Peste doar vreo 10 zile aniversez un an de la ultima postare pe blog. A fost un fel de an sabatic pe care mi l-am impus şi l-am dus la bun sfârşit, fără eforturi şi fără părere de rău. Se pare că, între timp, majoritatea prietenilor m-au considerat pierdut pentru totdeauna pentru cauza blogging-ului, întrucât am fost curăţat aproape din toate blogroll-urile. Mi se pare şi normal… un an fără roadă în acest domeniu înseamnă foarte mult.

Nu ştiu dacă a fost o raţiune anume pentru această pauză… cumva s-au înmulţit duhurile întărâtate în arealul blogurilor evanghelice şi chestia asta m-a cam obosit, mai ales că unele dintre ele din când în când par de-a dreptul turbate. A fost mai mult o formă de protest pentru uzul din ce în ce mai impropriu al cuvintelor. În jurul meu lumea ţipă, răcneşte, bârfeşte, acuză, zbiară, critică, minte, complotează, trage sfori, manipulează, şamd. Mă înfioară spectacolul acesta căruia i-au căzut pradă jurnalişti, politicieni, oameni de cultură, ba chiar şi oamenii Bisericii. Aşa că mă gândesc serios la un rebranding al acestui blog, plecând de vechea lui titulatură de “blog al unui duh întărâtat”. Nu spun că nu mă mai întărâtă anumite lucruri pe care le văd, vreau să încerc totuşi să mut focusul un pic. Mă gândesc la cuvintele Apostolului: “Încolo, fraţii mei, tot ce este vrednic de… aceea să vă însufleţească!” Cine ştie ce se află în locul rămas gol să împărtăşească şi cu cine nu ştie! În perioada următoare cred că s-ar putea să mai vedeţi ceva schimbări pe aici din această cauză.

În această perioadă am îmbrăţişat din nou o pasiune pe care am abandonat-o după absolvirea facultăţii, anume fotografia. Am lucrat în tinereţe mii şi mii de fotografii într-un laborator improvizat, evident alb-negru. Ajunsesem să îmi fac singur soluţiile de revelare şi de fixare din substanţe disparate, pentru a reduce costurile şi pentru a face tot felul de experimente. Aveam timp, energie şi entuziasm pe atunci. Au dispărut toate după repartizarea în “câmpia muncii”. Nu aş putea să spun ce s-a întâmplat, dar după 20 de ani, m-am sculat într-o zi cu o idee fixă. Aşa că am început să sap pe net, să caut informaţii pe forumuri de specialitate şi, în cele din urmă am optat pentru aparatură DSLR din gama Nikon. A fost interesant să plec la drum în fotografia digitală, pe un aparat care are mii de setări, având ca experienţă cele câteva reglaje de pe aparatul meu pe film. Însă bazele fotografiei nu s-au schimbat, aşa că am început să mă descurc cu noul echipament. Spre deosebire de mijloacele de comunicare folosite în jur, fotografiile sunt un mod de exprimare non violent. Mă ajută să-mi regăsesc echilibrul în timp ce exist într-o lume alienată. Dacă cuvintele sunt folosite din ce în ce mai mult pentru a scoate răul în evidenţă, fotografiile pun în lumină lucruri pozitive şi te ajută să găseşti urme de Creator privind la Creaţie. Nu degeaba orice fotograf tânjeşte după o lumină bună.

Aşa că un an de blogging lipsă mi-a readus o pasiune specială şi mi-a distrus bugetul. Dar merită, zic eu!

În ultima vreme chiar am început să lucrez la alcătuirea unui fotoblog. Este încă în durerile facerii, dar sigur vom mai vorbi despre asta.

Un ultim aspect – am trecut la haine noi pe acest blog. Am zis că, înţelepţindu-mă cu trecerea anilor, este cazul să adopt o soluţie mai sobră, orientată pe simplitate şi funcţionalitate. La urma urmei dacă mă va citi cineva o va face pentru ce scriu şi nu pentru cât de multe butonaşe colorate găseşte pe site. Am ales o variantă care sper să încurajeze interacţiunea. Evident, asta dacă va mai descoperi cineva motive să interacţioneze.

Deci, bine v-am regăsit dragi prieteni, oriunde aţi mai fi!