De ce mor bărbaţii

HotNews preia un Top 10 al cauzelor mortalităţii masculine, prezentat pe situl msn.com. Se pare că ordinea ar fi următoarea:

1. 1. bolile de inimă
   2. cancerul
   3. accidente diverse (cele auto conduc detaşat)
   4. accidente vasculare
   5. boli pulmonare cronice
   6. diabet
   7. gripele şi pneumoniile
   8. sinuciderile cauzate de depresie
   9. diabetul
   10. boala Alzheimer

Evident că la fiecare sunt date câteva indicaţii privind măsurile de prevenire. Pare a fi aşa de simplu să respecţi nişte reguli şi să eviţi a face parte din numărul celor care mor din aceste cauze. Eventual poţi să îngroşi numărul celor care mor din alte cauze!…

Interesant este că se fac tot felul de statistici legate de moarte şi de cauzele ei, dar lipseşte cu desăvârşire din mass media preocuparea legată de moarte şi de consecinţa ei. Şi, la urma urmei, că nu mori de inimă ci mori de o boală mai rară, tot moarte este. Scăderea numărului de persoane care mor de inimă va creşte automat numărul de persoane care mor din accidente vasculare, accidente auto, cancer sau Alzheimer. Important, la urma urmei, nu este cauza din care mori ci cauza pentru care mori. Tot aşa, important nu este ce se întâmplă cu tine de ajungi să mori, important este ce se întâmplă cu tine după ce mori.

Oricât de bravi am fi în timpul vieţii, pe măsură ce ne apropiem de capătul ei, începem să înţelegem că nu mai este aşa de simplu să considerăm moartea ca pe o simplă încetare a existenţei. Şi Eugen Ionesco a trăit asemenea frământări existenţiale în apropierea morţii, pe care le-a mărturisit în testamentul său:

“Şi astfel, din mână în mână, am ajuns să obţin un soi de enormă celebritate şi să ajung împreună cu soţia mea la vârsta de 80 de ani, chiar 81 şi jumătate, cu frica morţii, cu nelinişte, fără a-mi da seama că Dumnezeu îmi dăruise atâtea binefaceri. El n-a abolit, pentru mine, moartea, ceea ce mi se pare inadmisibil. În ciuda eforturilor mele, în ciuda preoţilor, n-am reuşit niciodată să mă las în voie, în braţele Domnului. N-am reuşit să cred destul. Eu sunt, din păcate, ca omul acela despre care se spune că făcea în fiecare dimineaţă această rugăciune: “Doamne, fă-mă să cred în Tine”. Ca toată lumea, nici eu nu ştiu dacă, de cealaltă parte, există ceva sau nu este nimic. Sunt tentat să cred, ca şi Papa Ioan Paul al II-lea, că se desfăşoară o luptă cosmică enormă între forţele tenebrelor şi cele ale binelui. Spre victoria finală a forţelor binelui, cu siguranţă, dar cum se va produce aceasta? Suntem oare fărâme dintr-un tot, sau suntem fiinţe care vor renaşte? Lucrul care mă întristează poate cel mai mult este despărţirea de soţia şi fiica mea. Şi de mine însumi! Sper în continuitatea identităţii cu mine însumi, temporală şi supratemporală, traversând timpul şi în afara timpului.”

Ar fi de mai mare folos dacă ne-am preocupa mai mult de consecinţele morţii, fiindcă există măsuri de prevedere mult mai înţelepte decât cele pentru evitarea bolilor cardiovasculare. Vorba poetului:

“Din zei de-am fi scoborâtori

Cu-o moarte tot suntem datori

Dar nu-i totuna leu să mori

Sau câine-nlănţuit!”

Păcat de cei asemenea lui Eugen Ionesco, care nu reuşesc să-şi ia la timp măsurile de prevedere, din pricina necredinţei.