Tschetterle este numele unei familii de germani protestanți, exilați în Austria pe motive religioase. E posibil ca inițial numele lor să fi fost Zetterle dar, undeva în Evul Mediu a fost transpus în prima formă. În secolul XVI familia aceasta a aderat la mișcarea hutterită, una din ramurile radicale ale anabaptiștilor, caracterizată prin posesia în comun a bunurilor, botezul adulților, refuzul de a depune jurământ și refuzul de a participa în armată sau de a plăti impozite pentru război.

Inițial hutteriții au cunoscut o dezvoltare amplă, apoi au început persecuțiile crunte din partea bisericii catolice. Au migrat rând pe rând din Tirol, în Mahren, Austria, apoi la Sabatisch (Sobotiște) în Slovacia Răsăriteană.

Un grup de hutteriți s-a stabilit în Transilvania, la Vințu de Jos și în împrejurimi, unde în sec.XVII-XVIII au cunoscut o prosperitate deosebită, apoi și asupra lor s-a declanșat teroarea. Toate celelalte comunități hutterite din imperiul austro-ungar fuseseră deja nimicite. Unii au fost martirizați, alții au fost bătuți, închiși și forțați să se lepede de credință. În 1767 mai rămăseseră doar 15 persoane în libertate, la Vințu, care încă rezistau presiunilor fantastice ale bisericii catolice. Liderul grupului de hutteriți a convins un grup de 63 de refugiați luterani din Carinthia să adere la credința lor și, împreună, au decis să fugă în Valahia, pentru a scăpa de nimicire. Unul dintre cei 15 hutteriți era și tânărul Lorenz Tschetterle.

Înfruntând pericole de nedescris, hutteriții au traversat ilegal frontiera, străbătând pe jos Carpații, cu femeile și copiii și s-au stabilit la Ciorogârla, lângă București. Au rezistat în Valahia doar trei ani, până ce țara a devenit neguvernabilă, fiind teatrul războiului dintre ruși și turci. Atunci au luat decizia să ceară comandantului armatei țariste, cneazul Rumianțov, dreptul de a emigra în Rusia, cu garantarea respectării credinței lor, cu toate preceptele adiacente. Drept urmare Rumianțov i-a invitat să se stabilească pe moșia lui din Ucraina.

Timp de 100 de ani au prosperat în Ucraina, crescând numeric la peste 1200 de persoane, până când țarul a refuzat să-i mai scutească de serviciul militar. De aceea, în 1873 au trimis doi delegați în Canada și SUA, să negocieze emigrarea lor acolo. Erau Paul și Lorenz Tschetterle, unchi și nepot, Lorenz fiind slujitor al Cuvântului din comunitatea hutterită. Ca urmare a vizitei lor, până în 1879 toți cei 1265 de hutteriți, împreună cu câteva zeci de mii de menoniți, au emigrat în America, stabilindu-se în Dakota de Sud. Dintre aceștia, doar o treime au perpetuat stilul lor comunitar de viață, în colonii, restul au dezvoltat ferme independente.

Urmașii celor care au păstrat stilul tradițional sunt astăzi în numr de 45000 în SUA și în Canada, trăind după aceleași principii ca și strămoșii lor de la Vințu de Jos. Ceilalți au fost asimilați de menoniți inițial, apoi s-au răspândit în toată Ameica și mulți nu mai știu nimic despre originile lor hutterite, dar numele le trădează ascendența. Unul dintre aceste nume este și Tschetter, purtat de numeroșii descendenți ai lui Lorenz Tschetterle din Vințu de Jos. La emigrarea în SUA, numele a fost scurtat, eliminându-se particula finală.

În urmă cu o săptămână am fost binecuvântat să am la masă două femei din Dakota de Sud, venite pentru un proiect umanitar în România. Este vorba de Susie și de Kathy Tschetter, soția, respectiv fiica lui Lorenz Tschetter, unul din descendenții hutteritului cu același nume din Vințu de Jos. Acest Lorenz Tschetter lucrează aceeași fermă pe care a înființat-o în urmă cu peste 130 de ani străbunicul lui, care a fost unul dintre hutteriții ce au devenit fermieri independenți, odată cu emigrarea în America. Multă vreme familia lor a făcut parte din biserica menonită, dar ultimele două generații au găsit de cuviință să se mute într-o biserică wesleyană.

A fost extraordinar să pot discuta despre hutteriți și despre bogata lor istorie cu aceste două femei. Și a fost o ocazie unică să văd o împlinire a promisiunii lui Dumnezeu, care se îndură până la al miilea neam de cei care-L iubesc. Am toată certitudinea că unul din cele mai comune nume întâlnite la litera T în Cartea Vieții, este numele Tschetter(le).

În același timp nu pot să nu constat, cu amărăciune, faptul că Dumnezeu a trimis în țara noastră oameni binecuvântați, care ar fi transmis din binecuvântarea lor și asupra acestor locuri. Au fost refugiații husiți, apoi acești hutteriți, apoi evreii și probabil că au fost și alții. Din păcate nu-i mai avem pe niciunii printre noi și acum putem doar privi de la distanță modul în care Dumnezeu i-a binecuvântat și continuă să-i binecuvinteze. Iar pe noi, când ne înneacă șuvoaiele, când ne arde focul acesta ucigător de afară, când își bat joc conductorii noștri de noi… și mai avem tupeul să întrebăm de ce?