Puteți citi mai jos, modul în care pastorul Petru Dugulescu a reacționat la citirea cărții “Pigmei și Uriași”, lansată strategic cu ocazia ultimului Congres al Uniunii Bisericilor Creștine Baptiste din România. Cred că acest mesaj al pastorului Dugulescu trebuie să fie un semnal de alarmă, împreună cu articolul “Biserica și Securitatea” de V.Al.Taloș, semnal care să readucă pe linia normalității demersul clarificării colaborării bisericii cu securitatea, în scop pur vindicativ și nu deturnat înspre vendete de tip neortodox, după principiul resimțit dureros de autorul rândurilor de mai jos și exteriorizat prin cuvintele: “După mine potopul!”

RESTITUIRI – fragment din cartea “Democrație și Persecuție”

Marturisesc ca acest capitol nu era planificat sa faca parte din structura acestei carti, daca, cu cateva zile in urma nu mi-ar fi cazut in mana o carte lansata la Cluj, cu ocazia ultimului Congres al Uniunii Bisericilor Crestine Baptiste din Romania. Titlul acestei carti este Pigmei si uriasi. Cartea a a fost publicata sub obladuirea si indrumarea conducerii executive a Uniunii Bisericilor Crestine Baptiste si semnata de Daniel Mitrofan. Continutul si duhul in care a fost scrisa acesta carte, m-a obligat sa ma gandesc la un capitan de vas care, atunci cand ii vine timpul sa ancoreze la mal si sa predea comanda unui alt capitan, el face gauri in corpul vasului ca acesta sa se scufunde. Cu alte cuvinte: „Dupa mine potopul!“ In cea mai mare parte, aceasta carte nu are un mesaj coerent, ci contine o lista lunga cu numele (pe alocuri si pozele) „pastorilor pigmei“ (trecuti la Domnul sau in viata) si documentele xeroxate din arhivele fostei Securitati. Aceste documente au fost obtinute de la CNSAS (Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii), pe baza legilor in vigoare, la cererea scrisa a conducerii Cultului Baptist din Romania. Este adevarat ca, pe plan national, problema deconspirarii preotilor si pastorilor care au colaborat cu Securitatea ca „ politie politica“, este o problema reala care trebuie solutionata. Aceasta lege s-a discutat in Parlamentul Romaniei in timpul celui de-al doilea mandat al meu. Si am luat atunci atitudine de la Tribuna Parlamentului si mi-am unit glasul cu al celor care au spus ca slujitorii cultelor care se fac vinovati de aceasta colaborare sa fie deconspirati si „sa se pocaiasca“. Ma asteptam, insa ca, atunci cand acest lucru se va intampla, sa o facem nu ca acei din lume pe care noi ii numim „fiii intunericului“, ci in duhul adevarului si al dragostei lui Isus Hristos.

Opinia publica din Romania este scarbita de modul cum politicienii folosesc aceste dosare pentru santaj si discreditare. Ma gandeam ca intre noi nu va fi asa. Acest lucru, insa, a fost atat de vizibil cu ocazia ultimului Congres! Pe aceasta lunga, neagra si nefericita lista a „pastorilor pigmei “ se afla si numele meu si niste pagini extrase din dosarul meu personal de la fosta Securitate la care deja m-am referit in capitolul „Un alt accident misterios“. Ma intreb acum cu durere daca cei ce au avut acces la dosarul meu complet (pentru ca eu nu am avut decat foarte recent), nu au gasit acolo, in corespondenta operativa a Securitatii, cu titlul „Strict secret“ si ordinul pentru eliminarea mea fizica, sub codul „Misiunea Schiopu“, din octombrie 1977, la Bucium-Orlea, langa Hateg? Oare nu au dat cumva si peste o hartie care se referea la „Misiunea Autobuzul“ din 30 septembrie 1985? Oare chiar nu au gasit nimic despre incercarea de rapire a persoanei mele pe soseaua dintre Lugoj si Caransebes, intr-o parcare de la granita judetelor Timis si Caras? In masina cu mine se aflau atunci sotia mea si prietenii nostri Costel si Mia Oglice de la Percept Ministries din America, care tineau in secret studii biblice la Timisoara si la Hateg.

Si nu pot sa nu ma intreb cum de nu au dat peste rapoartele Securitatii care se refereau la refuzul autoritatilor de atunci de a „permite“ Uniunii Baptiste sa-mi aprobe transferul legal, pe baza alegerii adunarii generale a bisericii, in martie 1981, la Biserica Baptista nr. 2 din Oradea, iar in decembrie 1985, la Biserica Baptista nr. 1 din Timisoara.

E cu neputinta ca distinsii mei colegi din fosta conducere a Uniunii Baptiste sa nu fi dat si peste ordinul de expulzare a familiei mele din Timisoara, din august 1986, pentru ca functionam fara aprobarea Uniunii Baptiste si a Departamentului Cultelor.

Sotia mea, copiii mei, mana mea dreapta care acum este stramba pentru ca a fost rupta in doua la acel accident de autobuz si sute de frati si surori din biserica sunt martorii acestor experiente dure din viata mea de pastor.

Daca fratii mei de la Uniunea Baptista si autorul cartii Pigmei si uriasi au primit dosarul meu complet de la CNSAS si daca au avut aceste informatii, de ce nu le-au publicat si pe acestea? Mai ales ca, aceasta carte poarta si un al doilea titlu: „Pagini din istoria persecutiei baptistilor din Romania“. De ce au ales tenedentios doar acele file care se refera la perioada de inceput a sjujirii mele la Hateg si la „recrutarea mea ca informator“, cautand sa induca aceasta idee in mintea cititorilor? Noi stim ca un text scos din context inseamna un pretext. Eu imi pun aceasta intrebare si le-o adresez si dansilor, daca au primit intregul dosar, pentru ca eu am incercat sa-l citesc dar mi s-a dat doar o mica parte din el in 2003.

In timpul celor opt ani in care am avut onoarea sa fiu primul parlamentar baptist, dar si misionar in Parlamentul Romaniei, nu m-am folosit de pozitia si de legitimatia pe care le avem ca sa ma duc la SRI si sa-mi vad propriul dosar. La inceputul anului 2001 cand nu mai eram in Parlament, mi-am facut cerere ca un cetatean obisniut si, dupa un an si jumatate, am primit raspuns si am fost programat la sediul CNSAS din Bucuresti spre a-mi studia dosarul. Dupa cei 15 ani de slujire ca pastor baptist sub regimul ateu si cel totalitar comunist, dosarul meu continea doar 86 de file, iar din toamna anului 1982, in dosarul meu nu mai apare nici o fila, nici o notita macar. Aceasta data coincide cu „Memoriul celor 66 de pastori baptisti“ adresat in august 1982 lui Nicolae Ceausescu via Congresul SUA, Vocea Americii, Europa Libera si Ambasada SUA de la Bucuresti.

Am redactat acest memoriu in Muntii Retezat, impreuna cu colegul si prietenul meu, pastorul Iosif Stefanuti de la Braila si bravii luptatori pentru Hristos din vremea aceea, pastorii Branzei Vasile si Geabou Pascu. Fratele Popa Ilie, diaconul bisericii din Hunedoara ne „slujea la mese“. Pe acel memoriu, care in 7 puncte cerea respectarea drepturilor constitutionale ale bisericilor baptiste din Romania, si-au pus semnatura 66 de pastori din tara.