La ce slujesc doctoratele în teologie?

Una din glumele favorite ale fondatorului uneia din şcolile teologice româneşti, pe vremea când nu anticipa că el însuşi va pune umărul la fabricarea pe bandă a teologilor, intrând cu acte în regulă în numărul lor, se referea la o dezbatere teologică aprinsă pe marginea întrebării: câţi draci încap într-o gămălie de ac?…

Am asistat zilele acestea la un asalt ideatic puţin cam ieşit din comun, desfăşurat pe blogul Pătrăţosului, ca reverberaţie la Şcoala de Vară Perichoresis, organizată la Oradea mai deunăzi. Practic ostilităţile au fost provocate de un comentariu destul de acid al dr.Sorin Bulboacă, care a fost făcut şvaiţer de impetuoşii studenţi, destul de colţuroşi, ba chiar colţoşi, dacă ar fi să ne luăm după modul lor de reacţie, urmat la distanţă de o reacţie punctuală, ceva mai echilibrată, a posesorului acelui colţ de spaţiu virtual, purtând un titlu de generic: Problematica dr.Bulboacă.

Au fost spuse multe lucruri, unele din acestea corecte, dar dezamăgitoare prin felul de prezentare. De pe margine ai senzaţia că asişti la un meci Steaua – Dinamo, în care conducătorii stau în loje somptuoase, sorbind coniac franţuzesc şi etalând costume Armani, iar ultraşii se bat între ei ca chiorii (cacofonie voită) şi, pentru diversitate, mai intervin jandarmii, împărţind cu generozitate bastoane în stânga şi în dreapta, care din păcate ating mai mult pe cei nevinovaţi. După ce ultraşii îşi consumă energia şi meciul se termină, tot conducătorii apar în lumina rampei, la diferite talk-showuri, furnizând comentarii sforăitoare cu privire la arbitri, la ghinion, la configuraţia astrelor, şamd.

Realitatea care stă în spatele meciului Steaua – Dinamo, dincolo de luptele ultraşilor, cotonogeala din teren a fotbaliştilor, rezultatul de pe tabela de marcaj la final, declaraţiile aberante de la emisiunile TV şi comentariile pornografice postate la articolele de pe siturile de specialitate, este că mediul fotbalistic este corupt, bolnav şi cu o funcţionalitate anormală, nemaiavând nimic din spiritul unei competiţii sportive, din olimpismul aheilor de odinioară.

La fel, realitatea din spatele “Problematicii dr.Bulboacă” este că mediul eclesial se află departe de ceea ce se presupune a fi Trupul lui Hristos şi lucrurile pe care le discutăm la suprafaţă, armatele de ultraşi pe care le mobilizăm pentru captarea atenţiei şi tot acest consum de energie, reprezintă doar manifestări de faţadă ale unor tensiuni interne, resimţite de toată lumea dar tratate cu o indiferenţă vinovată.

Citind şi răscitind toate astea, se naşte o întrebare firească: la ce slujesc doctoratele în teologie? Mai în glumă, mai în serios, găsim ceva variante de răspuns în succesiunea năucitoare a ostilităţilor de pe blogul citat mai sus:

1. sunt o modalitate de a-ţi deschide uşile
2. servesc ca aditiv cu efect garantat întru creşterea orgoliului
3. te ajută să fii băgat în seamă, dacă ai frustrări legate de acest domeniu
4. te includ în cercul exclusivist al celor care se numără mai nou pe degetele de la mâini şi de la picioare
5. te ajută să priveşti de sus în jos la ingineri!…

Probabil că mai sunt şi altele, dar nu le-am observat în focul dezbaterilor.

Trist este că, se pare, doctoratele în teologie nu ajută prea mult la formarea caracterelor. Şi nu mă refer aici la caracterul celor care au obţinut aceste titluri, nu am nici o îndoială în ce priveşte persoana dumnealor, ci mă refer la faptul că ele însele nu transmit nimic în jur, rămân doar o bucată de hârtie care condamnă pe posesorii lor la intrarea într-o lojă exclusivistă, în timp ce masele de manevră ale suporterilor stau extaziate la contemplarea bastoanelor de cauciuc ale jandarmilor.

În această lojă exclusivstă, poţi avea parte de sesiuni ştiinţifice elaborate, la care un Beni Fărăgău nu se mai cade a fi invitat fiindcă nu ştie greaca Noului Testament şi nu împlineşte exigenţele necesare unei asemenea manifestări, dar pentru imagine sunt invitaţi diverşi artişti plastici, precum şi poeţi buni cunoscători ai unui alt fel de limbaj, cel erotic, etc. Din păcate, nici publicul orădean nu a dat năvală să asculte galonatele expuneri şi, în ciuda entuziasmului celor câţiva participanţi, se mai iscă o întrebare, de sorginte latină de data asta: Cui Prodest?

Departe de turnul lor de fildeş, bisericile noastre se confruntă cu o nevoie acută de lideri, nu în sens peiorativ, ci în sensul Scriptural, adică de oameni care să inspire în alţii dorinţa de a-i urma, demonstrând caracter, direcţie, viziune şi pasiune pentru Mântuitorul. Există semne destul de încurajatoare că în ţară, destul de mulţi au înţeles falimentul sistemului academic tradiţional şi se caută modalităţi alternative la sistemul educaţional formal. Sperăm că vom vedea curând şi rezultate viabile.

În rest, singura consecinţă cu adevărat majoră a existenţei a două şcoli teologice concurente în lumea baptistă românească, se pare că este polarizarea din ce în ce mai evidentă pe falii mai periculoase decât celei de la San Leandro, care ameninţă, după cum spun zvonerii, cu o scindare, mai devreme sau mai târziu. Rămâne de văzut dacă orgoliul doctorilor în teologie va conduce la rezultate mai bune decât cel provocat de atitudinea Patriarhului din Constantinopole, care a refuzat ajutorul occidental împotriva cotropitorilor otomani, cu celebra aserţiune: “Decât să se salveze Constantinopole şi să piară ortodoxia, mai bine să piară Constantinopole şi să se salveze ortodoxia.”

Dacă cei care se numără pe degetele de la mâini şi picioare, crema intelighenţiei baptiste româneşti, nu sunt în stare să creeze o mişcare unitară de progres autentic în spaţiul cultic românesc, înseamnă că nu au ajuns unde trebuie, indiferent de sclipiciul diplomelor lor sau de activismul manifestat şi, ca atare, trebuie să-i sancţionăm cu indiferenţa pe care probabil o merită, până la proba contrarie.

P.S. Nu ştiu ce mă face să cred că o eventuală invitare la Şcoala de Vară Perichoresis a unui “ignorant” în greaca biblică cum e Beni Fărăgău ar fi fost taxată de publicul orădean cu o prezenţă masivă, ceea ce ar fi pus în dificultate funcţia de autocontrol a unor orgolii. Este doar o presupoziţie şi îmi cer iertare dacă nu este aşa.