Am citit aici cum ca Regele Mihai reprezinta astazi România si Familia Regala la ceremoniile oficiale ale Jubileului celor 60 de ani de domnie ai Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii si Irlandei de Nord. Mai aflu tot de aici ca Majestatea Sa a fost prezent la Incoronarea Regelui George al VI-lea, la Catedrala Westminster, in anul 1937…., in calitate de Principe Mostenitor si reprezentant al Regatului României. In total 75 de ani…
Dacă Gigi Becali, Monica ex-Columbeanu, Vanghelie sau Florin Salam ar fi fost invitați la Jubileu, ar fi fost subiectul lunii, dacă nu al anului pentru presa română. Dar așa nicio reacție în presă despre Jubileu sau despre prezența Regelui Mihai acolo.
Nu mai sunt de mult tanar, m-am nascut inainte de “epoca de aur”, pe vremea lui Gheorghiu-Dej. Pe vremea aceea Regele Mihai era deja un personaj din cartea de istorie. Pe de alta parte stiam de la parintii mei, care m-au lamurit de mic cum stateau lucrurile, despre abdicarea Regelui si despre exilul sau in Elvetia.
A venit revolutia si, dupa 22 de ani de “libertate”, constat cu tristete ca nu am ajuns la normalitate. In toti acesti ani Regele a fost obligat sa suporte mitocania celor care nu ar merita sa-i vacsuiasca incaltamintea. Mai intai a fost batranul bolshevic Iliescu, cel care l-a interzis pe Rege la incercarea acestuia de a se intoarce acasa. A urmat dezamagirea numita Constantinescu, omul care n-a indraznit sa se ridice deasupra conditiei sale umile, de frica sa nu-si piarda priza politica. A venit apoi presedintele badaran, al carui nume nici macar nu merita pomenit, cel care a folosit apelativul de “tradator” la adresa unui erou.
Ma uit la figura Regelui si primul cuvânt care imi vine in minte este “maiestate”. Ma uit la figurile acestor trei caricaturi politice care au condus România postrevolutionara si nu-mi vine a crede ca aceasta natiune s-a lasat dirijata de asemenea nimicuri.
Ma intreb unde am fi fost acum daca in 1990 am fi restaurat monarhia?… Ce prestigiu international ar fi avut România cu un asemenea sef de stat precum Regele Mihai. Ce capital de incredere ar fi adus investitorilor si politicienilor din Vest. Câta credibilitate ar fi capatat o Românie decisa din start sa repare lucrurile, sa indrepte nelegiuirile facute de comunisti. Cum ar fi fost daca in 1990 Regele, venit acasa, ar fi transmis celor din diaspora: “oameni buni, e cazul sa va intoarceti si voi acasa, avem o tara de reconstruit”?
Realitatea pe care o traim acum este agonizanta. Desi am fost primiti in UE si NATO, asta din interese geopolitice, nu prin meritul nostru, lumea buna strâmba din nas cand se uita la noi. Etichetele care ne definesc sunt: coruptie, injustitie, birocratie excesiva, saracie… In loc ca oamenii sa se intoarca acasa lumea pleaca cu disperare, cautand un trai mai bun printre straini. Tara se depopuleaza cu fiece zi care trece si noi continuam sa facem aceleasi alegeri nefericite.
Rupt parca de aceste lucruri, Regele isi duce crucea, mai departe, cu demnitate. O sa se vorbeasca de bine despre el când nu va mai fi printre noi. Pâna atunci este apreciat si cinstit asa cum se cuvine doar printre straini.
Incep sa cred ca ne meritam soarta. Dar este mare pacat. Fiindca monarhia este sansa irosita a României.
Se apropie alegerile pentru funcția de președinte al țării. Contrar părerilor unora, președintele României are o funcție foarte importantă, una cu adevărat reprezentativă. El transmite în afară o anumită imagine despre noi. Pentru o vreme devine brandul nostru de țară. Dacă bea o vodcă cu Putin, dacă se gudură pe lângă Gaddafi sau dacă pupă mâna Patriarhului, cumva ne târăște și pe noi în acele ipostaze. De aceea, pentru mine, este foarte important cine este președinte.