Azi am fost să pescuiesc în Dunăre, chiar la ieșirea din Brăila. După câțiva ani în care am cochetat cu pescuitul în felurite bălți, mi-am zis că adevăratul pescar este cel care prinde peștele din Dunăre. Încurajat de oarece răcire a vremii, datorată ploii torențiale de ieri, cu multă, multă grindină, azi, la 6 a.m., eram deja cu bețele pe gârlă.
A fost un timp interesant… a debutat cu o ploaie care m-a udat ciuciulete, asta fiindcă nu aveam nimic de protecție. Dacă tot se anunță cea mai mare secetă în România din ’46 încoace, eu eram convins că este imposibil să plouă torențial două zile la rând. Uite că a fost posibil! Dar har Domnului că n-a fost și grindină!
Apoi pește n-am prins, cu excepția unei moculițe tare frumoase, care ar fi câștigat sigur un concurs de ‘Miss Moaca’ dacă ar fi supraviețuit zilei de azi. N-a fost să fie – am dus peștele mamei mele, cadou pentru ziua ei de naștere (tot azi), împreună cu florile de rigoare. Vânat nu pot să duc fiindcă nu sunt vânător ca Esau, un ied din turmă n-am de unde să-i dau fiindcă am alte preocupări decât Iacov și nici nu mă cheamă Becali… Ei, da, pește – când prind – îmi place să duc și mamei mele, sperând la binecuvântare! Cuvântul cheie aici, observați vă rog, este când! Să nu ziceți că vă furnizez povești pescărești.
În fine, cred că sunt câteva motive pentru care n-am prins mai mult pește.
În primul rând nu am decât oarece experiență la pescuit în bălți. La Dunăre e cu totul altceva. Altă mâncare de pește. Așa că deocamdată bâjbâi cu speranța că într-o zi voi fi expert.
Apoi apa este foarte scăzută și tot scade. Se pare că peștele are metoda lui de a protesta la încălzirea globală, la diminuarea stratului de ozon și la scăderea dramatică a fluviului, se retrage la adânc și face greva foamei. Doar moculița mea a jinduit la o biată râmă…
Nu mai spun că nici pește nu mai e cine știe cât în partea noastră de Dunăre. Atât au pescuit la ‘electric’ braconierii că greu, greu mai pică ceva. Mă uitam prin zonă la ceva confrați de suferință, păreau mai experimentați ca mine în ale pescuitului, aveau unelte mai șmechere, dar până am plecat eu acasă ei nu prinseseră, nu o moculiță, nici un guvid măcar…
În fine, mare parte din partida mea de pescuit a fost compromisă de o unitate a noii armate de profesioniști a patriei, ce s-a jucat taman în zona mea liberă de stres, de-a exercițiile navale, cu poc-poc, cu bum-bum, cu debarcări, cu tot felul de șalupe de intervenție împotriva ‘dușmanului’… și cred că bruma de pești care mai era la subsol s-a dus la plimbare în zone mai puțin poluate sonor.
Ei, dar era să uit tocmai ce a fost mai interesant. Pe când căutam și eu un loc în care să fie și pește, am dat de un șarpe mort, de dimensiuni destul de mari pentru o dihanie de apă. Avea capul strivit și o grămadă de gândaci, viermi și muște își făceau veacul prin tărtăguța lui. Nu știu cum și-a găsit sfârșitul bietul șarpe, mă îndoiesc că o femeie i-ar fi strivit tigva… dar perspectiva viermilor ce se ospătau din capul târâtorului decedat m-a făcut să mă simt bine, determinându-mă să mă gândesc că și capul celuilalt șarpe, tatăl minciunii, este deja destinat viermilor, prin sămânța femeii! Aleluia! A fost un moment de adevărată revelație, acolo pe malul gârlei, printre picături de ploaie, poc-poc și bum-bum… așa că nu am fost de loc frustrat că m-am întors acasă cu juvelnicul gol. Păi da, a fost prima oară în viața mea când mi-a plăcut să contemplu lucrarea unor viermi. Viermi care, în chip profetic pentru mine, se hrăneau din capul șarpelui.
Marcu 9:44 unde viermele lor nu moare, și focul nu se stinge…. Viermii pe care i-ai vazut tu Mihai, vor deveni si ei tzarina! Dar toti serpii, si marele sarpe din Eden si toti viermii vor incepe intr-o buna zi sa fie mincati fara sfirsit!TDP
Așa este Ted. Viermele lor nu moare, dar atunci când doar citești, nu realizezi la fel de bine ca atunci când te afli în fața unei ‘icoane’ reale… Dacă toți care citesc desre iad ar putea să și vadă cu ochii minții grozăvia lui, cred că mult mai mulți s-ar pocăi de păcatele lor.
Daca existenta iadului si raiului ar putea fi dovedita, tot nu m-as pocai. Renuntarea, compromisurile, pentru mine astea sunt pacate. Mai degraba le-as numi greseli, nu pacate.
Daca sarpele ar simboliza pe Satan, atunci acesta nu va pieri niciodata. Doar atunci cand omul va inceta sa existe. Prefer sa fiu realist, chiar daca aceasta realitate este dura uneori.
Mie mi-e scarba de oamenii care s-au pocait in urma unor accidente, suferinte sau eu mai stiu ce. Am citit cateva carti de-ale penticostalilor, mi se par pur si simplu “violuri” ale gandirii umane. Dar.. imi pastrez parerile pentru mine…
Sunt curios ce te-ar determina pe tine să te “pocăiești”? Deci, dacă nici existența raiului și a iadului, așa cum sunt prezentate de Biblie, ca destinație finală, nu repreznită o motivație solidă, ce anume te-ar motiva? Cu ce îl pui tu la încercare pe Dumnezeu? Cunosc oameni care s-au pus de-a curmezișul lui Dumnezeu, negându-l sau luptând împotriva lui. Dar au avut un moment în care L-au pus la încercare. Și, mai devreme sau mai târziu, Dumnezeu le-a răspuns.
Trebuie să recunoști că atitudinea pe care o prezinți în acest coment nu este productivă. O fi ea teribilistă, dar în momentul în care afirmi că nici dacă ai avea evidențe de nezdruncinat în ce privește existența unui loc de pedeapsă veșnică nu te-ar determina să faci ceea ce Dumnezeu vrea să faci… seamănă a iresponsabilitate și nicidecum a rațiune.
Ți-e scârbă de oamenii care s-au pocăit în urma unor accidente… faci pe viteazul… dar dacă ai experimenta mânia lui Dumnezeu în această viață, sunt sigur că te-ai face mic… mic… și nu ai mai vorbi așa de unii care au trecut prin momente grele.
Deși nu crezi, Dumnezeu te iubește și cea mai mare dovadă este că te îngăduie încă, în ciuda modului în care te raportezi la El. El are har. Întrebarea e: până când?
Dialogul religios il vad ca pe un dialog intercultural sau mai exact ca un dialog multicultural. Nu sustin ca ideile mele sunt mai bune, insa raiul si iadul nu reprezinta o motivatie solida pentru mine. O religie ce se instaureaza prin frica asupra unei persoane aia nu mai e religie. E orice altceva, mijloc de manipulare, orice, dar numai religie nu as numi-o. Asadar, orice doctrina, sistem filosofic, religios, ce este promovat/a prin forta, frica etc, nu este buna!
Ma intreb unde ar fi ajuns crestinismul daca nu ar fi existat satana, iadul, zmoala din iad, focurile vesnice, etc… Mesajul meu anterior a fost putin exagerat, dar am avut inainte o discutie cu niste “crestini”.. Daca Dumnezeu prefera sa fie aparat de astfel de oameni care in primul rand nu au cei sapte ani de-acasa si folosesc asemenea cuvinte, atunci… pacat. Imi cer scuze, ma indepartez si de la topic… Cateodata mai exagerez, insa sunt alergic la prostie. E vorba in general, nu m-am referit la acest blog. Aici chiar imi place, pot sa discut liber, pe alt site crestin am primit “bane” (accesul la site mi-a fost interzis). Se pare ca i-a deranjat prezenta mea acolo.
Nu inteleg care este logica in argumentatia ta…. de fapt care argumentatie??? Arunci niste afirmatii fara nici un temei… ba chiar lasi impresia ca ai fi mai tare decat stiinta sec 21. Nu cumva te crezi Dumnezeu? Ma faci sa cred ca ai fost pana la capatul universului si ai cunostinta de tot ce exista in lumea aceasta. Asta imi da dovada de o foarte mare ignoranta. Pai daca pana si cercetatorii atei ajung sa se minuneze de acest sistem care functioneaza mai ceva ca ceasurile elvetiene, atunci e clar ca tu te inscri pe linia versului lui Arghezi: “Tare sunt singur, Doamne, si piezis” adica un fel de gigi contra.
In spatele a tot ce am auzit iesind din gura ta nu vad decat o supapa de refulare a unor sentimente ignorate in trecut care au evoluat deja in complexe de inferioritate.
Ideea este sa faci bine indiferent daca exista rai sau iad. In mod logic si rational ar trebui sa existe, dar fie ca credem sau nu in iad sau rai, nu putem construi o societate decat pe valori crestine, facand bine si raspunzand cu binele. Deci, chiar si pentru atei, binele este un…rau necesar :-p
MARIUS,UITE ,Isus e o prezenta minunata.
Eu nu am venit la El ca mi-a fost frica de iad.
Nu.
Mi-a fost drag Dumnezeu.
Si acum ,cind scriu,e aici,e viu.
HRISTOS,NUMAI el…