Asociația “Alianța Familiilor din România” și Asociația Provita București au remis săptămâna trecută Senatului României o scrisoare deschisă, cerând membrilor acestei camere a Parlamentului să respingă modificarea Legii 95/2006 pentru introducerea noțiunii de “acord prezumat” la donarea organelor.
Semnatarii consideră că, prin legiferarea acestui “acord”, departe de a se rezolva criza legată de cererea tot mai mare de organe pentru transplant, s-ar încălca grav convingerile religioase și etico-morale ale persoanei și s-ar favoriza abuzurile, mergând pană la crimă sau la asasinarea de catre stat a persoanelor cu deficiențe în scopul recoltării organelor.
La rândul său, Asociația Provita Media consideră că “acordul prezumat” vine în contradicție cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, Prima Declarație de la Helsinki și Codul de la Nuremberg.
În scrisoarea adresată Senatului se precizează, printre altele:
“Pâna nu demult, legea ce reglementa transplantul de organe în România avea prevederea consimțamântului explicit, ceea ce presupunea o procedură greoaie pentru obținerea lui. Demersul legislativ recent a luat o întorsatură neașteptată. Cu intenția de a facilita procedurile premergătoare transplantului, Senatul a aprobat o propunere legislativă menită să modifice legea 95/2006, introducând expresia acordului prezumat. Daca o persoană se află în moarte cerebrală și nu și-a exprimat refuzul privind donarea de organe, se consideră că exista un accept tacit, un acord prezumat și se trece la prelevarea organelor sale pentru transplantare.
Aspectul acordului prezumat ridică un subiect etic foarte serios și anume conflictul de interes al cadrelor medicale. Tradițional, medicul a fost agentul responsabil pentru salvarea vieții persoanelor muribunde. Adoptarea standardului acordului prezumat va transforma cadrele medicale în agenți care vor facilita moartea. Pacienții pe moarte vor fi percepuți doar ca potențiali donatori de organe și nu și ca indivizi ale căror vieți trebuie salvate.
O asemenea problemă intră în conflict cu drepturile pacienților. Dreptul fundamental al pacientului este de a fi îngrijit și salvat de la moarte. Dreptul fundamental la autonomia individuală este și el violat atunci când Statul impune asupra individului acordul prezumat. Demnitatea persoanei este protejată de lege, nu numai în timpul vieții, ci și după moarte. Pângărirea mormintelor și a cadavrelor, de exemplu, sunt pedepsite de lege tocmai pentru că persoana decedată se bucură înca de dreptul la demnitate. La fel, calomnierea unei persoane decedate poate avea ca rezultat acțiuni punitive.
Din punct de vedere legal, adoptarea acordului prezumat creeaza mai multe probleme legale decât ar rezolva. În primul rând, definiția momentului morții este controversată înca. Inițiativa legislativă curentă se bazează pe moartea cerebrală, care este diferită de moartea clinică. Certificatele de deces în România se emit pe baza morții clinice, nu cerebrale. Teoria morții cerebrale, de fapt, trivializează viața. După legislația propusă o persoană aflata în moarte cerebrala, dar nu în moarte clinica, este în fapt omorâtă doar cu scopul de a i se preleva organele, cu toate că inima persoanei înca mai bate, iar persoana mai respiră. Este o inconsistență care deranjează conștiința și care nu se cuvine a fi legiferată. Este nepotrivit ca societatea să legifereze uciderea unei persoane pentru salvarea altor vieți umane. Suntem îngrijorați că legiferarea acordului prezumat va duce la legalizarea eutanasiei în Romania pe baza aceluiași argument – persoana suferindă nu dorește să mai trăiască, iar organele ei pot fi folosite pentru prelungirea vieții unei persoane care dorește sa continue sa traiasca. Nu-i revine Statului să substituie deciziile lui deciziilor cetățenilor săi, care au dreptul constituțional să dispuna de ei înșiși.”
