Baptists roadmap to Bucharest (III)

Urmând planul lui Oncken, cei șase tineri misionari au plecat în primăvara anului 1846 la Viena. Hornung și Marschall au rămas aici, ceilalți patru, după un popas de câteva zile, s-au îndreptat spre Budapesta, unde au ajuns pe 20 mai. Scharschmidt era originar din Ofen, denumirea germană pentru Buda, în timp ce Rottmayer se născuse chiar în Pesta. La vremea respectivă Buda era predominant germană iar Pesta era majoritar maghiară. Tot așa, J. L. Lorders și cu Johann Voyka, acesta din urmă fiind cel mai tânăr dintre toți, având doar 19 ani, au plecat la Pécs, orașul natal al lui Voyka, unde locuiau părinții și rudele lui. Și unii și ceilalți au început prin a distribui literatură creștină și tractate, furnizate de Oncken de la Tract Society și de la Edinburgh Bible Society, al căror distribuitor era de la stabilirea lui în Hamburg.

Lucrarea se desfășura în condiții extrem de dificile. Opoziția înverșunată a clerului catolic, precum și cea a autorităților laice, a împiedicat ca ea să prindă rădăcini. La un moment dat, Rottmayer și Scharschmidt au fost arestați și amenințați cu detenția. Doar intervenția miraculoasă a unui pastor reformat, pe lângă soția Prințului Palatin, Arhiducesa Maria Dorothea, o femeie evlavioasă, atașată de curentele pietiste, s-a dovedit salvatoare.

Confruntați cu greutăți atât de mari, la nici un an de la sosirea în Ungaria, cei patru au solicitat ajutor suplimentar de la Hamburg. Considerând acest demers unul foarte important, Oncken l-a trimis la Budapesta chiar pe fiul său, Fritz, care era ordinat ca lucrător. (Conform unor surse, Fritz Oncken, al cărui nume era Johann Friedrich Oncken nu era fiu, nici rudă cu J. G. Oncken). Împreună cu el a mai fost trimis și G. Kruse, care avea misiunea de a-i asista pe cei doi misionari din Pécs. Cu tot sprijinul primit, misiunea înainta greu, solicitând multă prudență, din cauza opoziției acerbe a clerului catolic. Totuși, în raportul anual s-a menționat că au fost botezați, în acel an, doi convertiți la Budapesta și alți doi la Viena, de către cei doi lucrători trimiși să ajute aceste noi puncte de misiune.

După ceva vreme, Voyka și Lorders au abandonat proiectul din Pécs, foarte probabil la sfatul lui Kruse, din cauza opoziției survenite din partea familiei lui Voyka și a clerului catolic. Localitatea fiind mai mică, orice încercau să facă era observat imediat. Ca urmare, cu toții s-au alăturat celor din Budapesta.

Odată cu începutul Revoluției de la 1848, beneficiind de libertățile ceva mai mari, baptiștii s-au implicat într-o campanie de distribuire de tractate din ușă în ușă, pregătind o săptămână de evanghelizare, susținută de însuși J. G. Oncken. Acesta avea să vină aici după o vizită la Viena, pe 24 iunie 1848. În cele șase zile cât a stat la Budapesta, Oncken a predicat de trei ori în fața unei asistențe care nu a depășit 50 de persoane. Se bănuiește că el ar fi botezat atunci câteva persoane, cel puțin așa rezultă dintr-o scrisoare pe care a scris-o prin 1874.

Întrucât Europa fierbea în cazanul mișcărilor revoluționare, Budapesta nefiind scutită de acest lucru, Oncken le-a recomandat prudență maximă și evitarea activităților care puteau declanșa reacții violente. Totuși, în cele aproape 12 luni cât Kossuth a deținut puterea, misionarii baptiști s-au bucurat de un grad ridicat de libertate, întrucât guvernul revoluționar proclamase libertate religioasă deplină. Chiar și soția lui Lajos Kossuth a luat parte la o întâlnire a baptiștilor.

Spre finele anului 1848, în contextul turbulențelor revoluționare, Fritz Oncken a fost relocat la Viena și de acolo la Hamburg, de unde a fost trimis în 1849 ca pastor la Bremen. După o vreme, Voyka a fost nevoit și el să se refugieze la Hamburg, fiindcă fusese implicat pe față în sprijinul revoluționarilor și risca arestarea pe motive politice. Acolo s-a căsătorit cu o scoțiancă, stabilindu-se în final la Glasgow, unde a înființat o companie, existentă și în ziua de azi. Ani de zile mai târziu, devenind prosper, Voyka a fost unul dintre sponsorii majori ai misiunii baptiste din Ungaria.

În 1850 și Lorders a plecat la Hamburg, pentru a urma cursurile școlii de misiune inițiate de Oncken, făcând parte din a doua promoție a acesteia. După absolvirea ei, el a fost trimis ca pastor misionar la Lübeck. Pe de altă parte, tot cam în această perioadă, Anton Hornung a venit de la Viena la Budapesta, în urma închiderii punctului de misiune de acolo, misiunea în Austria devenind absolut imposibilă după înfrângerea mișcărilor revoluționare. Inclusiv Societatea Biblică Britanică s-a trezit cu depozitul închis și cărțile confiscate, Edward Millard fiind nevoit să plece la Breslau.

După ce Kossuth a fost învins și el, situația s-a agravat teribil și la Budapesta. În urma instaurării legii marțiale, evident, orice întrunire publică era interzisă. În acel context dificil, Hornung s-a frânt din cauza presiunii și terorii, renunțând la credință. Avea să se întoarcă în mijlocul fraților săi abia în 1861. Lucrarea se desfășura în cel mai deplin secret, întrucât poliția vedea spioni și revoluționari oriunde se întrunea un grup de oameni. La un moment dat, Rottmayer a fost iarăși arestat, confiscându-i-se toată literatura găsită la el.

Perioada care a urmat, cea a absolutismului habsburgic, a fost una extrem de întunecată. În 1855, biserica catolică a căpătat puteri discreționare, după ce Împăratul Franz Josef a semnat Concordatul cu Vaticanul. Probabil ca o consecință a acestei uși închise, în aprilie 1856, foarte posibil la sugestia sau cu aprobarea lui Oncken, Scharschmidt avea să plece la București, împreună cu soția lui, Augusta și cu cei doi copii micuți ai lor.

Dintre cei patru misionari veniți de la Hamburg, cărora ulterior li s-au alăturat Fritz Oncken, Kruse și Hornung, doar Johann Rottmayer mai era pe baricade. Văzând că rămâne singur, după ce Scharschmidt a decis să plece la București, el i-a trimis un mesaj sfâșietor lui Oncken, afirmând în acesta că, deși trecuseră 12 ani de când, prin mila lui Dumnezeu, fusese luat de pe căile rătăcite, și mai bine de 9 ani de când venise pe câmpul de misiune, totuși rezultatele se lăsau așteptate. Mai mult, contemplând plecarea apropiată a familiei Scharschmidt, Rottmayer spunea că și familia lui se gândea cu drag la posibilitatea mutării în altă parte, unde să le fie mai bine din punct de vedere spiritual, totuși considerau că nu e bine să plece fără a fi trimiși de acolo. Neprimind semnal verde, a rămas pe loc, lucrând pe ascuns în timpul liber, întreținându-se din lucrarea atelierului de tâmplărie pe care îl opera. Și n-a fost în zadar.

După alți nouă ani, pe 19 iulie 1865, pastorul bisericii din Berlin, G. W. Lehmann, a botezat în Dunăre, la Budapesta, în miez de noapte, trei femei și trei bărbați, care fuseseră evanghelizați de Rottmayer. Pentru acest botez, Lehmann a venit de la Viena, unde botezase pe soția și pe cei doi fii ai lui Edward Millard, directorul agenției austriece a Societății Biblice Britanice (BFBS), reîntors recent în capitala Austriei.

Convertirea familiei Millard a fost o bornă extrem de importantă privind viitorul lucrării din Ungaria, Transilvania și România. Două luni mai târziu, August Liebig, aflat în drum spre București după ce participase la cursurile școlii de misiune din Hamburg, perioadă în care s-a și căsătorit, a sosit împreună cu tânăra lui soție la Budapesta. Au rămas aici câteva zile, ocazie cu care Liebig l-a botezat pe fiul de numai 17 ani al soților Rottmayer. Tânărul Johann Rottmayer jr. a devenit lucrător în Germania și, ulterior, a fost angajat de Millard la Viena, lucrând peste trei decenii acolo, suplinind multă vreme și pastorația bisericii locale. Ulterior s-a întors în orașul în care s-a stabilit tatăl lui, la Cluj, ajutând biserica baptistă germană din Cluj și făcând misiune în alte zone locuite de germani din Transilvania și Banat, dar și în Regat și în Bulgaria. Participând la congresul de înființare al Alianței Baptiste Mondiale, desfășurat în 1905 la Londra, Rottmayer Jr. a fost confundat cu tatăl său, care murise între timp, dar cu care semăna foarte bine.

În 1866, descurajat după rezultatele foarte mici survenite în cei 20 de ani de misiune la Budapesta și confruntat cu probleme financiare serioase, Rottmayer se gândea serios să renunțe și să emigreze cu familia în SUA. În acea vreme, el a primit vizita lui Edward Millard, agentul BFBS din Viena, care tocmai făcuse un turneu prin Transilvania, pentru a explora posibilitatea deschiderii unui depozit de Biblii. Aflând despre necazurile și planurile sale, Millard i-a propus lui Rottmayer să se mute la Cluj, pentru a fi administratorul depozitului de Biblii planificat a fi deschis acolo. La foarte scurt timp după ce acesta a acceptat, soția lui a murit. După înmormântare, el și-a lichidat atelierul de tâmplărie și, luându-și copiii, s-a mutat la Cluj.

Recăsătorit ulterior cu una dintre persoanele botezate de Lehmann la Budapesta, Rottmayer a depus o lucrare deosebită la Cluj, organizând o Școală Duminicală pentru copii, prima din arealul locuit de români, și punând umărul la fondarea bisericii de aici, deși statutul de angajat al BFBS îi interzicea să facă propagandă pentru un cult anume. În toamna anului 1869, aici a primit vizita lui Oncken, după ce acesta vizitase bisericile din Ucraina, cât și pe cele de la Cataloi, Atmagea și București.

Crucea lui Rottmayer a fost cea de-a doua soție, descrisă drept o femeie cumplit de rea și de perfidă, cu un comportament isteric, care genera numai conflicte, motiv pentru care ea a fost exclusă de Heinrich Meyer, păstorul bisericii din Budapesta. În ziua excluderii, ea l-a dat afară din casă pe Meyer, în ciuda prieteniei dintre acesta și soțul ei. Evident, situația aceasta a dăunat misiunii directe, însă Rottmayer l-a sprijinit mult indirect pe Meyer, în lucrarea din Transilvania, șase dintre colportorii pe care i-a angajat la depozit devenind și ei baptiști. Printre ei s-a numărat Johann Gromen, angajat ulterior ca misionar de Meyer și devenit pastor la mai multe biserici germane, printre care cea din Sibiu.

Rottmayer și acești colportori realizau contacte în teren, chemându-l pe Meyer să le fructifice. În ultimii ani ai vieții sale și Anton (Antal) Novak, cel care a desțelenit terenul la Salonta, a fost subordonatul lui Rottmayer, finalizându-și viața pe când era în misiune, distribuind Biblii și Nou Testamente pe lângă Brașov. Rottmayer a rămas în serviciul Societății Biblice Britanice vreme de trei decenii, în rapoartele acestei organizații vorbindu-se despre el la superlativ. Prin depozitul de la Cluj, singurul din Transilvania, au fost alimentați colportorii care distribuiau în Ardeal și Banat Biblii și Nou Testamente, în limbile română, maghiară, germană, ebraică și idiș, precum și în alte limbi, conform cererii. În același timp, când după 1880, Mihai Cornea a început să misioneze în Cluj, Rottmayer i-a acordat tot sprijinul său.

Ani de zile după excluderea soției lui Rottmayer, prin 1890-1891, aceasta a intrat în contact cu misionarul adventist Conradi și a decis să treacă la adventism. Ca urmare, ea l-a obligat pe soțul ei, spre finalul vieții lui, să trăiască după preceptele adventiștilor, lucru care i-a determinat pe unii să-l considere trecut în numărul lor. Când ea a trecut la adventiști, Rottmayer fiind în vârstă, având deja 72 sau 73 de ani, sătul de conflicte, a preferat să nu-i stea de-a curmezișul, pentru a avea liniște. În acești ultimi ani de viață, el se bucura tare mult când era vizitat de foștii săi colaboratori din rândul baptiștilor. Inițial și fiica lui a trecut la adventism, însă i-a trecut repede, revenind în rândul bisericii baptiste. Ulterior, ea s-a căsătorit cu unul dintre liderii marcanți ai baptiștilor maghiari din Budapesta.

Cu plecarea lui Rottmayer din Budapesta, tentativa de plantare a unei biserici în capitala Ungariei a fost temporar abandonată, puținii membri existenți dispersându-se. Lucrarea avea să fie reluată abia în 1874 prin intermediul lui Heinrich Meyer, după ce acesta a avut două tentative eșuate de a face misiune, mai întâi la Odesa, apoi la Galați și după o experiență conflictuală în calitate de colportor de Biblii la Zagreb, cauzat de zelul său misionar, care nu era văzut bine.

În nucleul celor care au re-fondat biserica din Budapesta, la pozițiile 8-11 din registrul de membri s-au aflat doi germani din Cataloi, colportori de Biblii, împreună cu soțiile lor. Unul dintre aceștia a avut ulterior un rol esențial în inițierea primei misiuni baptiste din Slovacia. Asemenea Bucureștiului, biserica din Budapesta a fost fondată de germani. Abia în 1875, prin meritul lui Anton Novak, lucrarea s-a extins la maghiari, apoi după câțiva ani, extinzându-se și la români. Dincolo de Carpați însă, lucrurile au evoluat mai încet, migrând mai întâi spre ruși și mult mai târziu spre români.

Citește și Baptiștii din România: Pionierii