Nu până demult eram overintoxicați cu teoria lui Marx cum că religia este opiul popoarelor. Iată că britanicii, la rândul lor, consideră religia dăunătoare! Conform unui sondaj recent, citat de Sky News și reluat de Evenimentul Zilei, cam jumătate din britanici consideră religia ca fiind dăunătore, în timp ce doar 17% cred că ea este benefică. Doar 28% din cei chestionați au declarat că încă mai cred în Dumnezeu, afirmă rezultatele sondajului realizat de institutul You Gov. Europe, here we came!
Eu nu as spune ca religia este daunatoare. Insa, eu nu sunt om religios ca sa ajung in Rai, ci ca sa ma eliberez.
Asta spre deosebire de alti oameni care “nu ies din cuvantul Domnului – sau macar se straduiesc” doar pentru un bilet in rai.
Probabil si religia este de vina pentru acel sondaj. Nu stiu, eu cel putin nu pot fi “slujitorul, sclavul” unui astfel de dumnezeu precum cel crestin. Nu-mi sta in caracter.
Am citit un articol intr-un ziar. Le dau dreptate. In sfarsit vad si eu un articol bun, nu plin de prejudecati. Aici este fragmentul:
“Zeci de mii de copii de scoala primara sunt aruncati in bratele unor preoti care nu inteleg nimic din principiile educatiei moderne. Ei traumatizeaza copiii aflati la o varsta frageda amenintandu-i cu ororile Iadului si ale pedepsei divine. Orele de religie au devenit cea mai importanta sursa a intolerantei de care sufera noile generatii. Scolarii sunt pregatiti sa urasca tot ceea ce nu intra in viziunea “bunului ortodox”. Li se insufla teama de Martorii lui Iehova, de baptisti, de homosexuali, de agnostici. Orele de religie ortodoxa ii educa sa se teama, sa priveasca cu ura si sa discrimineze. Sunt fapte documentate, nu obsesii.”
O sa revin cu mai multe comentarii, insa astept pe altii sa o faca mai intai.
Salut Marius,
Te ateptam cu reacții la Înviere (vezi postul anterior).
Vezi tu, una din consecințele credinței creștine este ‘moștenirea vieții veșnice’, ce implică ajungerea în Rai. Dar asta e doar una din consecințe și nu neapărat reprezintă scopul primordial.
Vorbești de “eliberare” dar cine sau ce anume te eliberează? Religia? Nu cred! Isus a spus: “Veți cunoaște adevărul și adevărul vă va face liberi”. Ei, ăsta da răspuns! Ai tu unul mai bun?
Cei care Îl cunosc pe Isus într-un mod personal, cunosc Adevărul, fiindcă El este Calea, Adevărul și Viața, așa cum ți-am mai specificat. Deci Isus este cel care te eliberează: te eliberează de păcat și te eliberează de consecințele păcatului.
Noi creștinii nu suntem sclavii lui Dumnezeu, deși cei care au trăit o viață apropiată de Dumnezeu au preferat să se numească “robi ai lui Isus Hristos” așa cum a făcut-o Pavel. În momentul în care, ca și Pavel, îți vezi grozăvia păcatelor tale (Pavel s-a numit pe sine însuși “cel dintâi dintre păcătoși”) și realizezi că Isus a murit pe cruce ca să te absolve de consecințele păcatelor tale, cred și eu că îți vine să te chemi rob al lui Isus, deși Dumnezeu nu îți cere așa ceva. Statutul pe care un creștin îl are înaintea lui Dumnezeu este de copil al Lui. Apostolul Ioan le scrie ucenicilor, în I Ioan 3:1 “Vedeți ce dragostea ne-a arătat Tatăl: să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Și suntem!”
Înțeleg că tu numești fanatism ceea ce fac creștinii, ne numești sclavi, etc, dar nu poți să înțelegi ceea ce simte un om și ce vrea el să facă în momentul în care înțelege că are un statut unic: acela de copil al lui Dumnezeu.
Dacă ești copilul unui VIP te comporți ca atare. Statutul pe care îl ai îți ghidează comportamentul. Dar dacă eu sunt copil al lui Dumnezeu, este normal ca acest ‘statut’ să mă determine să mă comport într-un anumit fel. Nu e vorba de robie, ci doar de a-mi respecta statutul. Sunt destui care nu își respectă statutul, nici din lumea VIP, nici din lumea creștină, și ăștia sunt oferiți ca exemple negative, dar asta nu mă împiedică pe mine să îmi respect statutul.
Legat de articolul din ziar, sunt de acord că mulți dintre cei care predau religia ar trebui duși să are câmpul… Din păcate, câți dintre cei care predau la celelalte materii nu ar trebui duși tot acolo?
Cu ce e mai bună fosta învățătoare a fiului meu care, în fața copiilor din clasă înjura birjerește, fără de nicio rușine? Ce efecte are un asemenea pedagog asupra dezvoltării morale și emoționale a copiilor?
E trist când vezi așa niște cifre descurajatoare, dar stau să mă gândesc dacă nu cumva este înspre binele Bisericii în general. Nu aruncați cu pietre, dar în opinia mea pur și simplu acele persoane care umpleau locașurile de cult fără vreun scop anume și-au dat năravul pe față încurajați fiind de gândirea societății postmoderne. În felul ăsta, s-a scuturat cât de cât neghina de pe rochia miresei. Nu vreau să par arogant emițând astfel de judecăți, dar, cum spuneam, asta este părerea mea.
Se poate spune și așa, ca tine, dar cred că este tragic faptul că religia este considerată “dăunătoare”. N-aș fi zis nimic dacă indivizii ăștia spuneau că sunt indiferenți sau neinteresați de religie, însă în momentul în care o consideri dăunătoare, pasul următor este să militezi pentru stârpirea ei.
Nu prea inteleg chiestia cu robia… Nu am trecut demult de sclavi si asupritori? Nu m-as numi “rob al lui Isus Hristos”. Multi il admira pe Isus, este un idol pentru ei, insa, daca tot ar vrea sa faca totul ce face si Isus, atunci, ar fi in stare chiar sa moara pentru Isus? E doar o intrebare, prefer ca raspunsul vostru sa fie negativ… am mai mentionat ca nu-mi place fanatismul religios – uitati-va la islamisti cum mor pentru credinta lor. Ce e bun in asta?…
Păi pe vremea când Pavel se numea pe sine “rob al lui Isus Hristos”, sclavagismul era în floare. Eu am încercat să-ți explic că noi nu suntem sclavi, termenul folosit de Pavel are cu totul altă conotație.
Pe vremuri cineva era luat în sclavie cu japca. Pavel a ales să se numească “rob”, nu pentru că a fost forțat, ci din dragoste pentru Isus. Înțelegând cât de mult a fost iubit el însuși de Isus în mod nemeritat (nu uita că Pavel a fost ințial oponent înverșunat al creștinilor) el găsește de cuviință să facă această declarație, ca un fel de declarație de dragoste și de loialitate. Deci nu se pune în discuție termenul de sclav, în înțelesul lui primar.
Eu unul zic că dacă cineva te iubește atât de mult încât să-și dea viața pentru tine, este normal să fii în stare de sacrificiu suprem față de acea ființă. Sunt oameni care își dau viața pentru copii lor, sau pentru soțiile lor și nu e o nebunie asta. De ce noi creștinii suntem considerați fanatici dacă suntem dispuși să mergem și la moarte după Isus? Fiindcă și El a acceptat să meargă la moarte pentru noi?
Evident, Isus nu ne cere să facem kamikadze, terorism sau alte năzdrăvănii. Dar au existat situații în istorie când unii oameni au fost martirizați fiindcă nu au vrut să se lepede de Hristos. Mie mi se pare OK să accepți moartea într-o asemenea circumstanță, decât să-L trădezi pe cel care a murit pentru tine.
Aici nu pot fi de acord. El a murit si a inviat o singura data. Asta cere in schimb alte miliarde de sacrificii umane? Imi iubesc familia, prietena si prietenii. Dar de o mare diferenta in a-ti iubi aproapele si Isus. Ca am un respect pentru acest Isus e altceva, dar nu o sa fac un asa sacrificiu pentru un om ce a murit acum aproape 2000 de ani. Nu prea inteleg…
Pentru 1,5 miliarde de crestini poate. Asta inseamna ca inca aproape 5 miliarde de oameni pacatuiesc pentru ca nu-l “iubesc pe Isus?” Sa nu uitam ca toate religiile (in afara de crestinism) neaga existenta Trinitatii…
Eu nu consider numarul adeptilor ca fiind vreun indicator care valideaza sau invalideaza credinta, sau ca este unul care-i da mai multa greutate. Credinta crestina este bazata pe cu totul altceva: este bazata pe o persoana care a fost in acelasi timp si Om si Dumnezeu. De ce credem noi asta am incercat sa iti explic in ceva mesaje anterioare. Oricum, crestinismul are baze rationale puternice, dar nu se limiteaza doar la asta.
Este drept ca Isus a murit si a inviat o singura data, dar jertfa lui are o valoare inestimabila fiindca El nu ar fi trebuit sa moara, intai fiindca era Fiul lui Dumnezeu, apoi fiindca El a trait fara de pacat. Prin moartea LUi a platit pentru mine, ca eu sa nu platesc pacatele mele, fiindca nu as fi putut plati decat asumandu-mi pedeapsa vesnica. Deci in primul rand ma intereseaza ce a facut El pentru mine, iar faptul ca moartea si invierea Lui sunt eliberatoare pentru alte miliarde de persoane care au crezut in El, asta nu ma face decat sa imi sporeasca admiratia pentru persoana Lui.
Cu certitudine ca moartea Lui nu poate fi in balanta cu moarta a miliarde de oameni, dar nu in sensul pe care il induci tu… nu, nici vorba: moartea si invierea lui reprezinta un moment pivotal in istoria omenirii. Nimic nu a mai fost la fel dupa acest eveniment.
Dar nici nu am spus ca numarul adeptiilor fiind un indicator care valideaza sau invalideaza credinta. Mi se pare total deplasat sa spunem ca cei 5 miliarde de oameni catre traiesc in acest moment vor ajunge in iad doar pentru ca nu sunt crestini! Cum ramane cu celelalte religii? Cum ramane cu adeptii lor? Sa sustinem ca o religie detine adevarul absolut si sa sustinem libertatea religioasa mi se pare total in contradictie!
Legea cultelor este impotriva discriminarilor. Statul, prin aceasta lege, trebuie sa intervina pentru a impiedica grupul sa recurga la presiuni si violenta pentru a-si impune doctrina, in apararea libertatii de constiinta pe care o garanteaza juridic. Stim ca sunt culte crestine ce practica asa ceva. Am auzit cazuri la Penticostali cand un predicator (sau cum ii spune) a renuntat la “slujba” sa. A pierdut o mana ulterior, intr-un accident. E.. acei penticostali, ce i-au spus? Vezi, ai renuntat la religia ta, deasta ai patit asta.. bla bla. Prin frica domnilor, prin asta actioneaza multe culte crestine (sa nu le spun secte). Prin frica de Iad, prin frica de chinuri ingrozitoare, prin frica de draci! E josnic, e chiar.. nu am cuvinte! In secolul 21 sa fim tinuti sub control de o mana de oameni ce sustin ca detin adevarul absolut si ca ne doresc bine, defapt dorind putere. Mi-e scarba de astfel de religii! Nu-i de mirare cum unii isi indreapta atentia spre satanism, pentru ca satan, cum este perceput de oameni (din descrierea din biblie) este impotriva lui dumnezeu. Cum sa nu fi impotriva indobitocirii, a santajului, a misionarismului, a mizeriei, a minciunii, a inselatoriei?! Tot ce vreau e sa nu se mai arunce vina pe oameni care gandesc, numiti satanisti, cand de fapt problema vine din curtea crestinilor.
Nu pot si nu o sa fiu niciodata adeptul unei astfel de religii. Doresc sa traiesc, dar daca ne gandim la moarte, o sa uitam sa traim. Doresc sa fiu liber, dar nu te poti inchina la lanturi, ci rupandu-le! Doresc sa fiu eu, sa am personalitatea mea, iar ale caror radacini ale personalitatii nu ajung la dumnezeu. Doresc sa fiu liber sa gandesc! Vreau sa fiu eu! Daca e nevoie, chiar si propriul meu dumnezeu.
Va doresc numai bine!
Eu unul cred că Dumnezeu ține seama de gradul de informare, sau de necunoaștere al individului. Nu știu cine și cum va fi mântuit, dar știu că Dumnezeu este drept și El va judeca pe fiecare după dreptatea Lui. Revelația lui în Isus și în Scriptură nu înlocuiește revelația Lui în natură.
La Romani 1:19-20 Pavel spune: “Fiindcă ce se poate cunoaște despre Dumnezeu, le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu. În adevăr, însușirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veșnică și dumnezeirea Lui, se văd lămurit, de la facerea lumii, cînd te uiți cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El.”
Cred deci că Dumnezeu se revelează prin felurite moduri și judecă omul după modul în care se raportează la ceea ce li s-a revelat.
Însă nu există nicio scuză pentru acela care a avut acces la Biblie, la Isus, la informație și a dat cu piciorul la ele. Pentru acești oameni, îmi pare rău să zic, nu va exista clemență divină. Fiindcă Dumnezeu nu se lasă batjocorit. Tot Pavel continuă mai departe, în același pasaj: v.22-25 “Așa că nu se pot desvinovăți;
fiindcă, măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulțumit; ci s-au dedat la gîndiri deșarte, și inima lor fără pricepere s-a întunecat.
S-au fălit că sînt înțelepți, și au înebunit și au schimbat slava Dumnezelui nemuritor într-o icoană care seamănă cu omul muritor, păsări, dobitoace cu patru picioare și tîrîtoare. De aceea, Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăției, să urmeze poftele inimilor lor; așa că își necinstesc singuri trupurile; căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu, și au slujit și s-au închinat făpturii în locul Făcătorului, care este binecuvîntat în veci!”
În ce privește dorința ta de a fi liber – ești liber. Nimic nou sub soare. Să vedem ce iese din asta.
Cred ca mesajul este(sau va fi) ca de fapt religia crestina este daunatoare, si usor se va induce ca de fapt fanaticii crestini sunt periculosi ( adica cei care cred in Isus fara compromis si care vor fi intotdeauna deosebiti prin “Ceva”, nu ca am fi noi ceva prin noi insine).
Biblia ne cheama la o relatie cu Isus, Fiul Lui Dumnezeu, nu la tinerea unor ritualuri sterpe. Cine a primit acest lucru in inima lui devine copil al Lui Dumnezeu, conform Bibliei.
Am fost un mare impotrivitor si dusman al Bibliei, al religiei, al indobitocirii, exact cum il vad acum pe Mallzebuth. Am inceput sa citesc Evangheliile si m-am indragostit de Isus, atat de simplu.
Hmm, regrete ca am o viata fara povara pacatelor? Ca stiu ca Lui Dumnezeu ii pasa de mine si ca nu sunt o intamplare? Ca sunt iubit si ca am fost rascumparat cu Cel mai pretios sacrificiu posibil? Ca si daca voi fi in mizerie, flamand, bolnav, parasit de oameni, Dumnezeu tot ma va pur5ta pe brate pana cand voi fi acasa cu El?
Dumnezeu imi respecta si imi cultiva individualitatea, nu se aspteapta de la mine sa fiu un robot cu creierul neted. El ne-a facut unici pe fiecare, asa cum fiecare fulg de nea este unic, si reflecta ceva din infinitatea, ordinea, frumusetea si intelepciunea Creatorului.
Am din cand in cand perspectiva la ce ar fi insemnat o viata vesnica despartita de Dumnezeu, si ii multumesc acelui om care mi-a dat un mic Nou Testament pe care l-am citit si din care L-am gasit pe Isus Cel Adevarat, nu cel de pe icoane sau cel inchipuit de mine si de cultura ortodox-catolica din care fac parte.
Daniel,
Si asta este pentru mine o dovada ca suntem pe drumul bun, fiindca ne raportam la Cale in mod identic, fara a ne cunoaste macar, fiecare venind de pe drumul lui, cu experientele lui si cu “bagaj” propriu care, in mod normal, ar trebui sa ne diferentieze. Ma amuza ca la tine lucrurile au fost dn start dificile, dar printr-o imprejurare fericita s-au simplificat. La mine lucrurile trebuiau sa fie simple din start, dar pe parcurs s-au complicat, ba chiar s-au incalcit de nimeni nu mai credea ca e ceva cu putinta, dar printr-o imprejurare la fel de fericita, El le-a facut din nou simple… (ma refer aici la modul in care L-am cunoscut cu adevarat…)
Ai surprins aici lucrurile dintr-o perspectiva care imi este foarte familiara, parca ne-am fi inteles dinainte ce sa spunem