Ziceam în postul anterior că o bilă neagră în 2010 este dată de, citez: “Consolidarea bârfei, atacului la persoană, a denigrărilor şi a jocurilor murdare de politică bisericească, ridicate în bloc la rangul de virtuţi creştine, pe blogurile de factură sau de inspiraţie pătrăţoasă”.

În alta ordine de idei, ceea ce mă surprinde pe mine este modul în care evoluează lucrurile în blogosfera evanghelică. Ai fi zis că e un domeniu în care Dumnezeu pare a-şi fi pierdut controlul, dar mă pocăiesc de acest gând netrebnic… se pare că nu este aşa! Au fost toate bune şi frumoase până a început Pătrăţosu să dea în stânga şi în dreapta… toţi sunt greşiţi, toţi sunt rău intenţionaţi, toţi sunt rătăciţi, toţi sunt pătaţi, you know… evident numai cercurile emanueliste fiind fără de pată. Niciodată, dar niciodată, nimeni din acele cercuri nu a intrat în colimatorul său nemilos. De parcă acolo ar fi fost locul ales de Dumnezeu Tatăl pentru relocarea Sfintei Sfintelor. Până şi la comunişti critica şi autocritica erau mai judicios repartizate, ideologic vorbind, dacă îmi mai aduc aminte bine de la cursurile de socialism ştiinţific pe care le-am îndurat.

Dupa ce treaba asta a făcut ravagii câţiva ani buni, cu scandalurile deja arhicunoscute, acum vine efectul de bumerang pe care pătrăţoşii sunt sigur că nu l-au anticipat… şi încet, încet, oamenii au căpătat curaj să işi povestească public experienţele avute la Meca baptiştilor români. Alin Cristea a fost primul cred, care a început să sancţioneze gunoiul acoperit sub preş… apoi Dănuţ Mănăstireanu a fost cel care n-a mai răbdat. Ei au fost pionierii, ca să zic aşa. Interesant este că cei doi vin de foarte aproape, amândoi au fost prieteni foarte buni, ba uneori par că ar fi şi în ziua de azi cu Marius Cruceru. Sunt doi oameni care îl cunosc ca pe o mănuşă. Dănuţ i-a fost cândva chiar mentor, sigur, nu în pătrăţoşisme. De aceea, chiar dacă nu toţi putem fi de acord cu stilul lui Alin de exemplu, demersul lui nu trebuie ignorat.

Probabil că au fost şi alte ieşiri în scenă, mărturisesc că nu prea am timp să urmăresc îndeaproape ce se mai publică, dar găsesc că sunt extraordinare confesiunile publicate în ultima vreme de Alexandru Nădăban şi Claudiu Dobra, care cred că au generat insomnii în anumite zone. Cel puţin consider că ar fi trebuit să genereze insomnii, dacă nu coşmare, asta dacă în acele zone mai există şi vreun dram de conştiinţă.

De aici Marius Cruceru şi cei din spatele lui ar trebui să înveţe o lecţie simplă, din cuvintele Mântuitorului:

“Nu judecaţi ca să nu fiţi judecaţi!”

“Cine e fără de păcat să ia primul piatra…”

Altfel zis, din toată mizeria asta mediatică, deplorabilă, până la urmă s-ar putea să iasă ceva bun şi, dacă şi alţii vor avea curajul să îşi publice confesiunile şi experienţele personale, s-ar putea să vedem preşuri scuturate şi gunoiul măturat, încet cu încet…

Fiindcă tot îmi aduc aminte de un post al Pătrăţosului care încerca să anticipeze cine mai urmează să îşi facă apariţia în blogosfera evanghelică, încerc să îmi imaginez ce ar fi dacă Radu Gheorghiţă, Emil Bartoş, Iosif Ţon şi alţii ar începe să depene confesiuni într-un blog…

Doamne Ajută!