Pastor

Iosif Stefanuti – Cronica funeraliilor

Published 8 May 2010 | By mihai

Poate că acesta ar fi ultimul lucru de care aş scrie la ora actuală, fiindcă mă obligă încă o dată să trec pas cu pas prin evenimentele întâmplate în această săptămână. Le-am trăit atât de intens că aş prefera să iau o pauză, dar sunt atât de multe persoane care l-au cunoscut pe pastorul Iosif Ştefănuţi şi care doresc să afle detalii despre înmormântarea lui, încât îmi iau inima în dinţi şi mă apropii iar de acest subiect.

Totul s-a petrecut fulgerător. Trebuia să vină cu noi la conferinţa cu Ravi Zacharias de la Sovata. Cu câteva zile mai devreme de startul conferinţei, pe 21 aprilie a fost diagnosticat cu cancer, în formă extrem de avansată. L-am vizitat la spital în seara de 24 aprilie, era chiar ziua mea, zi în care ar fi trebuit să se desfăşoare şi lansarea ultimului volum de poezie al lui Ionatan Piroşca, dacă n-ar fi plecat dintre noi. Era seara dinaintea plecării la conferinţă şi am avut un timp bun împreună. Nimic nu semnala că lucrurile ar putea să se precipite.

Pe când eram la conferinţă, într-o dimineaţă m-a sunat să mai stăm de vorbă. M-a rugat să transmit salutări la cei care îl cunoşteau şi mi-a spus că a început tratamentul cu citostatice şi că nu se simte prea bine din cauza lor. Joi seara, ajuns acasă de la Sinaia, am încercat să-l sun. Prima dată a sunat ocupat iar a doua oară telefonul era închis. Nu am mai insistat. A doua zi, am plecat cu cei din grupul nostru de casă într-un week-end planificat cu câteva luni înainte. Duminică dimineaţa am aflat că fusese reinternat la terapie intensivă iar pe drumul de întoarcere spre casă, în după amiaza aceleiaşi zile, am aflat că a plecat dintre noi. A fost de-a dreptul incredibil. Cu o lună şi puţin înainte, mă aflam la clinica Diaconia şi mi s-a făcut rău din cauza hemoragiei interne de care am suferit. Deşi era cine să mă ducă la spital, a venit şi el cu mine, a stat acolo cât mi s-au făcut investigaţiile preliminare şi nu a plecat decât când am fost internat în salonul de terapie intensivă, nu înainte de a se asigura că am parte de cea mai bună îngrijire. Acum veneam spre casă, spre o casă care conştientizam în mod dureros că nu avea să îl mai găzduiască niciodată pe cel care m-a păstorit în ultimii patru ani aşa cum nimeni n-a făcut-o vreodată.

Deşi timpul a fost scurt, luni seara, la priveghi, biserica a fost mult mai plină decât mă aşteptam. Mulţi oameni străini, pe care nu-i cunoşteam, dar şi foarte multe persoane din bisericile din Galaţi au ţinut să participe, asta pe lângă cei din bisericile locale. Mesajele de bază au fost ţinute de Mihai Dumitraşcu, pastorul Bisericii Creştine Emanuel dn Galaţi şi Viorel Candreanu, pastorul Bisericii Baptiste din Ipoteşti.

A doua zi, priveghiul a adunat şi mai multe persoane. Pastorii Dan Boingeanu din Suceava, Ovidiu Ghiţă din Galaţi şi Relu Gacea din Tulcea, colaboratori apropiaţi ai pastorului Ştefănuţi au adus, pe rând, un mesaj de încurajare şi de îmbărbătare pentru familie şi pentru asistenţa numeroasă.

În ziua înmormântării, biserica a fost mai împodobită decât la o nuntă – de fapt nu am mai văzut niciodată atâtea flori în locul acesta. De pe treptele de la intrare, pe holuri, pe culoarele dintre bănci, în jurul catafalcului, pretutindeni erau flori, flori extrem de frumoase, şi numărul lor se înmulţea pe măsură ce soseau cei care vroiau să cinstească memoria celui plecat şi să îşi arate solidaritatea cu familia îndoliată.

Chiar lângă uşa principală, a fost plasată o carte de condoleanţe şi mulţi dintre cei veniţi la biserică au găsit de cuviinţă să lase un mesaj pe paginile ei. Spre surprinderea mea, în majoritate aceste mesaje au fost consistente, oamenii evitând transmiterea laconică de condoleanţe formale.

Cu jumătate de oră înainte de începerea slujbei, sala bisericii era deja arhiplină, unul dintre cele patru sectoare fiind ocupat aproape exclusiv de pastorii veniţi din toată ţara să conducă pe ultimul drum pe Ştefănuţi. Cei care formează personalul clinicii Diaconia, unul dintre proiectele cele mai îndrăgite ale acestuia, au ţinut să stea grupaţi în primele rânduri ale unui alt sector. În fine, familia Ştefănuţi şi rudele apropiate au ocupat partea frontală a unui alt sector al sălii bisericii. Această polarizare interesantă sugera cumva determinarea la unitate şi la solidaritate, o strângere a rândurilor în aceste momente mai dificile.

Programul a fost condus de pastorul Ghiţă Ovidiu din Galaţi care a dat rând pe rând cuvântul musafirilor, cu intercalări ale corului bisericii, respectiv câteva cântări comune. Primul a fost deputatul Cristi Dugulescu, cel care a dat citire necrologului pastorului Iosif Ştefănuţi. La final, tot el a evocat marea prietenie dintre tatăl său, Petrică Dugulescu şi Iosif Ştefănuţi, prietenie fundamentată în anii de seminar, când cei doi au stat în aceeeaşi cameră, consolidată ulterior prin strânsa colaborare în lucrarea Evangheliei, an de an, până la prematurul deces a celui dintâi.

Au urmat la microfon trei americani, reprezentanţi ai organizaţiilor Serving Him şi Bridge Builders: Gene Duckro, Chris Anderson şi Gene Lambert. La rândul lor ei au evocat viziunea deosebită a pastorului Iosif Ştefănuţi şi colaborarea deosebită pe care au avut-o cu el de-a lungul anilor.

După aceştia a urmat Cristi Chivu, coordonatorul internaţional al R.A.M. (Romanian American Mission) care a dat citire unei scrisori de la preşedintele american al acestei organizaţii, Bob Jackson.

O surpriză extrem de plăcută a fost oferită de prezenţa şi de mesajul decent al primarului municipiului Brăila, dl.Aurel Simionescu, cel care nu s-a sfiit să afirme:

Am pierdut un OM, un prieten şi un cetăţean. De la Iosif Ştefănuţi aveai mereu ce învăţa, puteai primi întotdeauna un sfat bun. Era mereu cu zâmbetul pe buze.

În mesajul său, domnul primar a evocat implicarea în viaţa cetăţii a pastorului Ştefănuţi, acesta cunoscându-l bine, intersectându-se de multe ori cu el, în special de la revoluţie încoace.

Un moment emoţionant a fost dat de mesajul celor trei pastori originari din Goleţ, satul natal al defunctului. Acest sat a dat lucrării Evangheliei 5 pastori baptişti, doar unul nefiind prezent la funeralii, anume Belciu Busuioc care slujeşte în prezent în Australia. Impresionantă a fost evocarea contextului în care a avut loc botezul tânărului Iosif Ştefănuţi, în cadrul unui serviciu organizat fără acceptul autorităţilor din acea vreme, de către un curajos evanghelist care a plătit cu libertatea gestul său. Cumva acest lucru explică curajul de mai târziu a tânărului pastor de a rezista presiunilor extraordinare ale regimului represiv dinainte de 1989, chiar de la primul botez oficiat la Brăila nesocotind indicaţiile împuternicitului Departamentului Cultelor.

Au urmat alţi doi pastori din Banat, anume Gigel Olaru şi Ilie Tinco urmaţi de pastorul Iosif Morcan din Baia Mare şi de pastorul Geabou Pascu din Alexandria. Acesta din urmă a evocat vremurile regimului ateu când a făcut parte dintr-un grup de rezistenţă spirituală, intitulat conspirativ ”Tardelaşul” împreună cu Iosif Ştefănuţi, Vasile Taloş, Vasile Brânzai şi Iosif Serac. În stilu-i caracteristic, pastorul Geabou a dezminţit faptul că trecerea la Domnul a lui Iosif Ştefănuţi ar fi o veste proastă – fiindcă aceasta este aspiraţia şi destinaţia dorită de fiecare credincios, îmbărbătând astfel pe cei de faţă, în mod special pe membrii familiei acestuia.

Pastorul Ionel Chivoiu a deschis seria celor care au fost mentoraţi în lucrarea lor de către pastorul Ştefănuţi, făcând parte dintr-un grup de instruire de lideri ce se întrunea în secret la Brăila în casa pastorală din str.Dianei nr.9. Pastorul Chivoiu a amintit rolul esenţial pe care l-a avut Ştefănuţi în convertirea sa, pe vremea când era un adept al ideologiei marxiste, precum şi modul în care l-a ucenicizat şi mentorat, chiar şi după implicarea lui în lucrarea pastorală. Păcat că e nevoie de plecarea unor oameni dintre noi ca să auzim mărturii de genul acesta, precum relatarea momentului când Iosif Ştefănuţi şi Petrică Dugulescu, aflaţi în vizită la Ionel Chivoiu, în primii săi ani de credinţă, s-au urcat pe bloc pentru a se putea ruga pentru oraşul Brăila, departe de urechile sistemului dar aproape de cele ale lui Dumnezeu. În acelaşi sens, au evocat rolul important pe care l-a avut Ştefănuţi în viaţa şi lucrarea lor, alţi doi membri ai acelui grup de studiu, anume pastorii Victor Terniceru din Vălenii de Munte şi Marin Ţifrea din Piatra Neamţ.

Conferenţiar dr.Aurelian Botică a dat apoi citire unui mesaj din partea conducerii Universităţii Emanuel din Oradea, urmat de mesajul pastorului Alexandru Malancea din Chişinău, reprezentant al baptiştilor de dincolo de Prut, precum şi de cel al conducerii Uniunii Bisericilor Creştine Baptiste din România, reprezentate la acest eveniment de Secretarul General al acesteia, pastorul Ionel Tuţac.

A urmat predica celui care i-a fost profesor în seminar, apoi coleg de lucrare şi luptă, precum şi, nu în ultimul rând, un prieten foarte apropiat, pastorul Vasile Al. Taloş din Bucureşti, cel care, stăpânindu-şi cu greu emoţiile, a amintit de prietenia strânsă, de o viaţă, cu Ştefănuţi, de legătura lor de lucrare şi colaborare, de modul în care au ştiut să se îmbărbăteze şi să se încurajeze reciproc, precum şi de prietenia strânsă dintre membrii familiilor lor. Taloş a mărturisit în acele momente cât de greu îi este lui personal fiindcă şi-a pierdut cel mai bun prieten, chiar dacă ştie că Ştefănuţi este la Domnul. Ca şi prieten apropiat al lui Ştefănuţi, Taloş a mai mărturisit că viziunea care îl mâna înainte pe acesta nu era noua clădire a bisericii (impresionantă de altfel), nu modernul Centru Medical Diaconia şi nici Căminul Speranţei, proiecte care evident poartă amprenta lui, ci adevărata viziune a fost Brăila pentru Hristos! Acesta a fost visul care l-a mistuit şi toate proiectele nu au fost decât paşi care să ajute la împlinirea lui.

A fost interesant de ascultat această suită de mărturii despre cel plecat din mijlocul nostru. De regulă la înmormântări se vorbeşte numai de bine despre cel decedat, totuşi de data aceasta a fost ceva special. Evocările făcute de aceşti oameni au fost pline de forţă, nu au avut nimic din convenţionalitatea mesajelor sforăitoare, de complezenţă, care se spun din păcate, de prea multe ori în ocazii similare. S-a văzut clar că omul acesta a trăit o viaţă de impact şi toţi vorbitorii au depus mărturie despre aceasta. Mă gândeam, ascultându-i, că aş fi fericit dacă, atunci când voi fi dus pe ultimul drum, aş avea măcar 10% mărturii comparabil cu cele auzite în această zi. Nu ştiu cum a fost pentru alţii, dar pentru mine această zi a fost ca un catalizator pentru dorinţa de a-mi trăi zilele, atâtea câte mai sunt, într-un mod în care să aducă impact pentru Împărăţie.

Înainte de rugăciunea finală, rostită de pastorul Irinel Cazacu din Ploieşti, de salutarea celorlalţi pastori prezenţi, care nu au avut loc la cuvânt şi de plecarea spre cimitir, a mai avut loc un moment emoţionant când nora pastorului, Claudia Ştefănuţi a rostit o poezie, iar singura nepoată a acestuia, Estera, a cântat un ultim cântec, plin de semnificaţie:

Jos la picioarele-Ţi

Stau adânc plecat

În prezenţa Ta

/: Sunt îngenuncheat. :/

Nu-i chemare mai mare

Nu-i altă onoare

Decât să îngenunchez la tronul Tău

Copleşit de uimire, scăldat în iubire

/: Eu trăiesc doar pentru-a Te lăuda. :/

La cimitir a urmat o slujbă scurtă, în care pastorul Ghiţă Ovidiu a dat mai întâi ocazia unui alt prieten şi colaborator al lui Iosif Ştefănuţi, Cristi Ţepeş, redactor la TVR, să cânte un cântec celebrând Viaţa, apoi pastorului Daniel Fodoreanu din Constanţa pentru mesajul final, după care a încheiat cu rugăciune. Coborârea trupului neînsufleţit în mormânt s-a făcut în timp ce asistenţa numeroasă cânta:

Hristos a Înviat din morţi

Cu moartea pre moarte călcând

Şi celor din morminte

Viaţă, dăruindu-le!

A fost prima înmormântare din viaţa mea care nu a fost ca orice înmormântare obişnuită. Mi-e greu să exprim tot ceea ce am simţit – a fost clar o despărţire – o despărţire cu care poate mulţi nu suntem încă pe deplin împăcaţi, chiar dacă cu mintea o acceptăm. A fost şi conştienţa unei pierderi majore, a unui om cu o influenţă uriaşă, a unei persoane capabile să mişte munţii prin credinţă, a unui prieten extraordinar. Sunt convins că este mai bine pentru el dar nu sunt la fel de convins că este mai bine pentru noi. Au trecut deja câteva zile dar emoţiile mele încă trec continuu din “up” în “down”. Şi sunt convins că nu doar ale mele.

La sfârşitul ceremoniei, aşteptam liniştit să se îndepărteze şi ultimele persoane, pentru a putea face o fotografie mormântului. După ce am făcut fotografia, s-a apropiat de mine o femeie între două vârste pe care nu o cunosc şi mi-a zis: “Frumos că s-au spus toate aceste lucruri. Nu înţeleg de ce noi, oamenii, aşteptăm să moară cineva pentru a spune lucrurile frumoase despre el?… Nu era mai bine să i le fi spus atunci când era în mijlocul nostru?”

A doua zi am auzit exact aceeaşi idee venind din partea surorii mele, Dora. Să fie o simplă coincidenţă? Mai degrabă cred că e o constatare evidentă a celor care au avut şansa să crească şi să lucreze la umbra pastorului Iosif Ştefănuţi.

Mai jos am inclus o galerie cu 70 dintre cele mai reprezentative imagini surprinse în aceste zile. Pentru cei care doresc mai mult de atât, de aici se poate descărca un fişier zip cu vreo 300 de fotografii (cca 60MB), cu precizarea că tehnic nu toate sunt reuşite, dar în contextul situaţiei date nu am putut face mai mult, mai ales că nu am folosit deloc flash-ul, pentru a fi cât mai neintruziv cu putinţă, mâinile mi-au fost mai nesigure ca altă dată iar setările camerei nu au fost întotdeauna cele mai inspirate.