Funeralii şi funeralii

În timpul vieţii, Teoctist a avut parte de destule voci care l-au contestat cu vehemenţă. I s-au reproşat multe, de la simpatiile legionare, la compromisurile făcute cu comuniştii, demolarea bisericilor, perpetuarea nedreptăţilor împotriva greco-catolicilor, şamd.

Interesant că acum, mai toată lumea se întrece a-i aduce osanale, mai mult în virtutea funcţiei şi nu a meritelor personale. Este ridicolă reactivarea unor obiceiuri proletcultiste pe care le-am crezut dispărute, de a da felurite comunicate în urma morţii dumnealui. Partidul democrat îi deplânge trecerea în nefiinţă, ministerul de externe dă şi el un comunicat (mă gândesc oare de ce nu dă unul şi ministerul de interne, să deplângă moartea unui colaborator atât de fidel…), ba culmea grozăviei, Banca Naţională, despre care aveam impresia că este o instituţie serioasă, judecând după guvernatorul ei, se apucă şi dă şi ea un comunicat pe marginea morţii patriarhului.

După reacţiile de genul acesta, ai zice că a trecut la cele veşnice Mesia din Balcani, “cel mai – cel mai” de după cel mai iubit fiu al poporului. Şi preşedintele care pare a-şi fi pierdut ceva din calităţile lui native, a intrat în joc, decorându-l pe defunct iar guvernul, ca să nu se lase mai prejos a declarat pentru ziua înmormântării zi de doliu naţional.

Oricât de mult ar încerca unii şi alţii să rebrănduiască imaginea lui Teoctist, nu au nici o şansă în faţa judecţii istoriei. Şi istoria oferă chiar de pe acum un feedback corect. În primul rând, mass media internaţională redă un portret extrem de realist al celui care astăzi este redat ţărânei. Exagerările şi mistificările din media dâmboviţeană nu îi afectează pe jurnaliştii profesionişti, nici opinia publică internaţională.

Al doilea lucru important: de pe hotnews aflu că au început funeraliile patriarhului. Acest eveniment ultra mediatizat a atras doar cca 5000 de oameni la Bucureşti. Ştiind că forţele de ordine mobilizate pentru desfşurarea acestui eveniment se ridică la 1200 de persoane, înseamnă că nici 4000 de oameni nu s-au deranjat pentru a aduce un ultim omagiu lui Teoctist. Dacă am mai scădea numărul celor care participă din obligaţie, făcând parte din aparatul BOR, rezultatul devine de-a dretul surprinzător. Sincer, nu cred că au mai existat funeralii naţionale organizate pentru cineva în România, care să atragă aşa de puţină lume. Este clar că în ciuda mediatizării intense, funeraliile lui Teoctist nu au stârnit interesul, decât ca subiect de bârfă, privind succesiunea.

Nu pot să nu le compar cu funeraliile Seniorului Coposu. Pentru el nu s-a declarat doliu naţional. Nu s-au oprit emisiunile de divertisment şi nu s-a arborat drapelul în bernă. Da, dar în ziua înmormântrii Seniorului, Bucureştiul a fost paralizat. Sute de mii de oameni au găsit de cuviinţă să dea onorul celui plecat dintre noi, în acel trist noiembrie.

Teoctist şi Coposu au fost contemporani, s-au născut în aceleaşi vremuri, doar la un an diferenţă, dar au trăit total diferit vremurile. Sincer, mi-e tare dor de Coposu, dar de Teoctist, nu pot să spun altceva, decât în stilul ortodox caracteristic: “Să-i fie ţărâna uşoară!”