Dacă Băsescu a căzut mult în ochii mei în ultimii ani, în seara de 29 decembrie s-a prăbușit la cel mai jos nivel posibil. Nici măcar când era “tătucul” Iliescu la Cotroceni nu am simțit o așa mare jenă și rușine pentru președintele pe care îl avem. Acum când s-a văzut cu al doilea mandat în căruță, omul își dă arama pe față și ne arată cine este el cu adevărat, un egal al pițipoancelor și hahalerelor care-și fac veacul pe la libidinosul post OTV, în compania lui Dan Diaconescu, omul care a târât jurnalismul în cea mai mizerabilă cloacă posibilă. De un penibil desăvârșit prestația prezidențială, decăzută la spunerea de bancuri în direct și la discuții despre femei. Mă întreb ce părere au distinșii susținători evanghelici ai acestui Făt Frumos cu Capul Spart, dar și stimabilii intelectuali din tagma Sever Voinescu, TRU, Andrei Pleșu, HR Patapievici și alții care au dat gir moral unei persoane care nu are nimic sfânt și care sfidează prin atitudine poporul român care s-a lăsa prostit să-l voteze. Păzea! A început reformarea statului român!
-
Fujimori de OTV
You might also like
| Memoriul baptistilor romani catre Ceausescu, in decembrie 1989! Pastorul V.Al.Taloș scoate la lumină pe blogul domniei sale un document extrem de interesant, anume... | Bolshevicul batrân si-a cumparat o icoana! Liber-cugetătorul ex-președinte al României, nea Ilici Iliescu, și-a cumpărat cu patru milioane de lei... | O nouă teorie la modă: Apocalipsa în 2012 Calendarul mayaș, cel mai vechi oracol chinezesc și teoriile cercetătorilor NASA își dau mâna, în opinia... | Răul cel mai mic Jurnalista Elena Vijulie de la România Liberă publică un excelent articol, dovedind mult bun simț politic,... |



Mihai, dacă ai așa cuvinte grele, cum crezi că va discuta cu tine vreunul dintre “distinșii susținători evanghelici” sau dintre “stimabilii intelectuali din tagma…”?
Însuși duhul tău întărîtat devine… “egal al pițipoancelor și hahalerelor”.
Alin, cuvintele grele sunt justificate de actiunile presedintelui. Daca as vrea sa incurajez dialogul, as oferi cuvinte care sa atraga oamenii respectivi, dar ma tem ca nu pot face asta. Incerc doar sa-mi imaginez care ar fi cuvintele lui Ioan Botezatorul intr-o situatie ca asta. Nu ca as fi asemenea lui, dar macar incerc sa copii niste exemple pozitive, avand in vedere amortirea de care dau dovada evanghelicii in spatiul public. Daca duhul intaratat iese cu stridenta in evidenta prin asta, ma tem ca nu am solutii mai bune. Si, chiar daca nu iese vreun dialog de aici, imi fac datoria sa strig in pustie.
In ce priveste exemplul tau personal de cultivare a dialogului, nu crezi ca sari peste cal atunci cand il ataci pe Paul Negrut chiar si atunci cand in mod evident face un lucru bun? Parerea mea este ca omul trebuie sustinut in acest demers, sa nu ne trezim maine ca Uniunea face coada la OTV ca sa-i dea vreo decoratie lui Basescu, doar, doar sa mai primeasca vreun pumn de arginti.
Argumentele tale împotriva lui PN dovedesc clar că ai talent critic, păcat doar că ți-a scăpat fondul problemei.
Mă tem că și în cazul Băsescu-OTV multora le scapă fondul problemei.
Precizez ca nu am urmarit emisiunea de pe OTV. Am citit doar un rezumat rezonabil in care editorii de la Hotnews au avut ochii buni cu care sa extraga declaratiile importante si relevante pentru romani. Dar fiecare scoate in evidenta anumite aspecte, functie de teza pe care o sustine.
Explicatia prezentai la OTV a dat-o tot Basescu. Realitatea si Antena 3 fiind ostile, iar TVR fiind condusa de Sassu, sub bagheta careia a abdicat de la rolul de televiziune publica in campanie dar si inainte, i-a raman B1, ProTV si … OTV. Pe la ProTV nu stiu sa fi dat, poate pentru ca acest post nu are emisiuni de profil? Chiar ma gandeam ca ar fi o mutare inteligenta pentru ei sa vina cu un o emisiune politica altfel decat ce ofera piata acuma, dupa ce multora li s-a facut lehamite de Antena si Realitate. Desi personal imi displace asocierea Basescu-OTV dupa cum imi displace asocierea evanghelici-OTV (prin predicile duminicale sponsorizate pe acest post, emisiunea Pastorul cel bun), pentru omul politic Basescu a ramas o optiune viabila, avand in vedere ca la OTV se uita, culmea, romani, carora le este presedinte (oricat de tablidizati ar fi – dar sa nu dam prea tare in acesti spectatori, sunt destui licentiati care isi incep ziua cu Cancan si Libertatea).
Deplang si eu modul in care abordezi subiectul. Postare nu invita deloc la dialog si ignora un fapt esential. Cei care vad altfel lucrurile sunt si ei oameni care gandesc.
Cu drag, fara ranchiuni politice, si cu urari de pace si sanatate pentru fam. Ciuca si proiectele mari ale ei.
Hotnews este o sursa buna de stiri, pe care o urmaresc cu consecventa, dar este clar una pro-Basescu. S-a vazut asta in campania electorala… le-am si transmis un mesaj, spunandu-le ca nu e corect ca “stiristi” care se pretind independenti sa fie asa de partinitori. Poate ca nu-s nici ei chiar independenti, nu stiu asta.
Explicatii poate sa dea Basescu pentru orice, asta nu e o problema pentru el. Iti poti imagina pe presedintele unei tari occidentale la un post de genul OTV, folosindu-se de pretextele lui Basescu? Tu ai alege o companie deochiata doar fiindca nu ai avea usa deschisa in alta parte? Inteleg ca sunteti ingaduitori cu Basescu, dar nu uita ca el nu se reprezinta pe sine, el reprezinta Romania, asta este principala lui indatorire de presedinte. Stii ca recent, dupa calificarea Serbiei la CM, presedintele sarb a fost pus sub acuzare pentru ca a baut un pahar de sampanie dupa meciul final, pe stadion? Retine, a baut un pahar si nu a baut din sticla. Nu apare in poze pe post de chelner care desface sticle!
Inteleg ca nu multi imi impartasesc opinia cum ca Basescu este un tip gaunos dpdv moral si e ok cu asta, dar am pretentia, fiindca e platit si din impozitele mele, sa-si vada cum trebuie de jobul lui de presedinte si sa ma respecte in calitate de contribuabil prin a se abtine de la comportamentul total nepotrivit cu functia sa. Sa nu uitam ca Bill Clinton era cat pe ce sa-si piarda mandatul pentru o pata de pe rochia unei stagiare… ce crezi ca s-ar fi intamplat daca ar fi fost inregistrat numind pe vreo colega de-a lui Oprah drept “tiganca imputita”?
Vasile, cei 87% romani care l-au ales pe Iliescu in 20 mai 1990 au fost cu totii oameni care gandeau. Nu contest asta. Contest doar justetea gandirii lor politice. Ma intreb cat de jos trebuie sa ajungem ca sa ne ajustam gandirea la realitate?
Multumesc mult de urari… pentru 2010 chiar nu avem proiecte mari… dar cine stie
Iti doresc si tie un an bun si zile senine impreuna cu cei dragi tie!
Mihai, optiunea politica a credinciosilor este o tema care duce la capete sparte
Eu unul oscilez periodic intre starea idealista (sa-l alegem pe cel mai moral candidat) si starea pragmatica (sa-l alegel pe cel care poate relansa economia, ca doar nu-mi aleg pastorul…).
Capul meu e plin de copci deja…