Ziceam în postul anterior că o bilă neagră în 2010 este dată de, citez: “Consolidarea bârfei, atacului la persoană, a denigrărilor și a jocurilor murdare de politică bisericească, ridicate în bloc la rangul de virtuți creștine, pe blogurile de factură sau de inspirație pătrățoasă”.
În alta ordine de idei, ceea ce mă surprinde pe mine este modul în care evoluează lucrurile în blogosfera evanghelică. Ai fi zis că e un domeniu în care Dumnezeu pare a-și fi pierdut controlul, dar mă pocăiesc de acest gând netrebnic… se pare că nu este așa! Au fost toate bune și frumoase până a început Pătrățosu să dea în stânga și în dreapta… toți sunt greșiți, toți sunt rău intenționați, toți sunt rătăciți, toți sunt pătați, you know… evident numai cercurile emanueliste fiind fără de pată. Niciodată, dar niciodată, nimeni din acele cercuri nu a intrat în colimatorul său nemilos. De parcă acolo ar fi fost locul ales de Dumnezeu Tatăl pentru relocarea Sfintei Sfintelor. Până și la comuniști critica și autocritica erau mai judicios repartizate, ideologic vorbind, dacă îmi mai aduc aminte bine de la cursurile de socialism științific pe care le-am îndurat.
Dupa ce treaba asta a făcut ravagii câțiva ani buni, cu scandalurile deja arhicunoscute, acum vine efectul de bumerang pe care pătrățoșii sunt sigur că nu l-au anticipat… și încet, încet, oamenii au căpătat curaj să iși povestească public experiențele avute la Meca baptiștilor români. Alin Cristea a fost primul cred, care a început să sancționeze gunoiul acoperit sub preș… apoi Dănuț Mănăstireanu a fost cel care n-a mai răbdat. Ei au fost pionierii, ca să zic așa. Interesant este că cei doi vin de foarte aproape, amândoi au fost prieteni foarte buni, ba uneori par că ar fi și în ziua de azi cu Marius Cruceru. Sunt doi oameni care îl cunosc ca pe o mănușă. Dănuț i-a fost cândva chiar mentor, sigur, nu în pătrățoșisme. De aceea, chiar dacă nu toți putem fi de acord cu stilul lui Alin de exemplu, demersul lui nu trebuie ignorat.
Probabil că au fost și alte ieșiri în scenă, mărturisesc că nu prea am timp să urmăresc îndeaproape ce se mai publică, dar găsesc că sunt extraordinare confesiunile publicate în ultima vreme de Alexandru Nădăban și Claudiu Dobra, care cred că au generat insomnii în anumite zone. Cel puțin consider că ar fi trebuit să genereze insomnii, dacă nu coșmare, asta dacă în acele zone mai există și vreun dram de conștiință.
De aici Marius Cruceru și cei din spatele lui ar trebui să învețe o lecție simplă, din cuvintele Mântuitorului:
“Nu judecați ca să nu fiți judecați!”
“Cine e fără de păcat să ia primul piatra…”
Altfel zis, din toată mizeria asta mediatică, deplorabilă, până la urmă s-ar putea să iasă ceva bun și, dacă și alții vor avea curajul să își publice confesiunile și experiențele personale, s-ar putea să vedem preșuri scuturate și gunoiul măturat, încet cu încet…
Fiindcă tot îmi aduc aminte de un post al Pătrățosului care încerca să anticipeze cine mai urmează să își facă apariția în blogosfera evanghelică, încerc să îmi imaginez ce ar fi dacă Radu Gheorghiță, Emil Bartoș, Iosif Țon și alții ar începe să depene confesiuni într-un blog…
Doamne Ajută!