După cum am mai specificat deja, Mitropolitul Nicolae Corneanu este victima unui linșaj mediatic și al unui atac fără precedent pentru BOR venit din partea a diferite cadre de nădejde din interiorul instituției. Pretextul a fost oferit de participarea lui la o împărtășanie catolică, știindu-se foarte bine că de la Marea Schismă încoace, cele două biserici nu se înțeleg asupra substanței aluatului liturgic.
Mă întreb totuși dacă lucrul acesta îl face eretic pe venerabilul Mitropolit, sau dacă îl face mai eretic decât este Patriarhul însuși. Fiindcă după biografia postată pe situl Patriarhiei, aflăm detalii interesante despre Daniel, citez:
“Își continuă studiile în străinătate: doi ani la Facultatea de Teologie Protestantă a Universității de Științe Umane din Strasbourg (Franța) și doi ani la Universitatea „Albert Ludwig” din Freiburg im Breisgau, Facultatea de Teologie Catolică (Germania). (…)
· 1980-1988 – Lector la Institutul Ecumenic din Bossey, Geneva (Elveția) și profesor asociat la Geneva și Fribourg în Elveția”
Așadar, ce este mai dăunător, să te împărtășeși cu catolicii, la inaugurarea unei biserici (împărtășire care cel mult poate a fi considerată lipsită de valabilitate, lovită de nulitate… ) sau să te duci să studiezi, să te lași învățat de eretici rătăciți cum îi numesc manualele de sectologie ortdoxe pe protestanți și pe neoprotestanți ca apoi să aprofundezi teologie la alți rătăciți, eretici, cu care n-ai voie nici măcar să te împărtășești, anume la catolici?
Faptul că actualul patriarh s-a format dpdv academic la institutii protestante si catolice, ba chiar si-a dat doctoratul la protestanți, doctorat care a fost ‘convertit’ ulterior la ortodoxie, folosindu-se totusi aceeasi teza 
adaptată cu binecuvântarea lui Stăniloaie, arată că totuși ‘dracu’ protestant, respectiv cel catolic, nu este așa de negru, precum încearcă din răsputeri pravoslavnicii să-l prezinte.
Și cum se explică că atâta amar de vreme Daniel Ciobotea a predat la un institut ecumenic, unde mai mult ca sigur că majoritari erau protestanții și catolicii?
Nu cumva interesul poartă fesul, pardon… mitrele prin BOR?
Jenant! Ba chiar penibil!
P.S. Conform wikipedia, mai aflăm ceva interesant: “La 1 martie 1990, PC Protosinghel Dr. Daniel Ciobotea este ales, la propunerea IPS Mitropolit Nicolae Corneanu, în rangul de episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, cu titlul “Lugojanul”, fiind hirotonit întru arhiereu în Catedrala Ortodoxă din Timișoara la 4 martie 1990″… Mai e nevoie de vreun comentariu?
Ei… stai… ca inca nu s-a pronuntat Sfantul Sinod… Si poate ca Patriarhul n-o fi atat de rau incat sa muste mana care l-a promovat…
Vezi? Asta e adevaratul optimism…
N-ar fi rău dacă i-am lăsa pe ei cu ale lor. Iar dacă tot intrăm pe acest teren, să fie o intrare documentată și argumentată. Acest amestec de argumente sentimentale și biografice nu lămuresc, ci doar etichetează (în cel mai bun caz).
Ar trebui pornit de la delimitarea diferențelor teologice. Ar trebui văzut de ce catolicii și ortodocșii participă împreună la o liturghie, dar nu se și împărtășesc. N-ar trebui deloc trecut cu vederea că IPS Corneanul e Mitropolit, deci nu persoană particulară.
Lucrurile sunt mai alambicate, iar o expediere lapidară nu face decât să propună amatorismul ca metodă de lucru.
E într-adevăr trist că se întâmplă așa ceva, dar nu pentru că mitropolitul Bantalului și Patriarhul ar putea intra în conflict, ci în primul rând și mai ales pentru că există o sfâșiere în creștinătate care dureză de 1000 de ani, că o alta a intervenit în urmă cu 500 de ani. Apoi, pentru că ’dracul’ protestant și cel catolic sunt cel puțin la fel de intransigenți cu gesturile pe care ai lor le fac în sensul apropierii de celălaltul religios.
Abia pe la urmă cred că ar trebui lăsate argumentele traseului academic sau ierarhic.
@teofil s –
Teofil,
Eu zic că te pripești.
În primul rând nu cred că trebuie să-i lăsăm cu ale lor, atâta vreme cât îi plătim din impozitele noastre. Mă consider îndreptățit să-mi dau cu părerea atâta vreme cât îi finanțez, volens-nolens.
În al doilea rând, tocmai de aceea există blogul, ca și noi ‘amatorii’ să ne exprimăm opiniile. Pentru ‘profesioniști’ există alte trambuline de lansare a ideilor.
Apoi, din câte îmi aduc eu aminte, Isus a făcut exces de argumente ‘sentimentale și biografice’ în mesajele Sale. Pretenția de a intra în subiect doar după o documentare atentă asupra schismei deja milenare nu ține. Isus a fost foarte radical din acest punct de vedere. Seria Lui cu: “s-a spus din vechime… dar Eu vă zic…” nu e bazată pe o documentare minuțioasă ci pe re-aranjarea valorilor. Nu folosește nimănui să despicăm firul în patru cu privire la schismă și la consecințele ei – treaba noastră este să punem pe tapet valorile creștine autentice, chiar dacă pare un demers “sentimental”.
În fine, pe mine nu mă interesează funcția unuia și a celuilalt, ci mă intereseaza ‘omul’ Nicolae Corneanu, respectiv Daniel Ciobotea. Fiindcă nu omul a fost făcut pentru funcții ci funțiile pentru om, ca să mă explic mai bine. Deci eu nu cred că Nicolae Corneanu trebuie judecat altfel decât altcineva, prin prisma faptului că este mitropolit. Tu ce crezi?
Da, ai argumentele tale. Din acest punct de vedere se justifică orice ai spune. Atâta doar că schema asta poate justifica orice spune oricine. Și e moda să spunem toți de toate, dar nu e neaparat o virtute asta.
Cât privește argumentarea, rămân la părerea că ar trebui văzut mai amplu chestiunea. Ori ar trebui delimitată mai clar direcția argumentării. Titlul pe care îl dai postării trimite într-o direcție dogmatică mai degrabă. Eu unul cu astfel de așteptări te-am citit.
Oricât de mult te-ar interesa persoana, nu poți face abstracție exact în acest punct de funcție. Fiindcă de aici vine tocmai conflictul, din rolul pe care îl are Corneanu în ierarhia bisericească. Dacă un reprezentant de frunte al unui cult evanghelic ar fi făcut ceva similar, era un scandal frumos în jurul lui tocmai pentru că nu se reprezintă doar pe sine.
Argumentele cu Isus nu prind deloc la mine. Fiindcă Isus a fost mai înțelept decât noi toți la un loc plus încă acea diferență calitativă care ține de Dumnezeu. Nu sunt de acord să justificăm acțiunile noastre prin aceea că și Isus a făcut… riscurile sunt prea mari și se poate ajunge la catastrofe. Știu că se practică și e cumplit să vezi cum Isus are două idei care se bat cap în cap.
Cred că există inspirație, cred că există călăuzire, dar refuz să accept argumente care încep cu ’și Isus’. Există și excepții, dar sunt puține și țin de fapte, de obicei (Isus a fost preocupat de săraci deci…), nu de justificări.
@teofil s –
Teofil,
Argumentația ta cum că refuzi acele argumente care încep cu “și Isus…” cu anumite excepții, mi se pare mult mai periculoasă. Eu unul cred că rațiunea Lui a fost de a face ucenici care să facă ceea ce a făcut / ce a zis El… așa că îmi asum riscul să ajung în unghiuri închise făcând ce a făcut sau ce a zis El, decât să navighez luminat de înțelepciunea umană, de dogmă, de rațiune sau de ce mai vrei tu și să finalizez cu oiștea-n gard, mulțumit însă că am avut o abordare coerentă.
Eu cred că ai dreptul să faci abstracție de orice, numai de valorile creștine nu. Dacă mitropolitul ar fi ucis pe cineva, nu era judecat după alte legi fiindcă este mitropolit. Eu nu sunt ortodox ca să-l judec pe el după canoanele ortodoxe – eu unul am pretenția să reflectez ceea ce se întâmplă, atât cât mă duce capul, printr-o prisma mai larga, a valorilor și eticii creștine, valori și etică pe care eu le consider fundamentale. Mi se pare o pierdere de vreme să discutăm de cauzele Schismei și de cine a avut dreptate, cât și de regulile care decurg de acolo.
Dacă Mitropolitul ar fi ucis pe cineva, eu aș reflecta evenimentul prin prisma a ceea ce zice Biblia, apoi aș admite că e corect să fie pedepsit de justiție. Dar pe mine mă interesează nu justița umană în primul rând ci mă interesează ce spune Isus cu privire la treaba asta.
Eu cred că ăsta este rostul nostru aici, să reflectăm lucrurile prin prisma lui Dumnezeu. Altfel ne agităm degeaba și facem umbră fără rost pământului.
Deci nefiind ortodocs și neavând niciun interes să mă bag în Schisma lor, pot cel mult să emit opinii pe baza contextului mai larg, al valorilor fundamentale creștine. Fiindcă cel puțin există câteva lucruri care creează un fundament comun, chiar dacă unii fac eforturi disperate să tragă preșul de sub ceilalți.
În mod practic, când Patriarhul vorbește despre tine, fâcând-o dpdv canonic, te etichetează imediat drept sectant și sunt convins că nu-ți însușești această etichetă fiindcă nu-i împărtășești dogmele. În momentele acelea îți dorești să fii luat în considerare într-un context mai larg, nu dpdv al canoanelor înguste ale BOR…
Deci într-un context mai larg, privind imaginea de ansamblu, Daniel s-a amestecat cu catolicii și protestanții în situații mai compromițătoare decât a făcut-o Nicolae Corneanu. Aceasta este ideea simplă pe care am dorit să o evidențiez.
Legat de presupoziția ta cu ce s-ar întâmpla dacă un lider evanghelic ar face ceea ce a făcut Corneanu… cred că e puțin forțată… fiindcă distanța dintre evanghelici și ortodocși este mult mai mare decât cea între catolici și ortodocși… apoi să știi că, dacă îmi aduc aminte bine, Wurmbrand povestește de momente emoționante în temniță când se împărtășeau la un loc, în celulă, înalți ierarhi ortodocși, catolici, protestanți și neoprotestanți. Mă întreb de ce doar temnița poate să normalizeze relațiile…
Probabil că punctele noastre de plecare sunt destul de incompatibile, dar asta nu exclude un dialog.
. Acum serios vorbind, cred că e ar putea fi un punct de plecare, o chestiune de aprofundat. Doar un gând în treacăt. Dacă e adevărat că situațiile limită scot ceea ce este mai autentic în om, ce oameni erau ăia din închisori!!
Nu refuz faptele inspirate de Isus sau gândurile care vin din exemplul lui. Mă feresc însă de argumentele care justifică, la anaghie, un gest sau un concept prin aceea că Isus a spus. Și acest lucru îmi vine pe urma unor confruntari între confesiuni diferite, dar mai ales pe urma confruntării între oameni care aparțin aceleași confesiuni, însă Dumnezeul fiecăruia spunea lucruri flagrant contradictorii. Eu nu (mai) cred teza că „Biblia e dogma mea”. Din punctul meu de vedere, fiecare om interpretează. Singura cerință decentă e să-și precizeze abordarea. Consider că e o iluzie să crezi că poți interpreta de fiecare dată corect Biblia și să pretinzi că mediul cultural sau educația proprie nu are niciun amestec în această poveste. Spun toate lucrurile astea nu din pricina textului tău în primul rând, ci din cauza abuzurilor întâlnite. Și din cauză că am văzut (la unii evanghelici) un Isus afișat ca o mascotă la meciurile de fotbal. Or așa ceva mi se pare inacceptabil.
Nu prea mă interesează cum mă consideră/numește patriarhul Daniel. Mă interesează mai tare unde mă situez în raport cu dogma Bisericii (pentru care s-au sacrificat fără preget martirii).
Uite, ultima observație pe care o faci e un mare punct comun pe care l-am descoperit
Și un of personal: de câte ori citim Rugăciunea lui Isus (foarte explicită) din Ioan, o aplicăm (teoretic și superficial chiar și aici) la comunitatea locală, nu la… totalitatea urmașilor lui Christos.
Dacă tot zici că suntem aici ca să reflectăm ceea ce se întâmplă prin prisma lui Dumnezeu, pentru mine ăsta e punctul de plecare. Fiindcă aici am găsit elementul după care ar trebui să fie recunoscuți creștinii de către necreștini. („Prin aceasta vor cunoaște…”)
PS: Personal apreciez deschiderea Mitropolitului Corneanu. Cu toate păcatele lui. Nu-i fac statuie, nu-l idolatrizez.
Aceste sunt procupari pamântești.
Ca si Creștini ce trăim în aceste timpuri,sa itelegem ca sunt uni care cauta ne fiind preocupați de esența actului participării la “Masa Domnului”