blogul unui duh întarâtat

Aveam vreo 14 anișori când m-am căpătat cu un aparat de fotografiat Smena 8 și cu microbul fotografiatului. Spirit aventuros încă de pe vremea aceea, încercam să surprind cât mai multe lucruri interesante pe peliculă, prelucrând filmele și developând imaginile împreună cu cel mai bun prieten de pe atunci. Mi-aduc aminte că edilii orașului Brăila o mutaseră pe Ecaterina Teodoroiu din parcul Monument într-o zonă mult mai centrală, soclul inițial rămânând gol multă vreme. Zburdalnicii de noi ne-am cățărat pe acel soclu și ne-am fotografiat drept “living statues”. A fost o poză haioasă rău, nu știu dacă o mai am, dar parcă o văd în fața ochilor… aveam pantaloni evazați și o șapcă care aducea cu cea a lui Lenin Deh, ale tinereții valuri!

La distanță mică de casa părintească era o unitate militară și în fața ei trona statuia caporalului Mușat, eroul WWI, în mijlocul unui părculeț cu mulți copaci, meniți a ridica o barieră vizuală pentru ochii curioși care ar fi scrutat de curiozitate cazarma veche, în podul căreia se aciuaseră sute de porumbei. Fără să mă gândesc prea mult, într-o zi am dus aparatul foto la ochi să-l fotografiez pe bravul caporal Mușat. N-au trecut două minute că un pichet întreg de soldați m-a luat pe sus, zmulgându-mi aparatul din mână și îmbrâncindu-mă în unitate, pentru a da socoteală. Au chemat un ofițer cu stele ceva mai răsărite pe umăr să ancheteze încercarea de spionaj, dejucată cu atâta vitejie de bravii oșteni, păzitori ai victoriei socialismului. Întrucât pe vremea aceea nu aveam decât rude în URSS, nu și în SUA, am scăpat cu un perdaf zdravăn și cu confiscarea filmului din aparat… obținând clemență din cauza vârstei fragede.

Au trecut anii și s-au schimbat vremurile, sau cel puțin așa credeam eu, dar năravurile celor care ne conduc au rămas aceleași. Citesc dar într-un articol de pe HotNews care relatează protestele din centrul Bucureștiului și nu-mi vine a crede ce-mi văd ochii, citez:

UPDATE 22,30 O persoana a fost retiunta pentru ca fotografia fara a avea legitimatie de presa. Jandarmii continua sa actioneze extrem de violent.

Cu alte cuvinte, dacă sunt pe stradă și nu am legitimație de presă, dacă sunt un simplu blogger, sau sunt un civil oarecare, nu am voie să fotografiez cum jandarmii bat ca la fasole pe civili, cum ar fi în cazul relatat tot în articolul de pe HotNews:

UPDATE 22,25 Jandarmeria a ridicat cel putin patru protestatari la statuia Lupoaicei, doi dintre ei fiind batuti la intrarea in duba, pana cand un comandant al dispozitivului a strigat “Nu mai dati, nu mai dati”. Cordonul de jandarmi a ajuns la magazinul Cocor.

Sunt convins că pe străzile capitalei au fost și elemente anarhiste, cu siguranță că au existat și provocatori, probabil plătiți, care să facă justificabilă brutalitatea forțelor de ordine. Dar tot așa sunt convins, fără să fiu influențat de mass-media, că oamenilor deja le-a ajuns cuțitul la os și nu mai suportă felul în care acești guvernanți își bat joc de țara asta. În fiecare zi întâlnesc asemenea oameni care își mărturisesc disperarea cu privire la situația actuală.  Faptul că pe vremea căpitanului Băsescu n-am voie să-l fotografiez pe caporalul care provoacă pe manifestanții anti-Băsescu, cu gaze lacrimogene, cu fumigene, cu tunuri de apă și cu bastoane de cauciuc, bătând ca pe hoții de cai pe cei care îi prind îmi demonstrează încă o dată, dacă mai era nevoie, că el nu este baciul nostru ci un lup îmbrăcat în blană de oaie, o altă emanație a FSN-ului de care neamul acesta obidit n-a reușit să se descotorosească încă.

Am însă convingerea că acest popor care își vede azi compatrioții batjocoriți de forțele de ordine, fiindcă au îndrăznit să protesteze contra unei așa zise reforme care ar arunca sănătatea în brațele unui sistem mafiot, clientelar actualei guvernări, va ști să le dea ceea ce li se cuvine la viitoarele alegeri, trimițându-i la plimbare. Definitiv!

Așa să ne ajute Dumnezeu!