Simfonia bizantina
Cer scuze prietenului CNI, dar nu pot să nu mă leg iarăși de ograda vecinului! Ce să fac dacă lucrurile sunt atât de evidente?
Pe 30 septembrie, Traian Basescu l-a decorat pe Patriarhul Daniel cu cel mai înalt ordin al statului roman, anume Ordinul Național „Steaua României” în Grad de Mare Cruce. Momentul decorării era total nepotrivit. Dacă Daniel a fost decorat pentru meritele sale ca mitropolit al Moldovei, de ce nu l-a decorat Băsescu înainte de alegerea ca patriarh? Fiindcă în mod sigur nu a fost decorat pentru merite patriarhale, neavând încă timp să dovedească ceva. În mod clar deci, primul acord al simfoniei este unul politic.
Pe 27 octombrie, Patriarhul Daniel l-a decorat la rândul lui pe Traian Basescu cu cea mai înaltă distincție a BOR. Șeful statului a primit astfel din partea lui Daniel Crucea Patriarhală. Tare-mi-e că și cel de-al doilea acord al simfoniei este tot unul pur politic. Meritul lui Băsescu, în opinia patriarhului, este că acestuia îi place să cunune pe unul și pe altul și Daniel chiar l-a îndemnat să se țină de această “lucrare misionară”. Wow! Ce drăguț! Poate pleacă Traian al nostru să cunune și ceva talibani! Dacă e lucrare misionară, păi să fie frate!
Emoționat, cârmaciul suprem a declarat, conform Mediafax: “Mărturisesc că este o mare surpriză pentru mine. La liturghie am venit pentru că, oricum, din 2002, după ce tatăl meu a plecat în neființă, slujbele ocazionate de Sfântul Dumitru îmi prilejuiesc momente de împăcare și de gând către tata. Cred că, de acolo de unde se află acum, dacă vede se bucură”. Emoționant moment. Îmi aduce aminte de “dragă Stolo!”. Vouă nu?
on Dialoguri: ProLogos vs. Adeptii satanei
on Despre mine
PageRank
Alexa Rank
Backlinks Google
Backlinks Yahoo