Vorbind astãzi cu un bun prieten, mi-a împãrtãºit o învãþãturã primitã de la tatãl lui. Acesta l-a sfãtuit aºa:
“Când eºti lovit, descoperã direcþia din care vine lovitura. Câinele, de exemplu, este fraier. Dacã-l loveºti cu o bâtã, se bate cu bâta. Vulpea însã, dacã arunci în ea cu un bãþ, se fereºte de cel care aruncã bãþul.”
Mult adevãr în spatele cugetãrii acestui om.
O vulpe si o maimuta discutau despre nobletea lor enumerandu-si care mai de care titlurile. Ajunsera la cimitir si maimuta, vazand mormintele, se puse pe plans zicand:
- Cum sa nu plang daca stramosii mei erau toti sclavi? zise ea.
- Prin urmare ai mintit! – spuse vulpea – pentru ca nici unul din ei nu mai are cum sa dezminta.
Morala acestei fabule:
Ingamfatul se lauda întotdeauna cu lucruri pe care nimeni nu le poate dovedi.
Asta cam aºa e!