Acesta este titlul sub care a apărut cu mai bine de o lună în urmă un excelent articol al reputatului eseist, poet și jurnalist Cristian Bădiliță, articol de care am dat întâmplător, frunzărind situl lui Sorin Roșca Stănescu. Un bilanț al stării de derivă în care se află România la 20 de ani de la revoluție, o trecere în revistă a situației deplorabile pe tărâm politic, economic, spiritual și cultural a națiunii noastre. Recomand cu căldură lectura acestui articol de referință, din care îmi face plăcere să citez un pasaj semnificativ:
Populația României se declară credincioasă într-o proporție covârșitoare, peste 90%. Ortodocși, romano sau greco-catolici, protestanți sau neoprotestanți suferă însă de aceeași boală: declarativismul contrazis de realitate. Dacă 90% din populația României ar fi cu adevărat credincioasă atunci România ar fi raiul pe pământ. Dacă numai 30% din populația României ar fi cu adevărat credincioasă tot raiul pe pământ ar fi. Din păcate, și o spun cu toată răspunderea, nu cred că procentul depășește 3%. Chiar și așa, mi se pare un miracol. După cincizeci de ani de slugărnicie din partea Sinodului BOR față de puterea comunistă (cum se știe, dar se uită, Iustinian, Iustin și Teoctist au fost patriarhi numiți de puterea comunistă!) s-a intrat, acum, în faza triumfalist-revanșardă. Toate slugile profitoare de ieri au devenit brusc „victime” sau „rezistenți” ai vechiului regim. Daca foștii episcopi comuniști sunt victime atunci cum să-i numim pe adevărații martiri, care au murit, au putrezit ori și-au lăsat tinerețea în pușcării pentru numele Domnului? Cum se poate învăța teologie creștină, cu adevărat creștină, într-o facultate care poartă numele unui patriarh al comuniștilor, „Iustinian Marina”? De când au ajuns nesimțirea și amnezia „virtuți” creștine? În ortodoxia românească orice e posibil, chiar și încreștinarea nesimțirii. Ca să nu mai vorbim de situația, în continuare amară, a Bisericii greco-catolice. Statul roman comunist în cârdășie cu Biserica Ortodoxa au făcut totul pentru perpetuarea nedreptăților față de această Biserică martiră. Nu întâmplător sute de preoți și de laici, sătui să fie complici pasivi la această murdărie morală, au părăsit ortodoxia îmbrățișând catolicismul.
Se apropie alegerile pentru funcția de președinte al țării. Contrar părerilor unora, președintele României are o funcție foarte importantă, una cu adevărat reprezentativă. El transmite în afară o anumită imagine despre noi. Pentru o vreme devine brandul nostru de țară. Dacă bea o vodcă cu Putin, dacă se gudură pe lângă Gaddafi sau dacă pupă mâna Patriarhului, cumva ne târăște și pe noi în acele ipostaze. De aceea, pentru mine, este foarte important cine este președinte.