
În timp ce mister Michael Shermer face reclamă pe târâm românesc ideilor evoluționiste, umaniste și ateiste, în patria lui se face că distribuitorii de filme au refuzat în bloc să ruleze un film britanic despre viața lui Charles Darwin! Știrea preluată de HotNews de la The Telegraph menționează că filmul Creation, cu Paul Bettany în rolul principal, film care descrie “lupta lui Darwin între credință și rațiune”, în timp ce scrie Originea speciilor, îl prezintă pe Darwin drept un om care și-a pierdut credința în Dumnezeu după moartea fiicei sale, Annie, la vârsta de 10 ani.
De altfel, interpretul lui Darwin din acest film, actorul Paul Bettany, a declarat într-un interviu dat publicației britanice The Guardian cum că, “Darwin este eroul meu și cred că în absența lui Isus este un erou de folos…”
Filmul a fost selecționat pentru a deschide Festivalul de film de la Toronto iar premiera sa britanică are loc duminică. A fost vândut în aproape toate colțurile lunii, din Australia până în Scandinavia. Totuși, distribuitorii americani au respins ferm acest film, considerând că ar fi stârnit foate multe contoverse ântr-o țară în care, potrivit unui sondaj Gallup din februarie, doar 39% din locuitori cred în teoria evoluționismului.
Pe de altă parte, Movieguide.org, un influent site care analizează filmele dintr-o perspectivă creștină, îl descrie pe Darwin drept părintele eugeniei (teorie care preconizează ameliorarea populațiilor umane prin măsuri genetice), caracterizându-l drept “rasist, bigot și naturalistul anilor 1800, a cărui moștenire este o crimă în masă”.
“Teoria sa, doar pe jumătate argumentată” l-a influențat direct pe Adolf Hitler și a condus la “atrocități, crime împotriva umanității, clonare și inginerie genetică”, scrie site-ul citat.
Filmul a generat dezbateri foarte aprinse pe site-urile creștine din SUA, comentariile cele mai frecvente respingând evoluționismul drept “o teorie prostuță cu deficiențe grave din punct de vedere al dovezilor, în ciuda unui secol de încercări”.
Uite că se poate! Nu cred că distribuitorii de film sunt ușă de biserică, dar atunci când opinia publică respinge gogoșile evoluționiste, băieții iau decizii corecte.
Mulți dintre comentatorii europeni sunt stupefiați de poziția americanilor în această privință… Treaba asta îmi aduce aminte de profesorul meu din facultate, dl.Crudu, cu care studiam “Organe de Mașini”, om cu greutate în mediul universitar tehnic, care spunea cu năduf că nu înțelege cum americanii care pun atâta preț pe credință, fac șuruburile mai bune ca noi…
ligia from Oregon, United States
on
Stefan from Constanta, Romania on
on
Nu ar fi trebuit sa blocheze filmul , desi teoria lui Darwin e falsa , nu vad ce rau ar fi facut un film despre viata lui. Daca creationistii isi pot prezenta filmele lor in public si evolutionistii ar trebuii sa poata face la fel. Oricum majoritatea americanilor ( si a romanilor) nu cred in teoria lui Darwin, dar chiar daca nu cred ,puteau sa afle multe lucruri despre viata lui din acest film. Distribuitorii de filme nu au inteles ca a difuza un film nu inseamna sa fii de acord cu mesajul lui. Aceasta initiativa regretabila se va restrange negativ asupra creationistilor si in general asupra crestinilor care iar o sa fie acuzati de fundamentalism si bigotism de atei. Practic prin blocarea filmului li s-a dat munitie ateilor sa ii atace iar pe crestini.
Daca ar fi fost un film documentar, impartial, despre viata lui Darwin, nu ar fi fost nicio problema. Filmul insa este o incercare de promovare agresiva a teoriei evolutioniste, plecand de la mijloace de exprimare artistice. Cumva este mult mai parsiv decat o conferinta “stiintifica” fiindca are putere mare de persuasiune. Dupa cum vezi, actorul principal il declara deja pe Darwin ca fiind bun de erou personal, in locul lui Isus.
Distribuitorii de film aleg in functie de succesul comercial, si ei au intuit un fiasco, din caza opozitiei majoritatii opiniei publice, asa ca nu i-a interesat sa intre in bucluc. Oricum, afirmatia ta are si niste limite… de exemplu, daca vine un film care promoveaza negarea Holocaustului, ar trebui ca distribuitorii sa-l accepte, chiar daca nu sunt de acord cu mesajul lui? Din punctul meu de vedere negarea Creatiei si a Creatorului a condus la aparitia Holocaustului, deci cu atat mai mult nu as lasa un asemenea film sa treaca. Nu e vorba de cenzura, e vorba de a proteja pe cei slabi.
In alta ordine de idei, crestinii au. la randul lor obstacole foarte mari, in America, de la orice aduce cu religia, in spatiul public. Ghici de unde au venit ingradirile astea? Nu mai pot nici sa spuna o rugaciune la scoala, nici sa aiba “clasicele” 10 porunci afisate in scoala, nici multe alte lucruri. Ateii au ingradit extrem de mult libertatea de exprimare a crestinilor americani, dar ei tipa cand propaganda lor este oprita de la difuzare. Cum vine asta?
Asta e doar un alt exemplu de comunism in SUA, dreptul la libera exprimare nu exista desi multi se incapataneaza sa creada in el.