Polansky ca Polansky, dar ce facem cu lapidatorii de vocaţie?

Ştirea arestării cunoscutului cineast în Elveţia a declanşat un adevărat val de reacţii mediatice contradictorii. Destul de surprinzător, se pare că febra “reacţionară” a inflamat şi blogosfera evanghelică, cea care, după ce şi-a terminat momentan muniţiile împotriva propriilor lideri şi a pastorilor suspectaţi de colaborare cu securitatea, în aşteptarea unui nou transport de proiectile mai destructive îşi exersează dexterităţile lapidatorii (o fi corectă această zicere?… dacă nu, luaţi-o ca pe o licenţă de blogger), practicându-le asupra subiectelor scoase în cale de mass media.

A murit Michael Jackson – până să-l judece Dumnezeu îl judecăm noi că ne mişcăm mai repede. Merită el judecata lui Dumnezeu? Sigur că merită! Merită el judecata noastră? Nu contează, glonţul este deja pe ţeavă…

A fost arestat Roman Polansky, hai repede să-l punem la zid! Ani de zile ne-am uitat la filmele lui, ne-au plăcut, le-am lăudat şi n-am avut nicio problemă cu faptul că el fugea de braţul legii americane. Acum, dacă tot a fost arestat, hop şi noi cu proiectilele. Desigur că Roman Polansky va plăti pentru toate păcatele sale. Pentru unele în faţa justiţiei umane, pentru toate în faţa justiţiei divine. Asta dacă nu îşi va asigura înainte de moarte iertarea prin harul lui Dumnezeu. Cine însă îl va izbăvi pe Roman Polansky din gura atât de puţin lipsită de prihană, asta ca să nu spun spurcată, a celor care cred că din acelaşi izvor pot ieşi şi ape curate şi zoaie, fără de nicio problemă? Poate că exagerez dar senzaţia mea este că Roman Polansky, dincolo de arestarea lui, este asemenea călătorului care se cobora de la Ierusalim la Ierihon şi a căzut între tâlhari. Doar că în versiunea modernă a parabolei, preotul şi levitul pare-se că au trecut deja în tagma jefuitorilor.

Ca şi creştin, un moment de genul celui prin care trece Roman Polansky acum nu ar trebui decât să-mi stârnească compasiune pentru un păcătos în jurul căruia pare că laţul se strânge, păstrând în acelaşi timp un ochi vigilent aţintit asupra umblării mele. La cei 76 de ani, Polansky nu mai poate plăti prea multe justiţiei americane, însă, logic vorbind, el este aproape, foarte aproape de justiţia divină şi acest lucru ar trebui să ne preocupe, ba chiar să ne doară. Nimic nu este mai josnic decât să dai într-un om care deja este la pământ. Cu atât mai josnic este acest lucru atunci când provine din partea unor oameni cu veleităţi spirituale, care flutură standarde morale foarte înalte exclusiv în direcţia altora. Din păcate, roadele lor dovedesc o oca tare mică, ba chiar minusculă, în cealaltă direcţie.

Cred că nu-mi rămâne altceva decât să parafrazez de-acum înainte Rugăciunea Domnească: “Şi ne izbăveşte de lapidatori… Căci a Ta este Împărăţia… Amin!”