Despre mine

M-am nascut într-o zi de aprilie, pe vremea lui Dej…

Prima mea frustrare a fost sa constat ca universul meu era dominat de un frate si o sora, amândoi mai mari ca mine. Treaba asta m-a facut sa umblu smerit prin viata si sa nu uit ca pentru o lunga vreme am privit doar în sus la ceilalti.

Într-o lume care nu-mi oferea prea multe am descoperit cartea. Si multa vreme cartea a fost singurul meu viciu. În clasa a doua, am primit dreptul sa ma abonez la biblioteca scolii. Mândru, mi-am facut imediat fisa de înscriere si am luat prima carte acasa. A doua zi am adus-o înapoi, cerând alta, spre furia bibliotecarei, care mi-a zis ca mai întâi trebuie sa o citesc pe aceea si apoi îmi va da alta. Degeaba am protestat ca am citit deja acea carte… nu am avut cu cine vorbi. Dupa câteva zile, abordata de aceeasi bibliotecara cu privire la mine, oaia neagra a famliei… sora mea i-a replicat ca eu citesc tot ce-mi pica în mâna, inclusiv cartile luate de la biblioteca de fratii mei. Ramasa interzisa, bibliotecara m-a chemat la ea si, din ziua aceea am devenit privilegiat: aveam acces la raft (ceilalti copii nu aveau) si puteam lua acasa ce carti si câte carti pofteam. Am descoperit rapid O mie si una de nopti, apoi Legendele Olimpului si de acolo am trecut la carti pe care le-am citit si rascitit toata copilaria mea: Robinson Crusoe, Tom Sawyer, Cei trei muschetari… Prin aceasta carte din urma am descoperit universul cartilor lui Alexandre Dumas – tatal, pe care l-am scotocit prin toate ungherele. In paralel am mai lecturat pe Jack London si pe Karl May. Deja prin clasa a VI-a terminasem de citit tot ceea ce mie mi se parea interesant la acea ora. Atunci am facut cunostinta cu biblioteca unui unchi, profesor de istorie. A fost un ‘coup de foudre’ si, pe vremea când colegii mei citeau Winettou (pe care eu, paradoxal, l-am citit în sesiunea de examene din facultate, pentru a-mi decompensa neuronii zapaciti de pretentiile profesorilor de la Facultatea de Mecanica a Universitatii Galati) eu deja trecusem la Istoria Românilor de Iorga, lecturata în editia princeps, la Napoleon Bonaparte de Ghe.Eminescu, la Istoria Angliei de G.M.Trevelyan, la Figuri de Împarati Romani, la Procesul de la Nurnberg, la Mari Descoperiri Geografice sau la Presedinte la Casa Alba. A fost o perioada fascinanta, în care rând pe rând am fost cu Mihai Viteazu la Calugareni, cu Francisco Pizzaro în Imperiul incas al lui Atahualpa, cu Abraham Lincoln în razboiul de secesiune, cu N.Mikluho-Maklai, explorând Noua Guinee, samd. Nu aveam un standard material prea ridicat, chiar dimpotriv?, dar am trait o perioada de vis, eu si universul meu fara limite.

În liceu am început sa cochetez din nou cu literatura, atât proza cât si poezie. De data aceasta în prim plan au ajuns Panait Istrati, cel caruia nu stiu din ce ratiuni nu i s-a acordat locul pe care-l merita in literatura româna, Nichita Stanescu, Marin Sorescu, Radu Tudoran, Lev Tolstoi, Dostoievschi, Henry Sienkiewicz, Edgar Allan Poe, Baudelaire, Hemingway, Boris Pasternak, Odyseas Elytis si multi altii. Deja scoala trecuse pe planul doi, eram interesat doar sa trec clasa. Citeam la scoala, citeam acasa, citeam aproape orice îmi cadea in mâna. Eram deja abonat la biblioteca judeteana si aveam de unde alege.

VA URMA

Comments

  1. Super! Mi-a scapat partea asta! Am trecut si eu pe la Arici Pogonici si Luminita, dar am virat rapid, sub influenta fratelui meu, catre Cutezatorii si, respectiv, Racheta Cutezatorilor… am avut colectie serioasa… mai apoi, spre sfarsitul gimnaziului a venit vremea revistei Tehnium, care a tinut pana la revolutie. Partea asta cu tehnica a fost influenta majora a fratelui meu care era extrem de pasionat pentru asa ceva si m-a virusat oarecum si pe mine. Cand nu citeam, “construiam” radioreceptoare, initial cu tuburi electronice (lampi…) recuperate din aparate antebelice, mai apoi cu tranzistori… Ce vremuri… Nu pot sa uit ce incantare am avut cand am prins “Europa Libera” la un aparat construit de mine :-)

    Nu manifest prea multe regrete pentru trecut, dar partea asta o regret…

  2. eu am inceput mai de jos cu barcute cu pinze, avioane de hirtie, apoi am trecut la chestii mai tehnice cu motoare electrice, cu abur si cu explozie. datorita prietenului meu cel mai bun din copilarie. imi amintesc si eu prima racheta cutezãtorilor, eram deja in liceu sau un pic inainte de. cutezatorii mi s-a parut cam slab grafic, cam fuserit. aveam colectie de “sport si tehnica” si el de stiinta si tehnica. el mergea la olimpiade de fizica, asa ca a ajuns prof de asa ceva. imi amintesc de tehnium, dar nu mai tin minte cum arata grafic. nici o chestie electrica mai complicata, ca motorul electric facut la scoala, cu magneti, bobine, perii si colector, nu a functionat la mine. nu aveam rabdare. in schimb nu desenam asa rau…
    da, a fost o epoca faina cu aparitia primelor aparate electronice.

  3. nici nu m-am asteptat sa-mi rascoleasca cineva nostalgiile asa de mult… :) Adevarul este ca nu am vorbit cu nimeni de foarte multa vreme despre acea parte a vietii mele…

    Revista Cutezatorii a fost asa, un fel de borna kilometrica pentru mine, o etapa distincta… fiindca avea pe ultima pagina daca tin minte bine, un serial de benzi desenate, celebru pe atunci, al carui erou era un fel de Superman autohton, pre numele lui Dan Buzdugan. Batea asta la turci din toate pozitiile, indiferent cati il atacau.

    Tehnium a fost o revista serioasa, dedicata cu precadere electronistilor si radioamatorilor. Avea si cateva pagini dedicate incepatorilor si asta a fost poarta de intrare, intai pentru fratele meu prin 1971-1972 si apoi pentru mine, vreo 2 ani mai tarziu. Revista am cumparat-o cu sfintenie pana la Revolutie, acum cativa ani inca mai aparea daca nu ma insel. Cred ca la mama acasa, in debara, inca mai rezista colectia revistei.

    Inainte de Tehnium frunzaream in nestire o colectie a unei publicatii de prin 1945-1946, a tatalui meu: Ziarul Stiintelor si Calatoriilor se numea… Era aproape ferfenita, dar avand in vedere lipsa surselor de informare in acea vreme era ca o mina de aur. Tot de la tata aveam si cred ca mai am pe undeva, o colectie de reviste a evreilor mesianici, numita “Prietenul”, tot de prin ’44 – ’46, in care erau si articole scrise de Richard Wurmbrand, dar sub pseudonimul de Neculai Ionescu (pseudonim sub care a aparut cartea lui “Umpleti Vidul” multi ani mai tarziu), cam pe la 1975-1980.

  4. Stimate Mihai,
    În primul rând o întrebare de baraj: de ce ne supuneþi acuitatea vizualã la un asemenea efort prin folosirea fontului negru pe fond albastru…ºi încã unul închis ?!? :shock:
    În al doilea rând: sunteþi cumva rudenie cu celebrii de acum fraþi Ciucã ,ingineri de profesie, iar unul dintre ei (fost) profesor la Politehnica din Galaþi ?!?
    ªi în fine, cred cã încã mai e primit pânã la “boboteazã”, un prietenesc La Mulþi Ani !

    1. Stimate Barthimeu,

      Credeam ca Domnul Isus ti-a redat vederea :-)

      Scuze, dar n-am rezistat… LOL nu stiu cum se face dar la mine fontul nu e negru ci bleu pal, aproape de alb… si se vede destul de clar… dar o sa fac o incursiune in CSS sa ma asigur ca asa este… Daca s-o mai plange cineva, promit ca schimb interfata…

      In al doilea rand, nu stiam ca fratii Ciuca sunt “celebri” (apropos… care e cauza celebritatii?) dar daca conteaza, sunt mai putin celebrul fiu al primului dintre cei 8 frati si surori Ciuca, dintre care doar trei au avut studii tehnice.

      La Multi Ani si tie!

  5. La celebritatea “clanului” Ciucã :lol: a contribuit fr.Burcã, de prin anii ’70,mai precis din a doua parte, când s-a mutat de la Galaþi la Cluj.
    Apoi,pe la începutul anilor ’90, am întâlnit la Chicago unul dintre ei. Dacã nu e cu supãrare, tu “de-a cui eºti” ?!? :?:

  6. Am inteles… asa e cand faci parte dintr-un “clan” mare :grin:
    Pe tatal meu l-a chemat Constantin. Pe care dintre ei l-ai intalnit in Chicago?

Lasati un comentariu:

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.