Debutul lui Ionatan la Revista Mesaj
Azi au trecut șase ani de la despărțirea de Ionatan iar luna viitoare se împlinesc 26 de ani de la apariția primului număr al Revistei Mesaj din Brăila. Aceasta a luat ființă la ideea și cu implicarea fermă a celui mai insistent inițiator de sisteme pe care l-am cunoscut, pastorul Ștefănuți, plecat și el dintre noi tot acum șase ani. De mult voiam să împărtășesc câteva detalii despre inițierea acestei publicații atipice mediului evanghelic românesc. Lipsa timpului m-a împiedicat până acum, dar nu renunț la idee.
Fiindcă avem însă azi această comemorare, îmi propun să sar peste începuturi, lăsându-le pe data viitoare. Fac un salt de câteva luni. Venisem acasă la părinți, în august 1990, pentru a-mi petrece o parte din concediu, bulversat de o ofertă făcută telefonic de pastorul Ștefănuți, de a prelua revista, în calitate de redactor-șef. Sigur, asta era o metaforă, un fel de sclipici atractiv, în realitate trebuind a fi om bun la toate, o să revin sper cu poveștile. Long story short… m-am apucat de lucru și am dus la final numărul pe septembrie. După care m-am dus și mi-am luat transferul.
Ca fapt divers, am inclus în numărul respectiv un grupaj de poezii, alfel decât cele care circulau atunci în mediul evanghelic, dintre care una reprezentând, cred eu, prima ieșire în spațiul public a poetului creștin Ionatan Piroșca. Nu e vorba de debutul lui poetic. Mai avuse destule colaborări anterioare la câteva publicații, dar cu poezie seculară. Acum însă era altceva. Scriitura lui luase o cotitură radicală. Inițiativa a fost un gest aproape sinucigaș, mulți „frați” bătându-mi obrazul că promovez asemenea „mâzgălituri”, când existau atâtea poezii „înălțătoare” și „duhovnicești” care meritau cu adevărat a fi publicate.
Mai jos aveți ceva fragmente scanate din acel număr precum și un prim plan cu poezia lui Ionatan. Au urmat multe altele, culminând cu angajarea lui ca secretar de redacție.
După ce a publicat mai târziu câteva volume, Ionatan mi-a repetat mereu că primele poezii de factură creștină, publicate pe vremea revistei Mesaj, nu au valoare și că nu-i mai plac. Poate că sunt un nostalgic, dar mie îmi plac și acum, poate mai mult decât unele dintre cele scrise de el mai târziu.
Citește și Baptiștii din Brăila: Un veac de mărturie (1918-2018) (ebook gratuit), Istoria baptiștilor brăileni în imagini, date și documente: Repere ale unui veac de mărturie (1918-2018)