O chestiune de valori

“Acolo unde este comoara voastră, este și inima voastră”. Valorile noastre arată de fapt cine suntem, sunt ingredientele care ne definesc. Degeaba pretindem că suntem cine am dori să părem că suntem, fiindcă ne trădează valorile pe care le avem.

Noi românii, în mod special, suntem caracterizați de valori ciudate. Vrem să fim percepuți ca democrați dar nu împărtășim valorile democrației. Vrem să fim percepuți ca o națiune din lumea bună, dar nu avem valorile caracteristice civilizației. Tot așa vrem să fim percepuți ca o națiune creștină, dar cât de departe este cerul de pământ, tot atât de departe suntem și noi de valorile creștine.

Părem atât de doritori să ne prezentăm ca fiind de valoare, dar cu cât suntem priviți mai îndeaproape, cu atât arătăm mai asemenea minoritarilor care se împodobesc cu salbe de galbeni dar care n-au cunoscut încă rostul săpunului și a detergenților.

One thought on “O chestiune de valori

  1. Nu ti-as dori sa-i cunosti mai bine pe cei care au “valorile civilizatiei”.Sunt din ce in ce mai dependenti de confort , si tot mai departe de ei insisi.
    Eu am vazut si inainte de 1989 german din RFG care lucra de 3-4 ani la noi , era reprezentantul germaniei in romania …si furaa mai mult decat ai nostrii .
    Pune-i in alt sistem si vei vedea ce pot, la fel cu ai nostrii care se duc afara(nu hotii si talharii de meserie),
    se adapteaza rapid si ajung respectabili…..
    Concluzie, mereu am avut conducatori care s-au imbogatit rapid si pe noi ne-au vandut cu totul…….
    Nu suntem inca la fel de defecti ca ei dar ne straduim sa-i ajungem din urma! sic

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>