiar dacă o face într-un mod ne-elegant pentru noi, în raportul anual de activitate pe 1859. Întâi el plasează Bucureștiul în Ungaria (n-a fost primul și nici ultimul!), apoi menționează că două persoane de origine catolică au fost convertite, aflându-se în așteptarea unui lucrător ordinat care să-i poată boteza. În încheiere el spune:

Printre locuitorii primitivi / neciopliți ai Valahiei, s-a ivit în ultima vreme un spirit de cercetare, singurul frate creștin de acolo făcând lucrarea multora.

Interesant este că Scharschmidt și cu ceilalți fondatori ai Societății de distribuire a tractatelor, printre care se număra și misionarul anglican care lucra cu evreii români, nu aveau în vedere doar comunitatea germană din București, ci și pe maghiari, evrei și români. Până pe 31 martie 1860, ei reușiseră tipărirea a 5.000 de tractate în limba germană, tractatele în limba maghiară le primeau gratuit de la un prieten (de la Budapesta) și, noutatea interesantă era că tipăriseră deja 2.000 de tractate în limba română.

În 1861, Scharschmidt și-a reînnoit apelul făcut lui Oncken pentru trimiterea cuiva ordinat care să-l ajute, apel care a fost publicat în Missionsblatt. Ca urmare a acestui nou apel, la București va sosi ca o soluție temporară tânărul de doar 24 de ani Heinrich August Koch împreună cu soția lui, Johanna. Acesta a ținut primul botez al baptiștilor la București, în anul 1862. Auspiciile fiind favorabile, micuțul grup de credincioși a închiriat o sală situată într-o zonă centrală, sperând că lucrarea se va dezvolta. Printre cei botezați în 1862 au fost soții Franz și Maria Tabory. Franz era un tâmplar german originar din Novi Sad. La scurt timp după botez, el a fost recrutat colportor de Biblii de către BFBS și trimis la Saraievo, în Bosnia, pe atunci sub ocupație otomană. Prin intermediul lui Tabory se va forma primul grup de credincioși baptiști de acolo.

Între timp, publicarea și distribuirea tractatelor luase avânt. Un raport al agentului pentru Balcani al BFBS menționa în 1863 că micuța societate tipărise deja, până la acea oră, o duzină de tractate în limba română, pe care le distribuise într-un număr foarte mare. Pe lângă acestea, mai fuseseră tipărite multe tractate în germană, maghiară și franceză, precum și o carte în limba română, care fusese tradusă din engleză, la sugestia și cu sprijinul London Tract Society, anume An Essay on the Divine Authority of the New Testament, scrisă de David Bogue și apărută la Londra pe la începutul secolului XIX.

Abia la sfârșitul lunii august 1863, Oncken avea să-i împlinească cu adevărat cererea lui Scharschmidt, trimițându-l aici pe August Liebig (1836-1914). El a preluat coordonarea lucrării din București, Koch fiind înrolat drept colportor al BFBS, calitate în care nu-i era permisă oficierea actelor de cult, statutul Societății Biblice interzicând acest lucru. În 1868, Koch avansase deja ca administrator al depozitului de Biblii al BFBS din București.

Al patrulea dintre opt frați, Liebig rămăsese orfan de tată la 7 ani și de mamă la 17, fiind crescut de fratele său mai mare, Friedrich Wilhelm Liebig (1828-1916). Acesta s-a convertit la baptism, fiind botezat în 1855 și până la finele anului următor, exemplul i-a fost urmat de August și de aproape toți frații săi. Oameni de calitate, cinci dintre frații Liebig au ajuns pastori și misionari. În 1859, August Liebig s-a mutat la Hamburg, fiind remarcat de Oncken pentru calitățile lui. După doar patru ani, el a fost ordinat și trimis la București. Sub conducerea lui Liebig, care a fost unul dintre cei mai eficienți discipoli ai lui Oncken, au fost consolidate bazele lucrării din capitala României. Pe 1 mai 1864 el a organizat un botez în apa Dâmboviței, cu patru persoane, în prezența a 80 de spectatori, printre care și doi soldați români. După botez a administrat Cina Domnului micuței congregații care acum număra 12 membri. Tot în mai 1864, baptiștii bucureșteni s-au întărit prin venirea lăcătușului german Karl Friedrich Weigel, care fusese botezat cu doi ani mai devreme de Oncken. Weigel a prosperat în afaceri, ajungând să dețină unul dintre cele mai mari ateliere mecanice din București. Datorită potenței lui financiare, dublată de un spirit extrem de generos, baptiștii germani au obținut clădirea bisericii aflate pe str. Popa Rusu, împreună cu casa pastorală aferentă.

De la stânga: Helmut (Pastor la Hohensalza, Posen si Gaudenz, Prusia); fiul lui, Karl (Dirijor); August (Pastor la Bucuresti, Cataloi, Odesa, Lodz, apoi în Dakota de Nord); Friedrich Wilhelm (cel mai mare dintre frati, Pastor la Stuttgart); Hermann (Pastor, la Stettin); Ludwig Leopold (Pastor la Cataloi si Tulcea. A fost socrul lui Martin Issler, pastor la Cataloi)
O parte din familia Liebig: De la stânga: Helmut (Pastor la Hohensalza, Posen si Gaudenz, Prusia); fiul lui, Karl (Dirijor); August (Pastor la Bucuresti, Cataloi, Odesa, Lodz, apoi în Dakota de Nord); Friedrich Wilhelm (cel mai mare dintre frati, Pastor la Stuttgart); Hermann (Pastor, la Stettin); Ludwig Leopold (Pastor la Cataloi si Tulcea. A fost socrul lui Martin Issler, cel mai longeviv pastor al bisericii din Cataloi)

În februarie 1865, Liebig s-a întors la Hamburg unde, vreme de șase luni, alături de doi dintre frații săi, a urmat cursurile Școlii de Misiune, precursoare Seminarului Teologic Baptist German. Promoția lor a fost una dintre cele mai numeroase, fiind formată din 27 de persoane. După absolvire, înainte de a pleca spre București, Liebig s-a căsătorit cu tânăra de 21 de ani, Sophia Ratzeburg. Vor avea împreună 10 copii, dintre care doar 5 au ajuns la maturitate. După nuntă, soții Liebig s-au întors la București, făcând o oprire la Budapesta, unde August Liebig l-a botezat pe tânărul de 17 ani, Johann Rottmayer jr. La scurt timp după sosirea la București, Liebig a primit instrucțiuni de la Oncken să meargă la Cataloi, în Dobrogea, regiune aflată pe atunci în componența Imperiului Otoman. Acolo s-a aprins din decembrie 1864 un focar baptist extrem de viu, prin intermediul a cinci credincioși care fuseseră exilați din colonia germană din Sudul Rusiei, Neu Danzig.

În 1866, la zece ani de la sosirea la București, Scharschmidt s-a mutat la Iași. Aici face un pas înainte în ce privește implicarea lui, devenind colportor de Biblii și administrator al depozitului BFBS, nou înființat prin decizia lui Alexander Thomson, agentul BFBS pentru Balcani. În prealabil, se pare că August Liebig a sondat terenul printr-una sau mai multe călătorii misionare în capitala Moldovei. Cu experiența dobândită în distribuția de literatură și tractate vreme de 10 ani într-o Ungarie ostilă, apoi alți zece ani la București, operând Societatea pentru distribuirea tractatelor, Scharschmidt era cea mai indicată persoană pentru o asemenea slujbă. Mutarea lui în capitala Moldovei are o semnificație aparte. Cu exact 20 de ani mai înainte, Oncken plănuise trimiterea în misiune a celor șase tâmplari. Patru urmau să meargă în Budapesta iar doi urmau să meargă la Iași. Nu știm exact din ce motive, planul a fost schimbat, în locul Iașului fiind aleasă în final Viena. Cert este că, după 10 ani petrecuți la Budapesta și alți 10 ani petrecuți la București, Scharschmidt ajunge să împlinească viziunea inițială a lui Oncken, stabilindu-se la Iași. Și avea să stea în Iași mai mult decât a stat în celelalte două orașe. Aici avea să funcționeze o mică congregație baptistă germană, care câțiva ani mai târziu va fi o filială a lucrării lui Ferdinand Massier. Scharschmidt se va întoarce la București abia în 1889, depozitul de Biblii din Iași fiind preluat atunci de către Philipp Spiess. Acesta fusese colportor în ultimii 15 ani. El se botezase la Cataloi și în 1875 a fost unul dintre membrii fondatori ai bisericii din Budapesta. Cât despre Scharschmidt, el avea să-și trăiască ultimii ani în București, decesul său survenind prin 1895. Una dintre fiicele lui a fost profesoară la școala pentru copii evrei a Misiunii Anglicane.

AlfMerită notat că primul etnic român care s-a convertit la credința baptistă a fost un tânăr care locuia în zona care revenise Rusiei după partiția Poloniei. Lucrarea din Polonia a început odată cu convertirea profesorului luteran Gottfried F. Alf (1831-1898), care s-a botezat în 1858. În urma botezului, acesta și-a pierdut slujba și s-a dedicat misiunii. În 1862, Alf a fondat prima biserică de pe teritoriul polonez, la Adamowo, urmată imediat de alta în Kicin. Acestea au fost formate din etnici germani și au beneficiat de o creștere numerică spectaculoasă. Alf și-a încurajat credincioșii să se mute în zona ocupată de Rusia, pentru a duce credința și acolo. Până la finele anului 1863, cea mai mare parte a celor 300 de membri ai bisericii din Adamowo au migrat în zona stăpânită de ruși, cei mai mulți stabilinduse în Volânia, provincie poloneză partiționată azi între Ucraina și Polonia. În 1864, printre cei 50 de noi convertiți botezați în zona rusească s-au numărat în premieră un etnic român și unul rus. Tânărul valah fusese angajat de un credincios german, care a reușit să-l evanghelizeze. După botez, amândoi au fost arestați, fiind eliberați abia după trei săptămâni. Rusul era cizmar și fusese convertit de partenerul său de afaceri, un german baptist. Și ei au fost arestați, germanul fiind eliberat după trei luni, dar nu și rusul. Părăsirea bisericii ortodoxe ruse era un delict extrem de grav în acele vremuri. Din păcate nu am găsit informații legate de numele „valahului”, nici de soarta ulterioară a lui și a baptistului rus. Foarte probabil, acesta din urmă a fost deportat în Siberia, pedeapsa curentă la acea vreme pentru un asemenea „delict”. Deși nu le cunoaștem numele și evoluția, acești doi convertiți, românul și rusul, au reprezentat primii convertiți est-europeni care nu erau de etnie germană. Într-un fel, ei reprezintă eroii noștri necunoscuți. Deocamdată!

Lasati un comentariu:

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: