Crăciunul este cea mai frumoasă sărbătoare a creștinilor. Este atât de frumoasă încât a fost confiscată de lume și secularizată peste măsură. Dacă scoți nasul afară, zilele acestea, vezi că parcă toți au intrat în febra pregătirilor de Crăciun. Cu toate acestea, se pare că majoritatea oamenilor manifestă așteptări care nu au nimic a face cu esența magică a sărbătorii.
Poate că în aceste zile pline de aranjamente febrile, n-ar fi rău să ne oprim puțin pentru un moment de introspecție, încercând a identifica așteptările noastre primordiale vis-a-vis de Crăciun.
Așteptăm poate cadouri? Deja e o chestie răsuflată. Cum am mai scris deja, englezii cheltuie anual peste 4 miliarde de euro pe cadouri de Crăciun nedorite. Unele ajung la gunoi, altele sunt păstrate pentru a fi oferite mai departe anul următor, pe când cele mai scumpe sunt valorificate prin licitații online.
Așteptăm să mâncăm bine? Sarmale, cârnăciori, caltaboș? Anticipăm momente pline de distracție? Ne place tradiția? Ne plac colindele, colacii, podoabele, precum și toate celelalte accesorii?
Ca și creștini avem partea noastră de responsabilitate pentru această confiscare comercială a celei mai iubite sărbători a creștinătății. Probabil că am încetat să manifestăm așteptări potrivite cu spiritul sărbătorii și, de aceea, se întâmplă ceea ce se întâmplă. Ne scuzăm cu dificultățile pe care le întâmpinăm, dăm vina pe biserică, pe pastor, pe salariul mic de la buget sau de la patron, pe starea de sănătate, pe vârsta înaintată sau prea fragedă, pe lipsa unei slujbe sau pe dificultatea celei pe care o avem, pe nivelul de educație, pe încălzirea globală și pe alte motive de circumstanță pe care nu le mai enumăr aici. De fapt însă, adevărata problemă este în noi.
Relatarea biblică a nașterii lui Isus ne oferă o lecție de viață pe care cei mai mulți nu dorim să ne-o însușim. Dar este cert că binecuvântarea întâlnirii cu Fiul lui Dumnezeu au avut-o doar cei care au manifestat așteptări potrivite.
Păstorii din câmpia Betleemului erau niște oameni simpli. Stăteau de veghe, în post, când ceva deosebit s-a întâmplat. Mă îndoiesc că acești oameni au fost martori ai evenimentului în mod pur și simplu accidental. Deși Biblia nu precizează nimic, eu nu cred că ei erau preocupați de vreun Becali al vremurilor acelea, nu pierdeau vremea jucând zare sau bârfind femeile din sat… Dimpotrivă, îmi închipui că erau preocupați de soarta mizerabilă a poporului Israel, de decăderea lui spirituală, ba chiar probabil că tânjeau după o schimbare radicală… și, în mod miraculos, tocmai lor li s-a arătat îngerul Domnului.
Am scris într-un post anterior despre Brian May, componentul formației Queen… chitaristul cu doctorat în astrofizică. Cercetările lui nu l-au condus spre descoperirea unui Creator al universului. Când pleci de la premiza că oricum Dumnezeu nu există, greu să Îl mai vezi în univers pe Creatorul lui. La nașterea lui Isus, niște “astrofizicieni” ai vremii au cercetat bolta cerească, undeva într-un exotic Răsărit pe unde-și duceau veacul și au descoperit o stea cu semnificație de revelație. Aveau așteptarea să întâlnească pe noul Rege născut în Israel și credința lor cât și perseverența în a aștepta împlinirea revelației, i-a condus înaintea pruncului Isus. O istorie de vis!
Tot așa, la Templu, se afla un om bătrân, plin de Duh Sfânt, care nu vroia să se pensioneze înainte de a vedea “mângâierea lui Israel”, pe care o aștepta cu înfrigurare. Așteptarea lui Simeon a fost și ea împlinită, putându-și cere apoi izbăvirea.
Nu în ultimul rând, tot la Templu mai era și o femeie bătrână, văduvă de peste 50 de ani… Recent, la noi în Biserică au fost sărbătoriți toți cei care au mai bine de cinci decenii de când sunt membri activi. A fost ceva incredibil! Momente încărcate de emoție deosebită. Însă bătrâna Ana, eroina biblică, a fost o persoană cu adevărat specială. Toată văduvia ei o petrecuse în post și rugăciune la Templu. Cinci decenii! Pentru cine cunoaște sistemul ritual al vremii, se ridică un mare semn de întrebare: La ce bun? În religia mozaică, femeile reprezentau o clasă inferioară. Aveau un acces limitat la Templu, puțin mai bun doar față de cel al neamurilor… În plus, în vremea aceea, Templul era o instituție coruptă, o peșteră de tâlhari, după cum avea să aprecieze Isus. În acel mediu decăzut, femeia aceasta și-a văzut de menirea ei. Și ea a fost binecuvântată să-L întâlnească pe Mântuitor.
Niște ciobani, niște magi din Răsărit și doi bătrâni care-și așteptau sfârșitul… aceștia au fost primii privilegiați. În lumea aceea, se pare că ei au fost singurii care manifestau așteptări potrivite și trăiau potrivit cu așteptările lor. Acest lucru ar trebui să fie o provocare pentru noi. Altfel, să nu ne mirăm dacă alții ne confiscă Crăciunul. Și e păcat. Fiindcă, așa cum frumos a afirmat un prieten bun: “noi suntem chemați să fim parte a soluției dar, din nefericire, de multe ori suntem o parte a problemei.”
Vă doresc să manifestați așteptări potrivite de acest Crăciun și să trăiți în armonie cu așteptările voastre. Fiți binecuvântați!
