Poate că acesta ar fi ultimul lucru de care aș scrie la ora actuală, fiindcă mă obligă încă o dată să trec pas cu pas prin evenimentele întâmplate în această săptămână. Le-am trăit atât de intens că aș prefera să iau o pauză, dar sunt atât de multe persoane care l-au cunoscut pe pastorul Iosif Ștefănuți și care doresc să afle detalii despre înmormântarea lui, încât îmi iau inima în dinți și mă apropii iar de acest subiect.
Totul s-a petrecut fulgerător. Trebuia să vină cu noi la conferința cu Ravi Zacharias de la Sovata. Cu câteva zile mai devreme de startul conferinței, pe 21 aprilie a fost diagnosticat cu cancer, în formă extrem de avansată. L-am vizitat la spital în seara de 24 aprilie, era chiar ziua mea, zi în care ar fi trebuit să se desfășoare și lansarea ultimului volum de poezie al lui Ionatan Piroșca, dacă n-ar fi plecat dintre noi. Era seara dinaintea plecării la conferință și am avut un timp bun împreună. Nimic nu semnala că lucrurile ar putea să se precipite.
Pe când eram la conferință, într-o dimineață m-a sunat să mai stăm de vorbă. M-a rugat să transmit salutări la cei care îl cunoșteau și mi-a spus că a început tratamentul cu citostatice și că nu se simte prea bine din cauza lor. Joi seara, ajuns acasă de la Sinaia, am încercat să-l sun. Prima dată a sunat ocupat iar a doua oară telefonul era închis. Nu am mai insistat. A doua zi, am plecat cu cei din grupul nostru de casă într-un week-end planificat cu câteva luni înainte. Duminică dimineața am aflat că fusese reinternat la terapie intensivă iar pe drumul de întoarcere spre casă, în după amiaza aceleiași zile, am aflat că a plecat dintre noi. A fost de-a dreptul incredibil. Cu o lună și puțin înainte, mă aflam la clinica Diaconia și mi s-a făcut rău din cauza hemoragiei interne de care am suferit. Deși era cine să mă ducă la spital, a venit și el cu mine, a stat acolo cât mi s-au făcut investigațiile preliminare și nu a plecat decât când am fost internat în salonul de terapie intensivă, nu înainte de a se asigura că am parte de cea mai bună îngrijire. Acum veneam spre casă, spre o casă care conștientizam în mod dureros că nu avea să îl mai găzduiască niciodată pe cel care m-a păstorit în ultimii patru ani așa cum nimeni n-a făcut-o vreodată.
Deși timpul a fost scurt, luni seara, la priveghi, biserica a fost mult mai plină decât mă așteptam. Mulți oameni străini, pe care nu-i cunoșteam, dar și foarte multe persoane din bisericile din Galați au ținut să participe, asta pe lângă cei din bisericile locale. Mesajele de bază au fost ținute de Mihai Dumitrașcu, pastorul Bisericii Creștine Emanuel dn Galați și Viorel Candreanu, pastorul Bisericii Baptiste din Ipotești.
A doua zi, priveghiul a adunat și mai multe persoane. Pastorii Dan Boingeanu din Suceava, Ovidiu Ghiță din Galați și Relu Gacea din Tulcea, colaboratori apropiați ai pastorului Ștefănuți au adus, pe rând, un mesaj de încurajare și de îmbărbătare pentru familie și pentru asistența numeroasă.
În ziua înmormântării, biserica a fost mai împodobită decât la o nuntă – de fapt nu am mai văzut niciodată atâtea flori în locul acesta. De pe treptele de la intrare, pe holuri, pe culoarele dintre bănci, în jurul catafalcului, pretutindeni erau flori, flori extrem de frumoase, și numărul lor se înmulțea pe măsură ce soseau cei care vroiau să cinstească memoria celui plecat și să își arate solidaritatea cu familia îndoliată.
Chiar lângă ușa principală, a fost plasată o carte de condoleanțe și mulți dintre cei veniți la biserică au găsit de cuviință să lase un mesaj pe paginile ei. Spre surprinderea mea, în majoritate aceste mesaje au fost consistente, oamenii evitând transmiterea laconică de condoleanțe formale.
Cu jumătate de oră înainte de începerea slujbei, sala bisericii era deja arhiplină, unul dintre cele patru sectoare fiind ocupat aproape exclusiv de pastorii veniți din toată țara să conducă pe ultimul drum pe Ștefănuți. Cei care formează personalul clinicii Diaconia, unul dintre proiectele cele mai îndrăgite ale acestuia, au ținut să stea grupați în primele rânduri ale unui alt sector. În fine, familia Ștefănuți și rudele apropiate au ocupat partea frontală a unui alt sector al sălii bisericii. Această polarizare interesantă sugera cumva determinarea la unitate și la solidaritate, o strângere a rândurilor în aceste momente mai dificile.
Programul a fost condus de pastorul Ghiță Ovidiu din Galați care a dat rând pe rând cuvântul musafirilor, cu intercalări ale corului bisericii, respectiv câteva cântări comune. Primul a fost deputatul Cristi Dugulescu, cel care a dat citire necrologului pastorului Iosif Ștefănuți. La final, tot el a evocat marea prietenie dintre tatăl său, Petrică Dugulescu și Iosif Ștefănuți, prietenie fundamentată în anii de seminar, când cei doi au stat în aceeeași cameră, consolidată ulterior prin strânsa colaborare în lucrarea Evangheliei, an de an, până la prematurul deces a celui dintâi.
Au urmat la microfon trei americani, reprezentanți ai organizațiilor Serving Him și Bridge Builders: Gene Duckro, Chris Anderson și Gene Lambert. La rândul lor ei au evocat viziunea deosebită a pastorului Iosif Ștefănuți și colaborarea deosebită pe care au avut-o cu el de-a lungul anilor.
După aceștia a urmat Cristi Chivu, coordonatorul internațional al R.A.M. (Romanian American Mission) care a dat citire unei scrisori de la președintele american al acestei organizații, Bob Jackson.
O surpriză extrem de plăcută a fost oferită de prezența și de mesajul decent al primarului municipiului Brăila, dl.Aurel Simionescu, cel care nu s-a sfiit să afirme:
Am pierdut un OM, un prieten și un cetățean. De la Iosif Ștefănuți aveai mereu ce învăța, puteai primi întotdeauna un sfat bun. Era mereu cu zâmbetul pe buze.
În mesajul său, domnul primar a evocat implicarea în viața cetății a pastorului Ștefănuți, acesta cunoscându-l bine, intersectându-se de multe ori cu el, în special de la revoluție încoace.
Un moment emoționant a fost dat de mesajul celor trei pastori originari din Goleț, satul natal al defunctului. Acest sat a dat lucrării Evangheliei 5 pastori baptiști, doar unul nefiind prezent la funeralii, anume Belciu Busuioc care slujește în prezent în Australia. Impresionantă a fost evocarea contextului în care a avut loc botezul tânărului Iosif Ștefănuți, în cadrul unui serviciu organizat fără acceptul autorităților din acea vreme, de către un curajos evanghelist care a plătit cu libertatea gestul său. Cumva acest lucru explică curajul de mai târziu a tânărului pastor de a rezista presiunilor extraordinare ale regimului represiv dinainte de 1989, chiar de la primul botez oficiat la Brăila nesocotind indicațiile împuternicitului Departamentului Cultelor.
Au urmat alți doi pastori din Banat, anume Gigel Olaru și Ilie Tinco urmați de pastorul Iosif Morcan din Baia Mare și de pastorul Geabou Pascu din Alexandria. Acesta din urmă a evocat vremurile regimului ateu când a făcut parte dintr-un grup de rezistență spirituală, intitulat conspirativ ”Tardelașul” împreună cu Iosif Ștefănuți, Vasile Taloș, Vasile Brânzai și Iosif Serac. În stilu-i caracteristic, pastorul Geabou a dezmințit faptul că trecerea la Domnul a lui Iosif Ștefănuți ar fi o veste proastă – fiindcă aceasta este aspirația și destinația dorită de fiecare credincios, îmbărbătând astfel pe cei de față, în mod special pe membrii familiei acestuia.
Pastorul Ionel Chivoiu a deschis seria celor care au fost mentorați în lucrarea lor de către pastorul Ștefănuți, făcând parte dintr-un grup de instruire de lideri ce se întrunea în secret la Brăila în casa pastorală din str.Dianei nr.9. Pastorul Chivoiu a amintit rolul esențial pe care l-a avut Ștefănuți în convertirea sa, pe vremea când era un adept al ideologiei marxiste, precum și modul în care l-a ucenicizat și mentorat, chiar și după implicarea lui în lucrarea pastorală. Păcat că e nevoie de plecarea unor oameni dintre noi ca să auzim mărturii de genul acesta, precum relatarea momentului când Iosif Ștefănuți și Petrică Dugulescu, aflați în vizită la Ionel Chivoiu, în primii săi ani de credință, s-au urcat pe bloc pentru a se putea ruga pentru orașul Brăila, departe de urechile sistemului dar aproape de cele ale lui Dumnezeu. În același sens, au evocat rolul important pe care l-a avut Ștefănuți în viața și lucrarea lor, alți doi membri ai acelui grup de studiu, anume pastorii Victor Terniceru din Vălenii de Munte și Marin Țifrea din Piatra Neamț.
Conferențiar dr.Aurelian Botică a dat apoi citire unui mesaj din partea conducerii Universității Emanuel din Oradea, urmat de mesajul pastorului Alexandru Malancea din Chișinău, reprezentant al baptiștilor de dincolo de Prut, precum și de cel al conducerii Uniunii Bisericilor Creștine Baptiste din România, reprezentate la acest eveniment de Secretarul General al acesteia, pastorul Ionel Tuțac.
A urmat predica celui care i-a fost profesor în seminar, apoi coleg de lucrare și luptă, precum și, nu în ultimul rând, un prieten foarte apropiat, pastorul Vasile Al. Taloș din București, cel care, stăpânindu-și cu greu emoțiile, a amintit de prietenia strânsă, de o viață, cu Ștefănuți, de legătura lor de lucrare și colaborare, de modul în care au știut să se îmbărbăteze și să se încurajeze reciproc, precum și de prietenia strânsă dintre membrii familiilor lor. Taloș a mărturisit în acele momente cât de greu îi este lui personal fiindcă și-a pierdut cel mai bun prieten, chiar dacă știe că Ștefănuți este la Domnul. Ca și prieten apropiat al lui Ștefănuți, Taloș a mai mărturisit că viziunea care îl mâna înainte pe acesta nu era noua clădire a bisericii (impresionantă de altfel), nu modernul Centru Medical Diaconia și nici Căminul Speranței, proiecte care evident poartă amprenta lui, ci adevărata viziune a fost Brăila pentru Hristos! Acesta a fost visul care l-a mistuit și toate proiectele nu au fost decât pași care să ajute la împlinirea lui.
A fost interesant de ascultat această suită de mărturii despre cel plecat din mijlocul nostru. De regulă la înmormântări se vorbește numai de bine despre cel decedat, totuși de data aceasta a fost ceva special. Evocările făcute de acești oameni au fost pline de forță, nu au avut nimic din convenționalitatea mesajelor sforăitoare, de complezență, care se spun din păcate, de prea multe ori în ocazii similare. S-a văzut clar că omul acesta a trăit o viață de impact și toți vorbitorii au depus mărturie despre aceasta. Mă gândeam, ascultându-i, că aș fi fericit dacă, atunci când voi fi dus pe ultimul drum, aș avea măcar 10% mărturii comparabil cu cele auzite în această zi. Nu știu cum a fost pentru alții, dar pentru mine această zi a fost ca un catalizator pentru dorința de a-mi trăi zilele, atâtea câte mai sunt, într-un mod în care să aducă impact pentru Împărăție.
Înainte de rugăciunea finală, rostită de pastorul Irinel Cazacu din Ploiești, de salutarea celorlalți pastori prezenți, care nu au avut loc la cuvânt și de plecarea spre cimitir, a mai avut loc un moment emoționant când nora pastorului, Claudia Ștefănuți a rostit o poezie, iar singura nepoată a acestuia, Estera, a cântat un ultim cântec, plin de semnificație:
Jos la picioarele-Ți
Stau adânc plecat
În prezența Ta
/: Sunt îngenuncheat. :/
Nu-i chemare mai mare
Nu-i altă onoare
Decât să îngenunchez la tronul Tău
Copleșit de uimire, scăldat în iubire
/: Eu trăiesc doar pentru-a Te lăuda. :/
La cimitir a urmat o slujbă scurtă, în care pastorul Ghiță Ovidiu a dat mai întâi ocazia unui alt prieten și colaborator al lui Iosif Ștefănuți, Cristi Țepeș, redactor la TVR, să cânte un cântec celebrând Viața, apoi pastorului Daniel Fodoreanu din Constanța pentru mesajul final, după care a încheiat cu rugăciune. Coborârea trupului neînsuflețit în mormânt s-a făcut în timp ce asistența numeroasă cânta:
Hristos a Înviat din morți
Cu moartea pre moarte călcând
Și celor din morminte
Viață, dăruindu-le!
A fost prima înmormântare din viața mea care nu a fost ca orice înmormântare obișnuită. Mi-e greu să exprim tot ceea ce am simțit – a fost clar o despărțire – o despărțire cu care poate mulți nu suntem încă pe deplin împăcați, chiar dacă cu mintea o acceptăm. A fost și conștiența unei pierderi majore, a unui om cu o influență uriașă, a unei persoane capabile să miște munții prin credință, a unui prieten extraordinar. Sunt convins că este mai bine pentru el dar nu sunt la fel de convins că este mai bine pentru noi. Au trecut deja câteva zile dar emoțiile mele încă trec continuu din “up” în “down”. Și sunt convins că nu doar ale mele.
La sfârșitul ceremoniei, așteptam liniștit să se îndepărteze și ultimele persoane, pentru a putea face o fotografie mormântului. După ce am făcut fotografia, s-a apropiat de mine o femeie între două vârste pe care nu o cunosc și mi-a zis: “Frumos că s-au spus toate aceste lucruri. Nu înțeleg de ce noi, oamenii, așteptăm să moară cineva pentru a spune lucrurile frumoase despre el?… Nu era mai bine să i le fi spus atunci când era în mijlocul nostru?”
A doua zi am auzit exact aceeași idee venind din partea surorii mele, Dora. Să fie o simplă coincidență? Mai degrabă cred că e o constatare evidentă a celor care au avut șansa să crească și să lucreze la umbra pastorului Iosif Ștefănuți.
Mai jos am inclus o galerie cu 70 dintre cele mai reprezentative imagini surprinse în aceste zile. Pentru cei care doresc mai mult de atât, de aici se poate descărca un fișier zip cu vreo 300 de fotografii (cca 60MB), cu precizarea că tehnic nu toate sunt reușite, dar în contextul situației date nu am putut face mai mult, mai ales că nu am folosit deloc flash-ul, pentru a fi cât mai neintruziv cu putință, mâinile mi-au fost mai nesigure ca altă dată iar setările camerei nu au fost întotdeauna cele mai inspirate.
Deh, ale tinereții valuri!
