blogul unui duh întarâtat

De felul meu nu pun prea mare preţ pe aniversări. Mă opresc doar accidental asupra unora mai speciale. Între acestea se numără şi împlinirea a 75 de ani de către pastorul Iosif Ţon.

În anii copilăriei mele, Ţon s-a impus ca un titan al baptiştilor români. Mi-aduc aminte că pe vremea când era pastor la Ploieşti, venea joia, de câteva ori pe lună, la Galaţi, pentru a predica Cuvântul. A fost primul predicator care a lăsat o amprentă puternică, prin mesajele lui, asupra fiinţei mele necoapte. Mai târziu i-am descoperit cărţile, atât cele scrise de el cât şi cele traduse şi tipărite prin lucrarea lui, şi m-au fascinat. La seceta informaţională care exista în România acelor ani, o carte de-a lui Ţon putea fi echivalată în aur. Dintre ele, Credinţa Adevărată a fost de un impact extraordinar. În aceeaşi vreme i-am redescoperit predicile în emisiunea duminicală de la Europa Liberă. De pe atunci unii îl acuzau că face politică… Şi ce politică făcea Iosif Ţon! Mi se făcuse pielea de găină când l-am auzit prevestind prăbuşirea comunismului şi avertizând credincioşii români că trebuie să fie gata pentru asta. Eu unul am luat de bună proorocia lui şi am fost ferm convins că se va împlini. În vremea aceea eram fervent ascultător al posturilor de radio clandestine… Deşi vorbeau furibund împotriva comuniştilor şi a comunismului, nu-mi aduc aminte ca vreodată careva să fi vorbit măcar ipotetic despre sfârşitul regimului. Nu cred că ei credeau că este posibil aşa ceva. Ţon a crezut-o!

A venit după Revoluţie înapoi în România, în primul val, când încă nu se uscase sângele martirilor pe străzi. S-a apucat de treabă, credincios viziunii sale – era pregătit pentru noile vremuri şi a transferat viziunea sa şi altor minţi luminate. Numele lui este legat de multe lucruri şi lucrări importante, unele dintre ele în mod ingrat trecându-l cu vederea acum. L-am auzit predicând la primele congrese ţinute la Sala Palatului, cel al Alianţei Evanghelice şi cel al Uniunii Baptiste. Era inflaţie de vorbitori acolo dar scundul Ţon se ridica cu un cap de-asupra tuturor. Ceilalţi ţineau predici pocăiţilor, Ţon transmitea viziune liderilor.

Regretabil este faptul că epigonii în loc să-i arate cuvenitul respect, i-au ponegrit numele şi reputaţia. Îl acuză că a fost omul sistemului şi un vânzător de fraţi. Ni se insinuează că cel care şi-a pus pielea la bătaie pentru noi ar fi fost o iudă. Nu cred că Iosif Ţon este un om care nu a greşit – cine nu greşeşte. Dar nu pot accepta că ar fi făcut asemenea greşeli. Nu se putea ca un om ca el să nu fie lucrat de securitate. Era de aşteptat ca lucrăturile acestea să continue până în ziua de azi. M-ar fi mirat să fie altfel – păcat însă că alţii care nu-s vrednici să-i dezlege încălţămintea au căzut în plasă.

În ciuda delatorilor, Iosif Ţon continuă să facă ceea ce a făcut dintotdeauna. La cei 75 de ani pe care-i împlineşte astăzi ar fi putut să stea la pensie, bine mersi. El continuă să ne uimească prin scrierile sale, prin predicile sale, prin conferinţele sale.

Mă consider binecuvântat că, deşi nu l-am cunoscut personal, am fost la umbra lui în câteva rânduri şi am beneficiat de înţelepciunea-i, fie prin cărţi, fie pe unde radio, fie prin intermediul internetului. În momente dificile pentru mine, în singurătate, în frământări, în incertitudini sau pe pat de spital, Dumnezeu s-a folosit de vocea lui pentru a-mi vorbi, în circumstanţe în care alţii nu puteau să-mi aducă mesajul de care aveam nevoie la ora respectivă. Nu pot decât să mă rog ca Dumnezeu să-l întărească la vârsta asta şi să-l ţină verde şi roditor pentru toţi aceia care au învăţat de la Mântuitorul că pomul după roadă se cunoaşte. Iar despre detractorii lui nu vreau să mai spun decât atât: “Doamne iartă-i că nu ştiu ce fac!”