Am fost bombardat pe mail din diferite parti cu tot felul de invitatii la Marsul pentru normalitate, ce se vrea o replica a Paradei Gay care se va desfasura zilele astea la Bucuresti. Sub genericul România nu e Sodoma si în organizarea mai multor asociatii si organizatii civice, mi se spune ca multi crestini din diferite confesiuni se vor alatura acestei manifestatii de protest.
Ceea ce mi se pare mie deplasat este ca dupa perceptia mea normalitatea nu are nevoie sa marsaluiasca. Nu sunt fan al activismului gay si ma oripileaza modul in care isi fac acestia propaganda, dar cred ca normal ar fi sa ii ignoram si nu sa raspundem provocarii cu alta provocare. De fapt aceasta anormalitate face ca subiectul sa devina mult mai mediatizat, actiunea lor sa capete mai mare amploare si crestinii sa ajunga ridicoli in fata opiniei publice.
Poate ca nu toti împartasesc acest punct de vedere dar mi se pare ca noi avem alte arme cu care ar trebui sa luptam împotriva acestui fenomen care se pare ca a devenit o plaga globala. Ma întreb, daca legal nu-i mare bai sa aruncam azi în ei cu oua stricate sau cu rosii rascoapte, în caz ca mâine aceeasi lege ar îngadui sa folosim cocteiluri Molotov împotriva lor, le-am folosi în numele Domnului? La ce bun a mai cerut Isus sa practicam întoarcerea obrazului?
Exista tendinta la crestini de a considera unele pacate mai mari decât altele. Desigur ca practica gay-lor e scârboasa, dar le fel este în ochii lui Dumnezeu si minciuna, si ura, si alte pacate. Nu am auzit sa se fi organizat nici un mars împotriva minciunii, de ex. Noi ar trebui sa urâm orice pacat cu desavâraire, si sa ne luptam cu el, în primul rând în vietile noastre, apoi a celor de lânga noi.
Eu am descoperit ca decât sa fac un gest de dezaprobare publica împotriva unui pacat, mai bine ma rog si-i vorbesc lui Dumnezeu despre pacatos… Un pacatos mântuit si transformat (în cazul discutat, un gay) face mai multa paguba cauzei acestor pacatosi decât 100 de marsuri contra pacatului!
Ted Doru Pope