Ca și creștin evanghelic, am manifestat dintotdeauna convingerea că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu. Și atunci când fac această afirmație, eu înțeleg că Biblia este modalitatea principală prin care Dumnezeu a vorbit atunci și acolo, cândva într-un moment bine definit al istoriei omenirii și, acest Cuvânt îmi vorbește și mie acum și aici, în contextul particular în care trăiesc eu. Desigur, Cuvântul lui Dumnezeu pentru a vorbi se întrupează… prin intermediul unui scriitor, care folosește cuvinte, expresii, figuri de stil și care adresează o situație anume, transmițând adevăruri și prinicipii care, fiind de sorginte divină, au aceeași valabilitate ieri și azi și în veci. Știu de asemenea că există situații în care Dumnezeu vorbește într-un context anume și oferă aplicații care nu sunt repetabile și au avut valabilitate doar pentru receptorul inițial, dar chiar și din aceste pasaje am ce învăța despre Dumnezeu și despre modul lui de a lucra.

Desigur. când citesc Biblia, am nevoie să descifrez întotdeauna ceea ce a vrut să spună Dumnezeu atunci și acolo, să demodulez adevărurile și principiile înțelese de cel căruia i-a fost destinat mai întâi mesajul, pentru ca apoi să văd cum se aplică și la mine. Personal sunt sceptic în ceea ce privește posibilitatea ca Dumnezeu să-mi transmită mie un mesaj pe care nu l-a intenționat pentru receptorul primar al Cuvântului și mă feresc de aplicațiile care pot fi luate în acest fel.

Este știut că prin scoaterea din context a unor pasaje biblice, se obțin pretexte pentru a promova felurite învățături care, în felul acesta obțin o falsă autoritate Scripturală. Unii fac lucrul acesta din necunoaștere, alții din nebăgare de seamă. De multe ori asemenea învățături sunt transmise de la o generație la alta și capătă greutate mai mare, devenind parte a formei sau a tradiției.

Zilele trecute onorabilul posesor al blogului Barzilai en Dan a atins un subiect sensibil, acela al interdicției de a purta bijuterii la femeile din bisericile evanghelice românești. În articolul său, el prezintă ca bază nou testamentală pentru această interdicție, ceea ce definește în text ca fiind prohibiția apostolică, fundamentată pe două pasaje biblice din 1 Petru 3:1-5, respectiv pe 1 Timotei 2:9-10. Deși în expunerea lui pleacă de la argumente de bun simț, legate de această problemă extrem de spinoasă, senzația mea este că abordarea suferă tocmai de acea practică pe care nu o agreez, anume de a folosi Biblia ca pretext pentru protejarea unor prejudecăți.

Mai concret, în primul pasaj aminitit, apostolul Petru scrie aceste cuvinte:

1. Tot astfel, nevestelor, fiți supuse și voi bărbaților voștri; pentru ca, dacă unii nu ascultă Cuvântul, să fie câștigați fără cuvânt, prin purtarea nevestelor lor,
2. când vă vor vedea felul vostru de trai: curat și în temere.
3. Podoaba voastră să nu fie podoaba de afară, care stă în împletitura părului, în purtarea de scule de aur sau în îmbrăcarea hainelor,
4. ci să fie omul ascuns al inimii, în curăția nepieritoare a unui duh blând și liniștit, care este de mare preț înaintea lui Dumnezeu.
5. Astfel se împodobeau odinioară sfintele femei, care nădăjduiau în Dumnezeu, și erau supuse bărbaților lor;
6. ca Sara, care asculta pe Avraam, și-l numea “domnul ei”. Fiicele ei v-ați făcut voi, dacă faceți binele fără să vă temeți de ceva.”

Deși în articolul amintit se menționează paradoxul că Sara este este oferită drept exemplu, într-un pasaj în care se vorbește despre interdicția de a purta podoabe, știut fiind că Sara și femeile din vremea ei au purtat haine alese și bijuterii, totuși concluzia autorului este că a existat o prohibiție apostolică și aceasta, în opinia lui este cauzată de: (a) starea de decădere a lumii de acum; (b) gâdilările firii pământești; (c) sărăcia celor din jur și (d) lipsa resurselor de pe câmpul de misiune.

Trecând cu vederea că aceste patru puncte sunt doar niște presupuneri, având atâta bază biblică cât vrem noi să le dăm (în acest context), privind la cuvintele lui Petru, se poate observa ceva: scopul pentru care a fost scris acest pasaj nu a fost de a norma cum să se îmbrace femeile! Scopul lui Petru a fost să recomande femeii să fie supusă bărbatului (ei da, uite că am zis-o!) și ca aplicație primordială arată că prin supunere, prin modul de purtare (comportare) și prin expunerea ca podoabă primordială a omului ascuns al inimii, femeia creștină are șansa să câștige pentru Hristos pe bărbatul necredincios. Și în acest context este oferit exemplul femeilor de odinioară, care erau supuse bărbaților lor, cu referire directă la Sara. Wow! Da, Petru nu le cere femeilor să umble dezbracate, despletite și despodobite așa cum unora le place să înțeleagă din acest pasaj ci el se folosește de forța unui exemplu prin care solicită ca adevărata podoabă a femeii creștine să fie omul ascuns al inimii. Acum, acest om ascuns al inimii poate fi evident și la o femeie săracă și la o femeie bogată, și la una care are haine obișnuite și la una care are haine de firmă. În același timp ‘lipsa omului ascuns’ este la fel de evidentă și la femeile bogate și la femeile sărace. Prezența omului ascuns al inimii, a frumuseții interioare nu este dictată de prezența sau de absența hainelor, împletiturilor sau a podoabelor, tot așa cum din versetul: omul nu trăiește numai cu pâine… nu trebuie să înțeleg că pâinea ar fi ceva rău.

De ce atunci Petru scrie aceste lucruri? Ca simplu pescar, dar ucenicit la picioarele Domnului, Petru se pare că știa mai multă psihologie decât mulți care folosesc Biblia ca pretext. Este un lucru cunoscut că un bărbat se îndrăgostește prin imagini. Imaginea unei femei frumoase, îmbrăcată cu gust, o da, chiar împodobită, face ca un bărbat să se îndrăgostească, uneori chiar de la distanță. Atunci când femeia vrea să câștige ceva de la un bărbat sau de la soțul ei se folosește de acest atuu feminin.

În cartea Estera, o singură dată ni se vorbește de modul în care s-a îmbrăcat această femeie, atunci când a vrut să își salveze poporul. Biblia spune că: Estera s-a îmbrăcat cu hainele împărătești și a venit în curtea dinăuntru a casei împăratului, înaintea casei împăratului. Împăratul ședea pe scaunul lui împărătesc, în casa împărătească, în fața ușii casei. Când a văzut împăratul pe împărăteasa Estera în picioare în curte, ea a căpătat trecere înaintea lui.

Ori, în pasajul nostru, Petru le avertizează pe femeile creștine că pentru a-și câștiga bărbații la ascultare de Cuvânt, nu mai funcționează farmecele feminine… Dacă și-au câștigat bărbații pentru ele prin purtarea de haine și de podoabe, acum pentru a-i câștiga pentru Hristos e nevoie de o altă imagine, mult mai profundă, anume aceea a omului ascuns al inimii.

Uite-așa prohibiția apostolică (o sintagmă nefericită, în opinia mea) e văduvită de unul din cei doi piloni.

Dacă aruncăm o privire și la celălalt pasaj biblic, din 1 Timotei capitolul 2, observăm iarăși că nu este un pasaj destinat stabilirii unor norme de îmbrăcare sau împodobire, ci este un pasaj care vorbește despre rugăciune. În mijlocul acestui îndemn la a face rugăciuni, Pavel introduce niște recomandări:

8. Vreau dar ca bărbații să se roage în orice loc, și să ridice spre cer mâini curate, fără mânie și fără îndoieli.
9. Vreau, de asemenea, ca femeile să se roage îmbrăcate în chip cuviincios, cu rușine și sfială; nu cu împletituri de păr, nici cu aur, nici cu mărgăritare, nici cu haine scumpe,
10. ci cu fapte bune, cum se cuvine femeilor care spun că sunt evlavioase.
11. Femeia să învețe în tăcere, cu toată supunerea.
12. Femeii nu-i dau voie să învețe pe alții, nici să se ridice mai presus de bărbat, ci să stea în tăcere.
13. Căci întâi a fost întocmit Adam, și apoi Eva.
14. Și nu Adam a fost amăgit; ci femeia, fiind amăgită, s-a făcut vinovată de călcarea poruncii.
15. Totuși ea va fi mântuită prin nașterea de fii, dacă stăruie cu smerenie în credință, în dragoste și în sfințenie.

Acum, când abordăm un pasaj biblic, trebuie să stabilim o regulă. Unele pasaje, este clar, trebuie luate ad-literam. Alte pasaje conțin licențe poetice, ilustrații cărora trebuie să le extragem învățătura, profeție, etc. Nu poți aborda un pasaj cu două măsuri, fiindcă devii subiectiv. Deci, dacă luăm acest pasaj al lui Pavel și îl abordăm literal, atunci suntem conduși către următoarele aplicații directe:

a. numai bărbații au voie să se roage în orice loc
b. bărbații trebuie să se roage cu mâinile ridicate spre cer
c. bărbații trebuie să se roage cu ‘mâinile curate’, fără mânie sau îndoieli
d. femeia trebuie să se roage îmbrăcată cuviincios, cu rușine și cu sfială
e. femeia nu trebuie să se roage având părul împletit, purtând bijuterii sau haine scumpe ci îmbrăcată cu fapte bune
(fac o paranteză peste versetele 11-14)
f. femeia este mântuită prin fapte: prin nașterea de fii, prin stăruința cu smerenie în credință, dragoste și sfințenie

Deci, dacă interpretăm literal acest pasaj ar trebui să fim plini de râvnă în a aplica TOATE aceste consecințe ale lui. Dacă suntem selectivi ceva nu e în regulă. Cu noi, nu cu pasajul.

Personal eu nu cred în interpretarea literală a acestui pasaj. Eu cred că acesta este un exemplu clar în care Pavel face o aplicare contextuală a Evangheliei, la o situație care solicita măsuri excepționale. Efesul, unde lucra Timotei, era cetatea zeiței Diana. Preotesele din templul Dianei dominau spiritual bărbații acelui oraș și se pare că practicile rituale nu erau prea ortodoxe, incluzând destrăbălare sexuală, etc. În acel context nu cădea bine ca femeia creștină să se roage oriunde, adică în locuri publice, fiindcă așa făceau și preotesele Dianei. Nu cădea bine ca femeia creștină să se îmbrace elegant, împodobită cu bijuterii… nici să dea învățătură… fiindcă tot așa făceau și protesele Dianei… urmașele Evei din Efes, amăgite inițial de cultul Dianei, aveau nevoie de o pauză, pe care Pavel le-o cere insistent cu imperativul: Vreau!. Orice implicare publică pe tărâm spiritual conducea la asocieri cu preotesele Dianei. Conștient de acest lucru, Pavel ia măsuri. Credința creștină trebuia să fie radical diferită în practicile ei de religia idolatră a acelui oraș. Întrebarea este: putem considera că Pavel a dat prin acest vreau! o interdicție all-time pentru toate femeile? Personal mă îndoiesc. S-ar fi contrazis pe sine însuși. Fiindcă tot Pavel este cel care spune despre femeie că:

cea măritată se îngrijește de lucrurile lumii, cum să placă bărbatului ei. (1 Cor.7:34)

Deci dacă admitem că este normal ca o femeie să se îngrijească de aspectele exterioare, pentru a place bărbatului ei, atunci este normal să acceptăm că ea are dreptul de a a-și alege haine cu gust, de a-și îngriji părul și de a se împodobi după posibilități. Asta în niciun caz nu va înlocui învățătura că înaintea lui Dumnezeu primează omul ascuns al inimii, fiindcă:

Ținta poruncii este dragostea, care vine dintr-o inimă curată, dintr-un cuget bun, și dintr-o credință neprefăcută. 1 Timotei 1:5

PS Probabil că nu aș fi scris această replică… dar citind articolul menționat mai sus am postat pe blogul respectiv un comentariu, conținând un sumar al unelor idei expuse aici. Nu mică mi-a fost surprinderea să văd că posesorul blogului a considerat că e dreptul lui să baneze sau să amâne sine die publicarea comentariului meu. Așa că mă văd nevoit să postez și eu părerea mea asupra acestui subiect, acolo unde am acces, cu regretul că s-a ajuns la a se invoca dreptul de proprietate, pentru evitarea schimbului de idei și a dialogului.

PS2 Ca aplicație practică a modului în care se strecoară cămila în multe biserici românești… un caz autentic într-o biserică mare din vestul țării: S-a convertit o femeie, de profesie notar public. Ajunsă la ‘cercetarea’ comitetului, pentru a fi acceptată la botez, i s-a spus că ‘trebuie’ să renunțe la cercei și la inele. Femeia, care să nu credeți că avea cine știe ce belciuge, a spus că de dragul lui Hristos renunță și la astea, dar a întrebat dacă e corect ca tranzacții imobiliare făcute în numele bisericii sau de către lideri ai bisericii în nume propriu să fie declarate la valoare mult mai mică pentru a se plăti taxe mai mici… Comitetul a rămas ‘interzis’ și nu știu ce a replicat… Mă întreb însă oare ce ar spune Petru sau Pavel în aceste circumstanțe?